Sacrifiul uriaş al unei mame. O femeie de 52 de ani a dat examen alături de fiul ei hipoacuzic şi a fost admisă la facultate

Ionica Tarău şi Mihai, la ieşirea din examen

Ionica Tarău, a devenit studentă la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării. Ea a fost admisă în urma examenului pe care l-a susţinut joi, 15 septembrie, împreună cu fiul ei, Mihai, tânăr cu deficienţe de auz şi vorbire.

Ionica Tarău şi fiul său, Mihai, s-au luptat să demonstreze ani în şir că persoanele cu dizabilităţi pot răzbate cu succes prin hăţişul societăţii româneşti. O demonstraţie în acest sens este şi decizia ei de a susţine examenul de admitere la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din Bucureşti, demers pe care cei doi l-au încheiat cu succes.

”Studenti la ...JURNALISM ! Mama si fiu ! Desi sunt inginer auto, asistent social,mediator social, formator,interpret in limbaj mimico gestual si specialist in activitatea de lobby...mai continuam sa invatam.

As spune ca...Fericirea este deplina atunci cand sufeltul este linistit...! Să iubeşti, să râzi, să râzi din nou. Să asculţi şi să înveţi, să spui te rog şi mulţumesc. Să ai opinii,să le respecţi pe ale celorlalţi. Să fii sincer,să fii prieten,să fii tu însuţi.

Omule in viata ta cultiva omenia si asa vom izbandi ca natie.

Astazi la prima oaa aproape ca nu aveam curajul sa postez ceva.. Gandeam ...si daca voi lua eu examenul si Mihai nu...si daca-l va lua el si eu nu...ei bine Dumnezeu a vrut ca amandoi sa fim admisi si nu oricum...notele sunt 7,10 Mihai locul 6 in lista si eu nota 7,80 locul 4 in lista ...restul ...ar fi o gramada de vorbe cu emotie ,cu bucurie dar ma opresc si spun atat ...un simplu MULTUMESC pentru fiecare incurajare si sustinere”, asta a scris Ionica Tarău pe Facebook, după experienţa de joi.

Viaţa Ionicăi Tarău, preşedintele Asociaţiei 1 Iunie şi unul dintre puţinii interpreţi în limbaj mimico-gestual cu atestat în România, s-a schimbat radical în anul 1990 când era studentă în ultimul an de facultate, la Politehnică. Atunci l-a născut pe Mihai. Era extrem de fericită dar, la un moment dat, şi-a dat seama de faptul că micuţul ei avea o problemă: nu vorbea şi nu mergea. L-a dus la diverşi medici care nu după multă vreme au dat verdictul: problemele medicale iremediabile ale copilului erau cauzate de RH-ul negativ al mamei.

Femeia s-a împăcat cu ideea că are un copil hipoacuzic şi a încercat să facă totul să îl ajute. Îi era însă foarte greu pentru că tratamentele erau foarte scumpe iar ea nu avea suficienţi bani şi nici informaţii despre boală. Nu şi-a părăsit, însă, niciodată copilul şi a fost lângă el în fiecare moment.

Chiar şi când a început şcoala mergea şi stătea cu el în bancă şi învăţa cot la cot cu el. De parcă problemele sale nu erau suficiente, în anul 1997 Mihai a avut un accident de maşină în urma căruia a fost supus unei operaţii pe creier.

Pe lângă ajutorul financiar al familiei, Ionica a mai primit unul nesperat de la o familie din Statele Unite ale Americii. Este vorba despre familia Emiliei Sacalis, o femeie care a auzit despre problemele lui Mihai şi care a început să îi trimită periodic bani pentru tratament.

În tot acest timp Ionica Tarău a continuat să lupte pentru drepturile sale şi ale copilului său. A învăţat libmajul mimico-gestual şi îşi dorea să facă ceva pentru surdo-muţi. În 2005 s-a angajat la DGASPC la biroul de relaţii cu publicul iar în anul 2006 a pus bazele Asociaţiei 1 Iunie 2001, asociaţie nonguvernamentală care lucrează exclusive în interesul persoanelor cu dizabilităţi de auz şi vorbire.

Tot atunci a deschis şi Centrul de Pregătire pentru o viaţă independentă în limbaj mimico-gestual. De atunci şi până în tprezent nu a avut nicio zi liberă şi face totul ca să persoanele surdo-mute. De asemenea, luptă pentru drepturile lor, îi informează şi organizează activităţi de petrecere a timpului liber.