Povestea buzoianului care locuieşte între 5.000 de ceasuri şi orologii
0
Ştefan Turcea trăieşte înconjurat de peste 5.000 de ceasuri şi orologii, toate funcţionale. Unele dintre ceasuri sunt vechi de peste un secol şi au decorat cândva gări şi oficii poştale.
Lui Ştefan Turcea (52 de ani), plăcerea de a colecţiona şi repara ceasuri i-a fost transmisă de tatăl său. Atunci când domnul Turcea, seniorul, pierdea piese mici, Ştefan şi fratele său, Ovidiu, se întreceau în a le căuta pe tot covorul, cu ajutorul unui magnet.
Scânteia pasiunii pentru ceasuri a pornit în momentul în care a găsit în casa părintească trusa de mecanică fină a părintelui său, pe care însă nu o mai folosea de când se îmbolnăvise.
Ca un dat de la Dumnezeu, crede Ştefan, în cale i-a apărut imediat şi un ceas cu pendul defect. L-a desfăcut, l-a reparat fără ajutorul nimănui, şi aşa a descoperit mecanismul şi principiul de funcţionare.
„Dacă tata s-a îmbolnăvit, i-au rămas sculele şi ceasurile neterminate. Într-o zi, din curiozitate, am luat acel ceas şi m-am apucat să migălesc la el, să văd ce e înăuntru, pentru că nu mai reparasem ceasuri niciodată. L-am desfăcut, l-am curăţat şi de atunci merge“, povesteşte Ştefan Turcea pentru „Weekend Adevărul“.
Ceas din timpul Regelui Carol I
De-a lungul vremii, buzoianul a încercat mai multe îndeletniciri: a fost tâmplar mulţi ani, apoi a deprins tainele electronicii, meserie pe care a practicat-o cu plăcere. Timp de 20 de ani, a reparat televizoare cu tub, casetofoane şi magnetofoane, până când atenţia i-a fost furată de fascinantul univers al ceasurilor.
„Electronica nu avea nicio legătură cu mecanica fină, cu ceasornicăria. A început să îmi placă, am început să cumpăr de prin târguri fel de fel de ceasuri, de perete, de masă, de mână. La început, reparam şi ceasuri de mână, pentru că aveam vederea mai bună. A fost o provocare care mi-a ieşit. Mi-a plăcut şi iată că m-am înconjurat de ele“, mărturiseşte ceasornicarul.
În scurt timp, ceasurile au început să-i invadeze casa, dar şi viaţa. În ultimul deceniu, Ştefan Turcea a colecţionat peste 5.000 de ceasuri, pe care le-a procurat din târguri, de pe internet şi în urma unor schimburi. Ne arată mândru cel mai vechi ceas din colecţie: este un Gustav Becker din anul 1886, dovedit prin seria mecanismului, aflat în catalogul unui colecţionar cu care a Ştefan a luat legătura. Cele mai noi sunt din anii ’70.
Trei camere înţesate cu ceasuri
Unele dintre ceasuri au fost reparate şi aşezate pe pereţi, altele încă îşi aşteaptă stivuite rândul în casă şi într-un garaj al familiei. Pasiunea l-a făcut pe bărbatul de 52 de ani să piardă numărul banilor investiţi până acum. În casa lui Ştefan Turcea nu există colţişor de perete care să nu anunţe ora exactă.
„Dacă ar fi doar ceasurile din cameră, le-aş putea întoarce, dar pe toate nu mi-ar ajunge o viaţă. Am de la ceasuri mici, de mână sau de buzunar, până la cele de perete, cu pendul sau cu greutăţi, chiar şi cu baterii“, spune colecţionarul buzoian.
Cele mai valoroase exponate depăşesc un secol vechime şi sunt preferatele lui Ştefan Turcea. Toate ceasurile care îi tapetează pereţii sunt perfect funcţionale. Buzoianul ţine să ne spună că îi este foarte drag un ceas german, cumpărat piesă cu piesă de pe internet.
„Am muncit două luni de zile să pun fiecare lemnişor la locul lui, să îl lipesc, să reasamblez, să îl aduc la forma iniţială. Ceasuri foarte vechi nu am foarte multe. Sunt unele de la începutul anilor 1900, dar şi câteva mai vechi. Majoritatea sunt însă după perioada interbelică şi din anii de după război“, spune Ştefan Turcea.
Timpul de pe pereţii instituţiilor
Au ajuns să facă parte din viaţa buzoianului orologii cu pendul, ceasuri de masă ori de buzunar, modele Johann, Gustav Becker, produse în Germania, Elveţia, Franţa, care au înnobilat şeminee, gări şi instituţii publice de odinioară.
„Un Comtoise, ceas franţuzesc, are mult peste o sută de ani, cu siguranţă, şi un mecanism foarte solid, foarte robust. Merge încă 200 de ani. Are nişte greutăţi care pun mecanismul în mişcare, iar pendulul menţine ritmul, ca să fie bătaia egală. Mai are un reglaj în funcţie de temperatură, de uzură. Dacă rămâne în urmă, ştim că trebuie să ridicăm un pic pendulul iar mişcarea devine mai rapidă“, ne explică Ştefan.
Buzoianul mai deţine ceasuri de poştă, pendule Mautte, ceasuri cu bătaie din sfert în sfert de oră, care sunt adevărate opere de artă. Ştefan mărturiseşte că se încarcă pozitiv după ce resuscitează un ceas despre care ştie că a trecut prin casele mai multor generaţii de oameni, a făcut parte din istoria unor familii sau a unor instituţii.
Ticăitul fără de care nu poate trăi
Cea mai mare parte a zilei este petrecută de Ştefan Turcea în compania ceasurilor. Le repară, apoi le potriveşte, pentru ca în final să le agaţe pe pereţi, ori să le aşeze pe mese sau în sertare. Restaurarea bătrânelor orologii necesită multă atenţie şi răbdare.
Unele intervenţii sunt extrem de solicitante, mărturiseşte Ştefan, pentru că are de-a face cu piese foarte mici, greu de procurat. Ne spune, de exemplu, că la ceasurile cu pendul şi arc în carcasă, „se pot rupe nişte dinţişori foarte uşor şi sunt foarte greu de găsit, de înlocuit carcase la ceasuri aşa de vechi.
”Repar şi pentru persoane care au nevoie de un service la ceasuri, mai şi vând când am mai multe de acelaşi fel, dar pe multe le ţin pentru mine, aşa. Sunt greu de reparat pentru că nu se găsesc piese. Ca să faci rost de o piesă, trebuie să mai cumperi un ceas sau să găseşti un ceas asemănător. Bun, defect, important e să-i găseşti intactă piesa aceea care îţi trebuie. De confecţionat este mai greu“, spune ceasornicarul.
Ticăitul ceasurilor şi gongul orologiilor compun acum un cor de sunete obişnuite urechilor sale. Noaptea, colecţionarul doarme în preajma ceasurilor într-o încăpere cu peste 500 de orologii. După atâţia ani dedicaţi acestui hobby, nu crede că mai poate dormi vreodată într-o cameră în care nu se aud pulsaţiile mecanismelor create să măsoare scurgerea timpului.
„M-am obişnuit cu zgomotul lor după atâta vreme, vă daţi seama. Este chiar necesar să ascult mai ales când am un ceas în probă. Dacă peste noapte nu îl aud, simt că ceva nu e în regulă. Aşa îl ţin şi în supraveghere. Dacă ar fi o linişte deplină, vă spun sincer, nu aş reuşi să dorm“, mărturiseşte pasionatul ceasornicar Ştefan Turcea.
Cu toate că poate fi numit fără nicio rezervă cel mai mare colecţionar de ceasuri din România şi este cunoscut în grupurile de profil, buzoianul are o neîmplinire. Visul lui Ştefan Turcea este de a pune pe picioare un mic muzeu sau măcar o expoziţie.
Vă recomandăm să mai citiţi:
Ocupaţia care a smuls din depresie o bătrână rămasă singură într-un cătun din Munţii Buzăului
Se încarcă comentariile...
