Oportunitate pentru civilii care  vor să îmbrace uniforma Poliţiei. Au o săptămână la dispoziţie să se înscrie la concursul de angajare la IPJ Buzău

0
Publicat:
Ultima actualizare:
40 de civili buzoieni vor îmbrăca uniforma poliţiei   Sursa adevarul.ro
40 de civili buzoieni vor îmbrăca uniforma poliţiei   Sursa adevarul.ro

Buzoienii care vor să devină poliţişti, au şansa în această perioadă să ocupe unul dintre posturile scoase la concurs de IPJ Buzău. Încadrarea va fi direct pe posturile de ajutor de şef de post în cadrul mai multor posturi rurale. Înscrierile se fac la Clubul Poliţiştilor, de la intersecţia Unirii cu Transilvaniei, data limită fiind 08 aprilie 2016, orele 16.00.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean angajează 40 de agenţi la posturile rurale din Mărăcineni, Beceni, Bisoca, Mânzăleşti, Tisău, Căneşti, Chiliile, Lopătari, Glodeanu Siliştea, Amaru, Costeşti, Florica, Merei, Grebănu, Ziduri, Verneşti, Calvini, Cislău, Pârscov, Padina, Ruşeţu, Scutelnici, Smeeni, CA Rosetti, Măgura, Odăile, Vadu Paşii. Posturile se adresează civililor care doresc să devină poliţişti şi întrunesc condiţiile stabilite de Inspectoratul General al Poliţiei Române. 

„Pentru ocuparea unui număr de 1853 posturi vacante de agenţi  existente în statele de organizare ale Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, denumită în continuare D.G.P.M.B., respectiv ale inspectoratelor de poliţie judeţene, prin încadrare din sursă externă a persoanelor cu studii corespunzătoare cerinţelor postului şi care îndeplinesc condiţiile legale(...). La inspectoratele de poliţie judeţene, toate posturile scoase la concurs sînt în specialitatea ordine publică, fiind prevăzute în cadrul posturilor de poliţie comunale sau poliţiilor comunale, după caz, conform Anexei nr. 2.”, se arată în anunţul de încadrare din sursă externă.

În cadrul concursului, verificarea aptitudinilor fizice are caracter eliminatoriu. Toate probele sunt obligatorii iar nesusţinerea unei probe sau abandonul au ca efect eliminarea din concurs a candidatului. Probele se susţin în aceeaşi zi, în următoarea ordine: flexie abdominală şi alergare - rezistenţă. 

Probele se execută în ţinută sportivă adecvată anotimpului (pantofi de sport, tricou, pantaloni scurţi sau trening).

Este declarat „Admis” candidatul care îndeplineşte baremul stabilit pentru fiecare probă, corespunzător notei 5 şi obţine, la final, minimum nota 6, reprezentând media aritmetică a notelor acordate la probele de flexie abdominală şi alergare de rezistenţă. Candidatul care nu promovează o probă este eliminat din concurs, iar în funcţie de momentul în care intervine aceasta, nu mai parcurge cealaltă probă, fiind declarat „Respins”.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite