DSP Buzău anunţă că ritmul vaccinării anti-COVID a scăzut îngrijorător
0Chiar dacă responsabilii din sănătate încearcă să impulsioneze procesul de vaccinare anti-COVID, inclusiv prin deschiderea unor centre volante şi drive-thru, la Buzău şi Râmnicu Sărat, numărul prezentărilor a scăzut în ultima perioadă la jumătate.
Ritmul de vaccinare tot mai scăzut îngrijorează şi autorităţile buzoiene.
În ultimele zile, în judeţul Buzău, au fost contabilizate mai puţin de 800 de vaccinări, pe zi, în condiţiile în care, nu cu mult timp în urmă, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică anunţau peste 1.500 de seruri administrate zilnic.
Tendinţa este vizibilă la nivelul întregii ţări, iar reprezentanţii Guvernului au solicitat autorităţile locale să extindă campania de vaccinare în zonele rurale.
Până acum, în judeţul Buzău, au fost vaccinate peste 122.600 de persoane, dintre care peste 68.200 cu prima doză.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Şofer trimis în arest, după o urmărire nebună pe străzi VIDEO
Hoţii au pus ochii pe foişoarele de pe cea mai spectaculoasă şosea din Buzău