Cum pot fi păstrate legumele şi fructele viguroase şi gustoase până târziu în iarnă

În lunile de iarnă, putem avea pe masă legume şi fructe proaspete, produse în ţara noastră şi nu aduse din zone cu climă caldă, dacă ştim cum să le depozităm înainte ca sezonul lor să treacă. Cel mai uşor se păstrează cartofii, varza, ceapa, usturoiul, rădăcinoasele, dar şi o serie de fructe, precum merele, perele şi gutuile. Contează foarte mult ca sortarea lor să fie atent făcută, iar depozitarea să se facă în spaţii potrivite.

Dacă ştim să o depozităm, varza poate fi folosită ca aliment proaspăt până în ianuarie, chiar februarie. Alegem căpăţâni cu trei sau patru frunze care să le învelească bine, cu cotor cu tot, şi le punem pe rafturi, nu foarte apropiate una de alta. Le verificăm, din când în când, şi le curăţăm de foile de la suprafaţă dacă observăm că se usucă.

În unele părţi ale ţării, gospodarii obişnuiesc să păstreze varza prin îngroparea căpăţânilor în pământ, la 30-40 de centimetri adâncime, acoperite total cu pământ, putând fi păstrate astfel până în februarie – martie, când devin albe şi îndesate.

Altă variantă de păstrare presupune atârnarea verzelor, legate de cotor 

”În zona Buzăului, grădinarii scot varza de toamnă din pământ cu rădăcină cu tot, o scutură de pământul de pe rădăcină, elimină frunzele acelea laterale, lasă numai tulpina cu rădăcină şi căpăţâna şi leagă undeva de grindă, în şoproane, eventual incinte din acestea fără pereţi, doar cu acoperiş, deoarece varza rezistă foarte bine iarna, la frig. Le lasă aşa legate câte două, trei, în buchet, cu rădăcina în jos, iar pe timpul iernii iau câte o căpăţână şi o folosesc pentru salată, crudă, sau pentru mâncare de varză proaspătă. E dulce, suculentă, şi se păstrează foarte bine peste iarnă. Frunzele acelea de la exterior se ofilesc şi creează o mantie protectoare împotriva deshidratării şi este chiar mai bună decât în perioada asta în care se recoltează”, spune Costel Vânătoru, cercetător horticultor.

Sursa ecology.md

Şi conopida se păstrează bine până în februarie, dacă este împachetată cu tot cu frunze în foi groase de hârtie, fiind agăţată apoi de grindă pivniţei. Atât conopida, cât şi varza, mai pot fi păstrate cu rădăcinile în nisip, la aceeaşi adâncime pe care au avut-o în grădină.

Cartofii se păstrează mult timp după recoltare, dacă sunt sortaţi cei frumoşi şi sănătoşi. Înainte de depozitare, se ţin la aer două-trei zile, ca să se evapore umezeala, apoi se pun la păstrat în locuri răcoroase, uscate şi ferite de lumină şi îngheţ, în lădiţe astfel aşezate încât să fie posibilă circulaţia aerului. Este de evitat lipirea lădiţelor de pereţi, distanţa recomandată fiind de minimum 10-15 centimetri distanţă. 

Trebuie mare atenţie pentru că puţini ştiu că banalii cartofi pot deveni toxici, dacă sunt păstraţi necorespunzător. Trebuie feriţi de lumină, pentru că în caz contrar încep să încolţească şi să îşi schimbe culoarea în verde. În această situaţie, ei produc o substanţă numită solanină, care este toxică. Pentru a evita efectele negative ale acesteia, trebuie înlăturate toate porţiunile înverzite şi încolţite.   

”Cartoful foarte bun pentru alimentaţie este cel care nu a fost expus foarte mult la soare. Dacă faceţi experimentul şi încercaţi să puneţi la prăjit un cartof care a stat la soare şi s-a înverzit devine amar. Acela a absorbit foarte multă solanină şi este toxic, periculos pentru sănătate. De aceea, cartofii, peste iarnă, se păstrează în beciuri, pentru a se înălbi, pentru a se elimina din cartof eventualele urme ale acestei substanţe”, spune Costel Vânătoru.

Alte două legume cărora le putem prelungi gustul până după trecerea iernii sunt ceapa şi usturoiul. Trebuie împletite în funii, după ce au fost strânse, până în septembrie, după ce s-au copt bine. Se usucă bine în aer liber, timp de câteva zile, apoi se agaţă în cămară ori în pivniţă, ferite de căldură şi îngheţ. ”Şi la usturoi şi la ceapă se fac funii. Însă mulţi curăţă de tunicile acelea pergamentoase care acoperă bulbii şi nu e bine. Ele trebuie să stea îmbrăcate bine în mantiile acestea protectoare care îi asigură hidratarea. Funiile sunt bune şi mediile potrivite de păstrare”, susţine horticultorul buzoian. 

Ceapa şi usturoiul mai pot fi întinse pe jos, într-un singur strat, pe saci sau hârtie groasă. 

”La ceapă, important este să nu stea grămadă, în cantităţi mari, una peste alta, şi să fie aerisite. Trebuie subliniat că ceapa, indiferent cum o păstrăm, pe funie, în ladă sau în cutii, sau în saci de iută, trebuie avut grijă că acolo o sortăm, o aranjăm din toamnă, după ce a fost bine uscată, însă nu se recomandă mişcarea ei dintr-un loc în altul, pentru că provoacă încolţirea cepei şi imediat se înmoaie şi se strică. De la o ceapă stricată, se depreciază toate. Chiar şi în şoproane dacă o lăsăm, la frig, ea nu se strică, dacă nu este mişcată şi dacă nu are parte de umezeală în exces. Trebuie să îi găsim locul de la început şi acolo să rămână. Usturoiul se comportă la fel dacă încăperea este aerisită, lipsită de mucegai”, spune cercetătorul buzoian.

Sursa fusaru.blogspot.com

Morcovii, ţelina, păstârnacul şi alte rădăcinoase precum sfecla, guliile, ridichile sau hreanul le putem păstra îngropate în lădiţe cu nisip, la loc răcoros. Le introducem în pământ până la frunze, în poziţie verticală, unul lângă altul. La fel procedăm şi cu prazul, pe care îl introducem în nisip până la 10-15 centimetri adâncime, cu frunzele tăiate la o treime şi fără să fie curăţat de coji.

Rădăcinoasele se menţin bine şi în pungi de plastic, însă numai dacă respectăm anumite condiţii

”În pungile de plastic, dar nu în cantităţi mari, se păstrează bine rădăcinoasele. Mă refer la morcov, la păstârnac, pătrunjelul de rădăcină, ţelina. Condiţia este ca pungile să nu fie închise etanş la gură, pentru că dacă nu au aer se înmoaie şi se strică. Dar, cu o mică aerisire la gura sacului de plastic, rădăcinoasele se păstrează foarte bine în cantităţi mici, cam cât încap în pungile cu care mergem la piaţă. La rădăcinoase există pericolul deshidratării şi atunci trebuie găsit un microclimat potrivit, nici cu umiditate foarte mare, pentru că un condens mare provoacă apariţia mucegaiului, dar nici uscat, pentru că se deshidratează”, spune cercetătorul Costel Vânătoru (foto jos).

Tomatele pot fi puse la păstrat înainte de a se coace, cât sunt încă verzi sau uşor gălbui. Se înfăşoară separat în bucăţi de hârtie şi se pun pe rafturi, fără să se atingă, în loc răcoros şi bine aerisit. Se verifică din când în când, iar după ce se înroşesc pot fi consumate. 

Ardeii graşi pot fi păstraţi în lădiţe cu rumeguş, în locuri bine aerisite şi ferite de umezeală. Trebuie să fie permanent acoperiţi cu rumeguş, pentru a nu se strica.

Şi dovlecilor le putem prelungi vigoarea şi gustul. Trebuie să le păstrează la loc răcoros, ferit de umezeală şi fără să se atingă unul de altul, eventual înşiraţi pe jos, în beci. Se ţin departe de alte legume ori fructe, pentru că degajă gaze care pot dăuna păstrării acestora.

”Un rol important îl joacă spaţiul unde păstrăm legumele şi fructele. Trebuie să fie închis, cu temperatură cât de cât constantă, nu ridicată, nu cât se poate de scăzută, nu la limita îngheţului. De aceea, în trecut pivniţele erau folosite pentru păstrarea legumelor. Nu întâmplător Paul de Alep când a trecut la 1654 pe aici spunea că locuitorii care aveau case mai înstărite aveau şi nişte încăperi subterane, le spunea el, boltite cu piatră, beciuri unde păstrau legume şi fructe proaspete pentru iarnă”, spune Costel Vânătoru.

Dacă le sunt asigurate condiţiile potrivite, şi fructele pot fi păstrate proaspete destulă vreme după ce sezonul lor a trecut. 

Merele, perele şi gutuile pot fi păstrate şi timp de câteva luni dacă sunt aşezate pe rafturi acoperite cu hârtie curată sau în lădiţe, de preferat fără să se atingă între ele. Au nevoie de un loc răcoros şi uscat şi de verificări periodice, pentru eliminarea fructelor care au încep să se strice şi care pot duce la deprecierea întregii cantităţi. Merele şi perele mai pot fi păstrate în rumeguş sau împachetate separat în hârtie.

Sursa wi-fi.ru

Spaţiul de depozitare este un element extrem de important, susţin specialiştii în horticultură

”Beciurile sunt bune pentru că asigură echilibre şi nu permit şocurile termice. Aerisirea joacă un rol important, pentru că vorbim de produse biologice, care încă sunt vii şi unele chiar dacă au un proces încetinit de respiraţie totuşi au nevoie de ventilaţie, de aer proaspăt. Recomandat este pe rafturi, în beci, pe hârtie de ziar şi în strat subţire, de cel mult trei rânduri de fructe. După aceea apar probleme pentru că nu se mai face aerisirea corespunzătoare. Sortarea joacă un rol important atunci când hotărâm să punem la păstrare fructe pentru o perioadă mai lungă de timp. Trebuie să alegem numai produse sănătoase pentru că dacă intră în fermentaţie numai un fruct le strică pe toate”, explică Vânătoru.

Nucile, alunele şi migdalele pot fi păstrate întinse pe o suprafaţă plană, într-un loc uscat şi bine aerisit. Nu se păstrează în pungi ori în recipiente închise ermetic, pentru că umezeala face ca miezul să se strice şi să devină amar. Când sunt puse la păstrare, trebuie să fie bine curăţate de coji şi membrane, altfel acestea pot putrezi.

Strugurii rezistă peste iarnă dacă sunt păstraţi fie în lădiţe aşezate una peste alta, dar cu loc pentru aerisire, fie agăţaţi pe o sfoară, în pod. Prunele, piersicile şi caisele se usucă, pentru că nu pot fi menţinute în stare proaspătă prea mult timp.