Mii de oameni sunt aşteptaţi sâmbătă la Crosul 15 Noiembrie în memoria muncitorilor care au ieşit în stradă în 1987

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mii de participanţi sunt aşteptaţi la start. FOTOmytex.ro
Mii de participanţi sunt aşteptaţi la start. FOTOmytex.ro

Concursul a devenit deja o tradiţie şi a ajuns la a 27-a ediţie. În fiecare an mii de alergători de din toată ţara participă a competiţie care onorează memoria muncitorilor care au ieşit pe străzi în 15 noiembrie 1987 în revolta anticomunistă de la Braşov.

Alergătorii vor parcurge Calea Bucureşti, vor trece pe la Spitalului Judeţean, Pasajul Hidromecanica, Cinema Patria, Teatru, iar în faţa Prefecturii va fi punctul de sosire. Practic vor reface traseul muncitorilor care au ieşit pe străzi în 15 Noiembrie 1987. 

Oricine poate participa la cursa care are şi o mare încărcătură emoţională. Se pot înscrie de la copii de 9 ani până la adulţi de 99 de ani. La cros participă în fiecare an şi mulţi atleţi profesionişti. Până acum s-au înscris 600 de alergători. Există o probă masculină al cărei start va fi sâmbătă 12 noiembrie la ora 11.00 şi una feminină care va începe la 11.30. Participanţii vor fi premiaţi. Crosul a ajuns deja la cea de a 27 a ediţie, iar traseul este mereu acelaşi pentru a onora memoria muncitorilor care s-au revoltat în 1987.

„Acest cros nu este o simplă cursă, ci are o puternică semnificaţie pentru braşoveni şi nu numai. Dacă era vorba doar de alergare, o puteam face în jurul lacului din parcul Noua sau în orice alt loc din oraş. Competiţia se adresează atât profesioniştilor, cât şi amatorilor. În cazul competiţiilor destinate profesioniştilor, valoarea premiului întâi este de 2.500 de lei, iar în cazul celor destinate amatorilor, cei care se vor clasa pe primul loc vor primi 150 de lei, explicat  preşedintele Asociaţiei 15 Noiembrie, Marius Boeriu.  

Prima revoltă anticomunistă

Prin revolta anticomunistă de la Braşov, Romania a arătat întregii lumi că este pregatită să înlăture regimul şi să-şi redobândească demnitatea furată. Revolta s-a declanşat la Întreprinderea de Autocamioane Braşov (Steagu Roşu), printr-o grevă începută în data de 14 noiembrie, noaptea, la schimbul III, şi continuată a doua zi dimineaţă cu un marş până în centrul oraşului, în faţa Comitetului Judeţean al Partidului Comunist Român, actual Prefectură.

Refuzul autorităţilor comuniste de a dialoga cu demonstranţii a provocat luarea cu asalt a sediului comunist de către mulţimea adunată. Portretul dictatorului Ceauşescu a fost doborât de pe frontispiciul clădirii şi incendiat. A urmat intervenţia brutală a trupelor speciale de securitate, arestările, torturile.

După ce iniţial se anunţase pedeapsa capitală pentru muncitorii arestaţi, sub presiunea opiniei publice mondiale, comuniştii au revenit asupra hotarârii lor, deportând, în urma unui proces înscenat, 61 de muncitori şi schimbând locurile de muncă ale altor 27 de persoane dintre cele peste 300 arestate şi anchetate în sediile Miliţiei şi Securităţii din Braşov şi Bucureşti.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite