Drumul greu pe care îl parcurge un dansator să facă o carieră. Cum a ajuns Alexandru Anghel în trupa Loredanei Groza

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alexandru Anghel s-a născut pe 27 ianuarie 1993. S-a apucat destul de târziu de dans, la 17 ani. A început cursuri de street dance, apoi a intrat în trupa Anturaj Crew, unde de fapt a început să înţeleagă mai bine dansul şi ce implică această artă, unde a evoluat mai repede.

„Pe la 19 ani, am început să dansez prin cluburi. Mi-am dat seamă ca e cam singura solutie să câştig ceva din dans, dar în Braşov nu există o «piaţă» a dansatorilor. Am colaborat cu tot felul de cluburi: mari, mici, de la oraş chiar şi de la «ţară». Am trecut prin diverse situaţii limita, la un moment dat chiar mi-am luat un alt job part time (când nu am mai avut oferte de la cluburi)”, îşi începe povestea tânărul ghimbăşean.

În 2012 a intrat şi în trupa Casei de Cultura a Studenţilor din Brasov, unde Iolanda Popescu, coregrafa de acolo, l-a primit călduros şi a avut o mare contribuţie în evoluţia lui. A explorat noi stiluri de dans, de la modern, contemporan, până la show-revue şi chiar ţigănesc. A participat la multe spectacole şi festivaluri de dans unde a câştigat multe premii, dar, cel mai important, experienţă.

„În sfârşit, în 2013, începe colaborarea mea cu unul dintre cele mai mari cluburi din Braşov. Datorită acestui job sunt astăzi în Bucureşti. Este important să ştiţi că «animator» în club nu era targetul meu, eram conştient că multă lume nu mă vede ca pe un animator, dar de multe ori eram chiar judecat că nu am şi eu un job «serios». Mă rog, mă consolam cu gândul ca e ceva stabil, câştigam bine, aveam timp şi de antrenamente cu trupa şi de mers la sala etc.”, mărturiseşte tânărul.

Bucureştiul, singura şansă pentru cariera lui

Încă din acel moment a înţeles că, dacă vrea să evolueze, următorul pas era mutarea la Bucureşti, pentru că în Braşov nu avea ce face mai mult. A început să predea şi cursuri de dans pentru copii, dar cam atât, era nivelul maxim la care putea ajunge. Aşa că, dacă dorea să meargă la Bucureşti, unde este concurenţă mare, trebuia să îşi strângă nişte bani cu care să supravieţuiască după ce se mută şi până când se angajează undeva.

„Am avut timp un an jumătate aproximativ, timp în care am participat aproape la fiecare workshop (curs de dans) mai important, care se organizau în Bucureşti, Cluj, chiar şi Buzău. Am fost în patru tabere de dans, tabere care ajută cel mai mult dansatorii să evolueze. Dau un exempl:, o tabără care ţinea 7 zile, însemna câte 5 cursuri de dans de o oră şi jumătate pe zi. «Dans pe pâine», atât se făcea. Am studiat cu cei mai buni coregrafi din Los Angeles, Franţa, Rusia, Olanda, dar şi din ţară. De la coregraful lui Justin Timberlake, Ne-yo, până la coregraful lui Inna, Alex Velea sau Alexandra Stan”, ne dezvăluie Alexandru.

În februarie 2015 s-a mutat la Bucureşti. A intrat într-una dintre cele mai titrate şcoli de dans din Bucureşti (Moty Dance). A început să predea cursuri de dans pentru copii, dar în acelaşi timp participa la fiecare dance class la care putea. Tânărul ghimbăşean spune că, în Bucureşti, trebuie să te antrenezi constant, trebuie să te cunoască dansatorii, trebuie să apari peste tot, mai ales la început. Altfel, nu ai nici o şansă de afirmare.

Loredana, o artistă desăvârşită

„În mai, am avut prima apariţie cu un artist consacrat, la Sibiu, cu un public de 10.000 de oameni, alături de Loredana. A fost experienţa vieţii mele, a fost debutul pentru mine. De atunci şi până în august, am rămas în formula ei de concerte. Mi-a plăcut. Loredana este o artistă desăvârşită, este iubită de multă lume, cânta muzică de calitate. Între timp, prin vara, am fost selectat ca şi dansator pentru un film indian, o producţie Bollywood ce s-a filmat şi în Romania. A fost o experienţă frumoasă şi diferită pentru mine. Filmul se numeşte «Singh is Bliing»”, rememorează Alexandru cele mai importante momente din cariera  lui de până acum. 

Tot anul trecut, la sfârşitul lunii august, a semnat cu singura agenţie de dansatori din România, World Wide Creative Artists, agenţie care are colaborări cu emisiuni ca „Vocea României”, „Românii au talent” sau cu diverşi artişti. Imediat după, în urma unui casting, a intrat într-o nouă trupa, „The Haters”, formată din dansatori foarte buni, mulţi dintre ei cu o mare experienţă în industria de profil.

„În luna noiembrie , am avut ocazia să dansez în spectacolul Loredanei de la Sala Palatului. A fost incredibil, o experienţă unică. Deşi am avut colaborări interesante în Bucureşti, cea mai mare problemă este stabilitatea financiară. Joburile dansatorilor nu sunt constante, iar acest lucru este cele mai multe ori o problemă. Am mare noroc cu suportul financiar ocazional, din partea părinţilor mei, dar le mulţumesc mai ales pentru suportul moral”, îşi încheie povestea Alexandru Anghel.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite