Începute încă din 2015, lucrările de reabilitare a pasajului de la intrarea în Braşov dinspre Sighişoara vor fi reluate. Costul finalizării - 10,94 milioane de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pasajul Fartec este în conservare de mai bine de un an

Primăria Braşov a semnat contractul pentru realizarea lucrărilor de proiectare şi execuţie a vechiului pasaj Fartec.

Lucrările au demarat încă din anul 2015 şi au fost sistate din cauza faptului că s-a constatat, în timpul derulării acestora, că sunt necesare intervenţii mai complexe la infrastructura pasajului. „Marţi am semnat contractul ce vizează finalizarea proiectării şi execuţiei de lucrări de reparaţii capitale la vechiul pasaj Fartec. Din păcate, am fost nevoiţi să blocăm această investiţiedeoarece am constatat că în ceea ce priveşte consolidarea anumitor elemente ale infrastructurii pasajului sunt necesare lucrări mai complexe decât cele prevăzute iniţial. Acum, după ce avem şi noile soluţii de consolidare, urmează ca cele firmele din cadrul asocierii care a câştigat licitaţia, să demareze cât mai repede proiectarea şi execuţia, astfel încât să se reia circulaţia cât mai repede pe acest pasaj. Chiar dacă durata lucrărilor s-a prelungit mai mult decât era estimat, această soluţie de consolidare a rămas cea mai bună variantă, inclusiv ca timp, pentru reluarea circulaţiei pe pasaj“, a spus Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, după semnarea contractului. Pasajul a fost închis traficului odată cu intervenţia la suprastructură, iar circulaţia se desfăşoară acum doar pe două benzi, pe noul pasaj, astfel că la orele de vârf zona se aglomerează.

2 luni proiectarea, 12 luni lucrările

În urma licitaţiei preţul investiţiei a ajuns la suma de 10,94 milioane de lei, cu tot cu TVA (faţă de valoarea estimată de 10,95 milioane de lei cu TVA), contractul fiind adjudecta de către asocierea dintre firmele braşovene Recon şi Prinfo, singura ofertă de altfel. În următoarele două luni ar urma să se deruleze partea de proiectare, iar execuţia lucrărilor propriu-zise va dura  12 luni, finanţarea fiind asigurată de la bugetul local.

Până anul trecut, când contractul a fost reziliat la solicitarea constructorului, s-a definitivat doar 40% din proiect, respectiv s-au consolidat pilonii pasajului, una dintre margini şi s-a decopertat suprastructura podului.

Citeşte şi:

S-a găsit soluţia pentru reabilitarea vechiului Pasaj Fartec. Grinzile de beton vor fi ancorate cu bare de metal

Lucrările la vechiul Pasaj Fartec au fost oprite. Constructorul a decis că nu poate finalizeze investiţia

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite