Mopedist aproape în comă alcoolică şi fără permis, surprins de poliţişti pe un drum naţional

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat de 50 de ani este cercetat pentru conducere a unui vehicul fără a deţine permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, după ce s-a aventurat cu  un moped pe un drum naţional, deşi nu avea permis şi era şi în stare avansată de ebrietate.

Pe 8 iulie, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Ianca l-au oprit în trafic, pe un bărbat, în vârstă de 50 de ani, din comuna Bordei Verde, în timp ce conducea un moped pe DN 2B, pe raza oraşului Ianca.

”În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că brăileanul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. De asemenea, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că avea în aerul expirat o concentraţie de 0,95 mg/l alcool. Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea unor probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, a declarat subinspectorul Laura Belciugan, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pe numele său pentru conducere a unui vehicul fără a deţine permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite