Lucrările de pe strada Griviţei dau coşmaruri brăilenilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

193 de stâlpi vor fi montaţi în etapa următoare în porţiunea cuprinsă între străzile Eremia Grigorescu şi Carantina. Atât locatarii străzii, cât şi o parte dintre consilierii locali cred că lucrările la Griviţa se fac în pas de melc. Primăria speră ca de acum încolo firma care a câştigat licitaţia să respecte graficul.

Proiectul de reabilitare şi modernizare a străzii Griviţa bate pasul pe loc. Cel puţin aşa susţin o parte dintre locatarii străzii, sătui de zgomotul utilajelor. Şoferii sunt şi ei nemulţumiţi că trebuie să ocolească porţiunea în care se lucrează şi să îşi rupă maşinile în gropi, pe străduţe învecinate.


„Cât le trebuie să facă o bucăţică de stradă să fie circulabilă?", se întreabă unul dintre locatarii străzii, în timp ce un altul spune: „Am înţeles că va fi un disconfort, acum trebuie să îndurăm. Sperăm să se facă treaba o dată şi bine, dar parcă nu se mişcă nimic".


Pe de altă parte şi consilierii locali municipali se întreabă ce se întâmplă la Griviţa. Vasile Varga spune că a primit sesizări de la cei care locuiesc în zonă.


Stâlpi de peste 150.000 de lei


Primarul Aurel Simionescu spune că s-au terminat lucrările la sistemul de canalizare şi cel de alimentare cu apă în porţiunea strada Carpaţi - Carantina, lucrările urmând a fi desfăşurate pe tronsonul Gării - Carpaţi. Acesta a supus votului consilierilor darea în folosinţă gratuită a 193 de stâlpi de susţinere a instalaţiilor electrice aeriene către „Electrica". Stâlpii vor fi amplasaţi între strada General Eremia Grigorescu şi strada Carantina, valoare lor fiind de 157.391,50 de lei.


„Stâlpii vechi sunt ai celor de la Electrica, iar cei noi ai noştri. Trebuie să îi dăm în folosinţă gratuită celor de la Electrica. În două săptămâni termină cu ei şi se apucă de partea de stradă", a precizat edilul şef.


Cât priveşte stadiul proiectului, primarul speră ca de acum încolo să nu mai existe probleme ca acelea de la sfârşitul lunii iunie, când vremea rea a făcut ca firma care se ocupă de proiect să nu fie cu lucrările în grafic.


Opt milioane de euro în total


Proiectul „Reabilitarea şi modernizarea străzii Griviţa" derulat prin POR prevede lucrări atât la partea de trotuar, cât şi la cea de carosabil, firma câştigătoare a licitaţiei pentru proiect fiind „Tehnologica Radion" Bucureşti. Valoarea totală a proiectului este de aproape opt milioane de euro, Primăria contribuind cu doi la sută.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite