Experimentul unui inginer din Brăila, care i-a scos din minţi pe comunişti. Metoda ştiinţifică a schimbat, din 1970, industria ţării

Experimentul unui inginer din Brăila, care i-a scos din minţi pe comunişti. Metoda ştiinţifică a schimbat, din 1970, industria ţării

Inginerul pensionar Dumitru Avramescu, lângă instalaţia de oxigen lichid adusă din Italia acum 45 de ani  FOTO Florentin Coman

Un inginer din Brăila se poate lăuda că a revoluţionat industria românească în urmă cu 45 de ani, atunci când a propus utilizarea oxigenului lichid în procesul de prelucrare a pieselor. Greu de pus în practică din cauza „contrelor” de care s-a lovit autorul ei, propunerea acestuia a dus la numeroase avantaje economice, aducând România în rândul puţinelor ţări europene care foloseau oxigenul lichid în acea perioadă.

Ştiri pe aceeaşi temă

În urmă cu patru decenii şi jumătate, inginerul Dumitru Avramescu era şeful Secţiei Mecano-Energetic din cadrul Uzinei de Utilaj Greu „Progresul”, un mastodont industrial întins pe o suprafaţă de circa 72 hectare, unde se produceau celebrele excavatoare şi rulouri compresoare româneşti.

În 1970, se prefigura construirea unei noi fabrici de excavatoare, într-o hală monobloc, întinsă pe 7 hectare, iar singurul amplasament posibil era peste fabrica de oxigen a uzinei. Aceasta trebuia mutată pe o altă locaţie, operaţiune ce necesita întreruperea procesului de producţie pentru circa 40 de zile. Fabrica producea, pe oră, 126 metri cubi de oxigen în stare gazoasă, care era folosit, printre altele, la tăierea foilor de tablă şi a altor piese metalice. Ca să se compenseze stoparea producţiei de oxigen pe timpul celor 40 de zile, trebuia ca uzina să îşi asigure necesarul prin aducerea de la terţi a oxigenului îmbuteliat în tuburi metalice.

Inginerul brăilean Dumitru Avramescu   FOTO Florentin Coman

Un astfel de tub, gol, cântărea 60 de kilograme, iar încărcat cu 6 mc de oxigen gazos comprimat la 150 de atmosfere, ajungea la 66 kg. În total, ar fi fost nevoie de 2.000 de tuburi pe zi, pentru transportul cărora trebuia minim 4 TIR-uri de 10 tone, cu remorcă.

Ca să elimine aceste neajunsuri, inginerul Avramescu, care prin natura funcţiei trebuia să se ocupe cu aprovizionarea cu oxigen a secţiilor de debitare, a venit cu o propunere concretă: utilizarea oxigenului lichid. „Cu 3 -4 metri cubi de oxigen lichid compensam toată producţia fabricii de oxigen în stare gazoasă, care trebuia închisă pe perioada mutării!”, ne-a explicat inginerul Avramescu, care aflase despre producerea şi utilizarea oxigenului lichid dintr-o carte a unui autor rus, cumpărată de la librărie.

Cei de la ISCIR erau supăraţi că scăpaseră prilejul să plece într-o delegaţie peste hotare. Pe motivul ăsta, au refuzat să îşi dea avizul de funcţionare a instalaţiei. Cu toate acestea, mi-am asumat riscul de a o pune în funcţiune pe propria răspundere.

Acelaşi lucru l-a transmis, în primăvara anului 1970, şi conducerii întreprinderii, printr-un memoriu tehnic. A primit răspuns favorabil abia în toamna aceluiaşi an, primind sarcina să se ocupă de montarea unei instalaţii de stocare şi distribuire a oxigenului lichid. Cum în România nu exista tehnologia necesară producerii unei astfel de instalaţii, s-a decis achiziţionarea uneia din Europa Occidentală, unde oxigenul lichid se folosea deja în producţia industrială.

Odată investiţia aprobată, s-a făcut comandă către firma italiană „Rivoira”, care, cu maximă seriozitate, a livrat instalaţia la termen. Inginerul Dumitru Avramescu n-a avut timp prea mult să se bucure pentru că, în timp ce componentele se montau pe poziţie, au venit în control inspectorii de la ISCIR Galaţi - instituţia care îşi dădea avizul pentru folosirea cazanelor sub presiune. Aceştia l-au acuzat pe inginerul Avramescu că a adus în ţară un recipient cu pereţi dubli şi funcţionare sub vid, fără a cere acordul ISCIR.

„Spuneau că, potrivit legii, ei ar fi trebuit să verifice recipientul în timp ce se afla în producţie. Asta era un non-sens, pentru că verificările le făcuseră omologii italieni. De fapt, cei de la ISCIR erau supăraţi că scăpaseră prilejul să plece într-o delegaţie peste hotare. Pe motivul ăsta, au refuzat să îşi dea avizul de funcţionare a instalaţiei. Cu toate acestea, mi-am asumat riscul de a o pune în funcţiune pe propria răspundere. Responsabilitatea era foarte mare. Vorbim despre un recipient cu 10 metri cubi de oxigen lichid care, dacă ar fi explodat, făcea prăpod! Multe nopţi n-am dormit din cauza stresului..".

Problemele nu s-au terminat, însă. Odată pusă pe poziţie, instalaţia nu putea fi pornită dintr-un motiv iritant de simplu: în România nu se producea nicăieră oxigen lichid pentru comercializare.

Oxigenul lichid nu avea preţ în România

"Voiam să cumpărăm, dar nu aveam de unde. Cisterna de stocare fusese montată pe poziţie şi nu aveam cu ce să o umplem. Deja începusem să primesc critici că un import din Vest nu este folosit. Salvarea a venit de unde nici nu mă aşteptam. Am aflat că la Combinatul Siderurgic de la Galaţi se produce oxigen lichid, pentru a fi folosit în procesul de transformare a fontei în oţel. Întâmplarea făcea ca directorul energetic al combinatului, Mihai Chiculiţă, să îmi fie bun prieten. M-am dus imediat la el şi i-am zis «Chichi, salvează-mă că mă bagă ăştia în puşcărie!». I-am explicat despre ce este vorba şi el a fost de acord să îmi livreze oxigen în stare lichidă.

Problema e că nu avea stabilit un preţ, pentru că ei nu îl produceau ca pe o marfă, ci pentru uz intern. Am stat, m-am gândit şi am găsit o formulă, propunând ca, în baza consumului de energie din procesul de fabricaţie, oxigenul lichid să aibă un preţ de 1,6 ori mai mare decât cel aprobat pentru oxigenul în stare gazoasă. Uite aşa, am reuşit să achiziţionăm 10 mc de oxigen lichid şi să punem în funcţiune instalaţia importată din Italia. Totul a mers ca pe roate, debitarea făcută cu oxigenul lichid s-a dovedit mult mai eficientă decât cea bazată pe oxigenul gazos, iar economia realizată de uzină a fost însemnată. Atunci, în 1970, s-a folosit pentru prima dată în industria din România oxigenul lichid. Acum, este folosit în mod curent, atât în industrie cât şi la spitale", spune inginerul Dumitru Avramescu.

Inginerul Avramescu, pe vremea când lucra la "Progresul" 

Zilele trecute, actuala conducere a "Promex" SA Brăila (fosta „Progresul”) a permis unui ziarist să îl însoţească pe pensionarul Dumitru Avramescu în incinta uzinei, pentru a arăta prima instalaţie de oxigen lichid pusă în funcţiune în România, acum 45 de ani. În prezent este scoasă din uz, însă mai poată fi văzută, purtând sigla firmei producătoare - Rivoira, din Torino.

Bătrânul în vârstă de 88 de ani, care de aproape trei decenii a ieşit la pensie, s-a bucurat ca un copil revăzând halele şi secţiile unde şi-a petrecut tinereţea. A zâmbit puţin amar, observând că unele clădiri ale întreprinderii au fost demolate, iar altele - unde altădată vuiau utilaje şi era forfotă de muncitori - sunt acum dezafectate şi pustii. S-a bucurat, totuşi, că uzina încă mai funcţionează, că, deşi nu mai fabrică excavatoare ca pe vremuri, încă mai produce utilaj greu pentru industrie şi că mai au un loc de muncă aici măcar 700 de angajaţi, dacă nu s-a putut să rămână cei peste 10.000 care veneau la program odinioară.

Citiţi şi


 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: