ANALIZĂ: Parteneriat public-privat pentru podul de peste Dunăre de la Brăila

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Declarat „obiectiv de interes naţional", încă nu se ştie cine şi cât de repede va efectua lucrările respectiveDupă mai bine de 10 de ani, proiectul podului rutier intră în linie dreaptă . Rămâne de văzut câţi bani va costa, de unde vor veni fondurile şi cât vor dura lucrările.

Proiectul podului rutier care urmează să unească Brăila de Tulcea devine din ce în ce mai realizabil. Ministerul Dezvoltării Regionale şi Ministerul Transporturilor se vor implica mai conştiincios în realizarea măreţului proiect.

Vor participa bineîneţeles şi consiliile judeţene din Brăila şi Tulcea.

Ca şi sursă de finanţare, Guvernul a decretat un parteneriat public-privat. Chiar dacă autorităţile locale au o idee despre cât va costa podul, deocamdată nu au fost făcute publice niciun fel de cifre.

Nu se ştie nici când va începe, nici când se va termina podul. În acest moment, singura certitudine este studiul de trafic şi fezabilitate aprobat de BERD şi care urmează a avea loc.

Ce zic brăilenii

Cât despre brăileni, ei sunt încântaţi că, în sfârşit vor avea, speră ei, pod peste Dunăre, iar drumul spre deltă va fi mai scurt cu 200 de kilometri.

„Bine că se urneşte în sfârşit lucrul la podul ăsta care ne este promis de 20 de ani. Asta înseamnă locuri de muncă, venituri mai mari la buget, pentru că la salariile care se vor obţine se încasează şi impozite, iar după ce va fi gata şi Primăria va avea ceva de încasat din taxa de trecere a podului", ne-a spus Ion Pleşa.

image

„Firma la care lucrez este din Tulcea şi are puncte de lucru şi în Brăila. De multe ori mai ales iarna nu pot să-mi desfăşor activitatea fiindcă bacurile fie nu trec, fie trec foarte greu", ne-a zis Marius Bordea.

image

„Suntem mari amatori de litoral şi vara mergem la mare de cel puţin două - trei ori. De multe ori preferăm la întoarcere drumul prin judeţul Tulcea mult mai lejer şi mai frumos. Din păcate trebuie să ne grăbim ca să prindem ultimele bacuri fiindcă altfel taxa este exorbitantă", ne-a spus şi Ionica Popa.

Mai multe variante de pod

Iniţial au fost discutate două variante de realizare a podului peste Dunăre: suspendat sau cu pilon de susţinere. A fost aleasă varianta podului suspendat deoarece permite amplasarea pilonilor principali în zona uscată a malurilor. De asemenea şi durata de realizare este mai mică pentru un pod suspendat.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite