Conducătorul auto catastrofă: circula fără permis, beat şi cu autorizaţia de circulaţie provizorie expirată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul
Foto: arhivă Adevărul

Un tânăr de 21 de ani este cercetat pentru comiterea a trei infracţiuni, respectiv conducere a unui vehicul neînmatriculat, fără permis de conducere şi sub influenţa băuturilor alcoolice.

Pe 10 aprilie, poliţiştii din cadrul postului de Poliţie comunal Zăvoaia l-au oprit în trafic pentru control pe un consătean, în vârstă de 21 de ani, în timp ce conducea un vehicul pe raza localităţii Dudescu.

”În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar termenul de valabilitate al autorizaţiei de circulaţie provizorie era expirat”, au precizat reprezentanţii IPJ Brăila.

De asemenea, brăileanul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că avea în aerul expirat o concentraţie de 0,65 mg/l alcool. Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea unor probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Pe numele bărbatului a fost deschis un dosar penal pentru conducere a unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite