Viaţa neştiută a împăratului Traian, cuceritorul Daciei. Născut în Spania, a crescut în tabere militare, avea relaţii homosexuale şi iubea vinul

Viaţa neştiută a împăratului Traian, cuceritorul Daciei. Născut în Spania, a crescut în tabere militare, avea relaţii homosexuale şi iubea vinul

Chipul sculptat al împăratului Traian FOTO britannica.com

Împăratul Traian, cuceritorul Daciei, a fost considerat un model de lider al Imperiului Roman. A impresionat atât contemporanii, dar şi posteritatea cu succesele sale militare şi extinderea fără precedent a imperiului. Totodată, era pasionat de vin, de luptele cu gladiatorii şi de plăceri carnale cu bărbaţii.

Ştiri pe aceeaşi temă

Caesar Divi Nervae Filius Nerva Traianus Optimus Augustus sau, pe scurt, Traian, a fost unul dintre cei cinci „împăraţi buni” care au condus Imperiul Roman. Binecunoscut în special în istoria românilor ca şi cuceritor al Daciei, dar numit mai ales în perioada propagandist-comunistă unul dintre părinţii poporului român, Traian a avut o reputaţie greu de egalat. 
 
A fost numit ”Optimus princeps” încă din timpul vieţii, adică cel mai bun împărat, iar succesorilor săi li se ura să fie la fel de buni şi puternici ca Traian. Acest împărat, care a dus puterea Imperiului Roman la apogeu, victorios în lupte şi bun administrator, a devenit aproape personaj de legendă. Pe baza vechilor scrieri, dar şi a cercetărilor, specialiştii au reuşit să schiţeze un portret al acestui „optimus princeps” aşa cum era el, cu vicii, defecte şi calităţi.
 
Hispanul crescut în tabere militare
 
Traian s-a născut în anul 53 d HR, pe 18 septembrie, în oraşul Italica (n.r. - Sevillia actuală), din provincia romană Hispania. Data naşterii este destul de controversată, fiindcă se ştie foarte puţin despre copilăria şi adolescenţa lui Traian. Viitorul împărat provenea dintr-o familia de militari foarte apreciaţi şi foare pricepuţi. Purta numele tatălui său, Marcus Ulpius Traianus, un renumit general roman. 
 
„Provenea dintr-o familie cu o reputaţie militară impresionantă. Tatăl său, un soldat de carieră, de asemenea numit Marcus Ulpius Traianus, a fost guvernator atât al provinciei Baetica în Spania, cât şi al Sirieim, fiind şi comandant în timpul războiului evreiesc din 67-68 d HR, fiind de asemenea senator şi consul”, scrie Donald L. Wasson, specialist american în istorie medievală şi antică, într-un articol de pe site-ul de profil ancient.eu. Acelaşi specialist spune că Traian şi-a petrecut copilăria şi tinereţia în tabere militare, trăind de mic viaţa cazonă. Ajunge să servească în legiunile comandate de tatăl său ca tribun militar şi a luptat în Siria, Spania şi Germania. Era cunoscut ca un luptător viteaz, dar, în acelaşi timp, calculat, iar mai apoi ca un comandant strălucit şi onest. 
 
Omul preferat de împăraţi
 
Tocmai calităţile militare ale lui Traian, dar şi onestitatea şi simţul datoriei insuflate de tatăl său l-au făcut remarcat de împăraţii sub care a servit, aducându-i mari beneficii. Până şi tiranul Domiţian l-a simpatizat pe Traian, acordându-i ranguri înalte. De altfel, a luptat pe graniţa Rinului, cu războinicii germani, cea mai periculoasă frontieră a Imperiului Roman, participând la războaiele lui Domiţian cu germanii, în special cvazii şi marcomanii, ieşind deseori în evidenţă. La moartea lui Domiţian, în 96 d HR, Traian era cel mai renumit general al armatei Imperiului Roman. Deşi Domiţian era considerat un tiran, stârnind revolte în rândul legiunilor, Traian şi-a făcut datoria de militar roman şi a luptat contra rebelilor alături de împărat. 
 
„În ianuarie 89 D HR, tânărul comandant a mărşăluit până la Rin ca să-l ajute pe Domiţian împotriva lui Saturninus, guvernatorul rebel al Germaniei Superior. Din nefericire, a ajuns prea târziu. Cu toate acestea, Domiţian şi-a arătat aprecierea, numindu-l pe Traian petor şi, mai apoi, consu, scrie Donald L. Wasson. După asasinarea lui Domitian în 96 d HR, Traian ajunge chiar guvernator al Germaniei Superior. În timpul bătrânului împărat Nerva, cariera sa ajunge la apogeu. În anul 97 d HR, în luna octombrie, Traian primeşte scris de mână din partea împăratului Nerva că va deveni succesorul acestuia. Practic, bătrânul senator ajuns împărat îl adopta pe Traian. 
 
Traian, cel mai bun împărat
 
Traian ajunge împărat, după o carieră militară fulminantă, în anul 98 D Hr, la moartea lui Nerva. Noul împărat nu era obişnuit cu viaţa la Roma şi nici nu s-a grăbit să ajungă acolo. Traian era absolutist, dur, când venea vorba de autoritatea imperială şi de revolte, dar în acelaşi timp era uman cu populaţia. Prima sa reacţie după ce a ajuns pe tronul Romei spune totul despre el. Nu a venit în capitala imperiului, ci a inspectat graniţele şi a ucis o serie de rebeli. ”A trimis după Aelianus şi pretorienii care s-au revoltat contra lui Nerva, păcălindu-i că vrea să-i angajeze. Dar i-a ucis pe drum”, spune Dio Cassius în ”Istoria Romană”. 
 
Acelaşi autor antic spune că Traian era un conducător bun şi un administrator deosebit. „Când a venit la Roma, a făcut multe pentru a reforma administraţia şi multe pentru a-i mulţumi pe cei mai destoinici. Afacerilor publice le-a dat cea mai mare atenţie, făcând multe favoruri, de exemplu, în oraşele Italiei a acordat numeroase favoruri pentru sprijinirea copiilor, dar şi a cetăţenilor destoinici”, scria Dio Cassius. Totodată, Traian a desfăşurat o amplă activitate edilitară. ”Ca împărat, a fost aplecat asupra unei guvernări eficiente şi asupra bunăstării populaţiei, instituind politici sociale, cu ajutor pentru copii săracilor, reabilitând sistemul de drumuri, construind noi poduri, apeducte, băi publice şi un port modern la Ostia. Nu în ultimul rând, a eliberat prizonierii politici din vremea lui Domitian şi a chemat înapoi exilaţii”, scrie Donald L. Wasson. 
 
Toate acestea l-au apropiat mult de popor, spune şi Dio Cassius, primind titulatura de ”optimus princeps” (n.r - cel mai bun principe). De altfel, autorii antici spun că Traian nu dorea faimă, ci, mai mult, iubirea poporului. Traian a beneficiat de o popularitate fără precedent, mergând prin casele romanilor simpli. ”Pentru aceste fapte, se bucura mai mult să fie iubit decât onorat. Apropierea sa de popor era marcată de afabilitate, iar relaţia sa cu Senatul, de multă demnitate. În acest fel, era iubit de toată lumea şi urât de nimeni, în afară de duşamanii Romei. Participa la petreceri şi banchete, ajuta pe mulţi în treburile şi planurile lor. De multe ori lua şi câte trei oameni în carul său sau intra în casele cetăţenilor, uneori şi fără gărzi, şi se bucura împreună cu aceştia”, spune Dio Cassius. 
 
Împăratul războinic
 
Poate cele mai cunoscute fapte ale împăratului Traian sunt cele de arme. A fost un împărat războinic. A purtat trei mari războaie, cucerind, pacificând şi împingând graniţele imperiului, stabilind noi rute comerciale şi umplând visteria cu bogăţii fără seamăn. Celebre sunt războaiele cu dacii în 101-102 şi 105-106, războaie din care a ieşit victorios, deşi a consumat numeroase resurse. A anexat o parte a Daciei Imperiului său. Apoi s-a luptat cu parţii, mergând pe urmele lui Alexandru Macedon. A cucerit, până în 116, şi marele oraşe Susa, luând în stăpânire, Armenia, Mesopotamia, Babilonul şi Seleucia. 
 
În cele din urmă,Traian a trebuit să facă faţă, în 117, unei rebeliuni în Cyrenaica, care s-a întins în Egipt şi Cipru. Traian a murit în 117 d HR pe 9 august. Unii specialişti spun că din cauza unei boli, alţii bănuiesc că ar fi fost otrăvit. Cert este că Traian şi-a însoţit, în cea mai mare parte, trupele pe câmpul de luptă, atât ca general, dar şi ca împărat, fiind victorios în majoritatea luptelor pe care le-a purtat. Imperiul său se întindea de la Marea Caspică până în Scoţia.
 
Plăcerile vinului şi ale băieţilor
 
Dincolo de figura legendară, Marcus Ulpius Traianus a fost un om cu viciile şi calităţile sale. Dio Cassius îl descrie ca un bărbat voinic şi foarte omenos. ”Traian era apreciat pentru dreptatea sa, pentru curaj şi pentru simplitatea obiceiurilor. Era vânjos, având 42 de ani atunci când a început să conducă, aşa că în tot ceea ce făcea se străduia la fel de mult ca toţi ceilalţi. De asemenea, din punct de vedere mental, era la apogeul său şi nu avea nesăbuinţa celui tânăr, nici încetineala omului bătrân. Nu invidia şi nu ucidea pe nimeni, dar onora şi propulsa pe toţi cei buni fără excepţie”, scria istoricul latin în ”Istoria Romană”.
 
Acelaşi autor, Dio Cassius, spune că deşi căsătorit cu  Pompeia Plotina, Traian prefera compania băieţilor, dar şi plăcerile carnale cu aceştia. Pe deasupra, Traian iubea vinul. „Ştiu, de asemenea, că era devotat băieţilor şi vinului(...), aşa cum era, totuşi bea cât vin dorea, dar totuşi rămânea treaz, iar în relaţiile cu băieţii, nu a rănit pe niciunul”, scrie Dio Cassius. Traian nu a avut copii cu soţia sa, preferând să-l adopte pe Hadrian, o rudă de-a sa.
 
Vă mai recomandăm:
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: