Un copil de trei ani se zbate între viaţă şi moarte, după ce tractorul în care se afla a fost lovit de un microbuz

Un copil de trei ani se zbate între viaţă şi moarte, după
ce tractorul în care se afla a fost lovit de un microbuz

Copilul a fost transportat cu un elicopter SMURD la o clinică de specialitate din Târgu Mureş

Un copil de 3 ani şi jumătate are şanse minime de supravieţuire, după ce tractorul în care se afla a fost lovit de un microbuz, pe drumul naţional 17, în localitatea Rusu Bârgăului. Băieţelul a fost transportat cu un elicopter SMURD la o clinică de specialitate.

Ştiri pe aceeaşi temă

Accidentul s-a produs pe DN17, pe raza localităţii Rusu Bârgăului. Din primele informaţii rezultă că şoferul unui microbuz a vrut să intre într-o depăşire riscantă, însă nu a mai apucat, colizionând un tractor agricol condus de un bărbat din localitate. 
 
În tractor se afla şi băieţelul de trei ani şi jumătate al şoferului, care în timpul impactului a fost aruncat pe carosabil, suferind răni grave.
 
„Un bărbat de 68 de ani din Timişoara, în timp ce conducea o autoutilitară pe DN 17, pe direcţia Rusu Bârgăului – Livezile, pe fondul nepăstrarii unei distanţe corespunzătoare a colizionat un tractor agricol care circula în faţa sa, condus de un bărbat de 45 de ani din Rusu Bârgăului, în care se afla şi un băieţel de 3 ani şi jumătate. În momentul impactului, băieţelul a căzut din tractor, rănindu-se”, a declarat pentru Adevărul.ro, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistriţa-Năsăud, agent Diana Pintea. 
 
Atât şoferul tractorului, cât şi cel al microbuzului au fost testaţi alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. Şoferul microbuzului se va alege cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. 
 
„Din faţă venea un microbuz şi am zis că decât să intru într-un microbuz plin cu oameni, mai bine dau în tractor. Am pus şi frână, nu am ştiut că impactul va fi în halul acesta. Am 40 de ani de şoferie şi n-am avut accidente aşa grave”, a precizat şoferul din Timişoara. 
 
Întrucât starea băieţelului era foarte gravă, echipajul medical ajuns la faţa locului a solicitat un elicopter SMURD, care l-a preluat şi l-a transportat la o clinică de specialitate din Târgu Mureş. Medicii sunt însă rezervaţi cu privire la şansele micuţului de supravieţuire. 
 
„Am găsit un băieţel de trei ani şi jumătate, politraumatizat prin accident rutier. Era într-o stare foarte gravă. Va fi transportat cu elicopterul la Târgu Mureş. Este foarte grav, şansele de supravieţuire sunt minime”, a declarat medicul SMURD Nicoleta Dumitrean.
 
Tatăl copilului spune că acesta se ţinea de tractor, însă impactul a fost prea puternic, iar cel mic a fost aruncat pe carosabil. Cei doi se îndreptau spre un câmp din apropiere, pentru a desfăşura munci agricole.
 

Vă mai recomandăm:

 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările