Top 8 cele mai ciudate telefoane la 112. Românii cheamă medicii când au cârcei, le plânge copilul sau văd şerpi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Bianca Sara
FOTO: Bianca Sara

Când avem o urgenţă medicală, Serviciul de Ambulanţă este cel care ne vine în întâmpinare. Deşi pare greu de crezut unii însă solicită echipele de urgenţă şi atunci când au cârcei, uită să-şi ia medicamentele, le plânge copilul sau văd şerpi.

Faptul că unii profită de Serviciul de Ambulanţă pentru a ajunge în anumite zone din judeţe nu este o noutate. Nu este o noutate nici faptul că unii cheamă echipele de urgenţă atunci când au cârcei, îi doare capul sau pur şi simplu nu ştiu cum să-şi liniştească copiii sugari. 

Adevărul.ro vă prezintă un top cu cele mai ciudate şi neobişnuite motive pentru care românii cheamă ambulanţa, realizat cu ajutorul unor angajaţi din sistem. 

1. Ambulanţa, chemată pentru a trata un cârcel. Nu este o glumă, unii chiar au sunat la Ambulanţă atunci când s-au confruntat cu o astfel de problemă mai mult sau mai puţin urgentă. 

2. Ambulanţa, chemată pentru o durere de cap. În loc să ia un calmant, un bistriţean a preferat să cheme ambulanţa, iar echipajele de urgenţă nu au avut cum să ignore apelul, mai ales că durerile de cap pot indica probleme mult mai grave.

3. Infecţie urinară, tratată în regim de urgenţă. În loc să meargă la medicul de familie sau la ginecolog pentru a-şi trata infecţia urinară, o bistriţeancă a apelat la Serviciul Judeţean de Urgenţă, doar era o urgenţă...

4. Ambulanţa, folosită pe post de taxi. Despre acestă practică încă nepedepsită, Adevărul.ro a mai scris aici.

5. Echipele de urgenţă, confundate cu stomatologul. Un bistriţean a apelat la ajutorul medicilor de pe ambulanţă când s-a văzut chinuit de o durere de măsea. De ce nu a apelat la stomatolog? Ei bine, acest lucru rămâne un mister.

6. O bistriţeancă a sunat la ambulanţă pentru că vedea..şerpi. Din păcate, echipele de pe ambulanţă se bat destul de des de persoane cu probleme psihice, care nu îşi urmează tratamenul, devin agresive, pierdute sau chiar au halucinaţii.

7. Ambulanţa, pe post de babysitter. O mămică din Bistriţa-Năsăud a chemat disperată ambulanţa pentru că nu reuşea să îşi liniştească copilul sugar care nu se mai oprea din plâns. 

8. Uite copilul, nu e copilul! Semnele false ale naşterii poartă ambulanţele pe drumuri şi de câte 4-5 ori pe zi. Femeile aflate la prima naştere sau care nu îşi monitorizează sarcina şi nu consultă un ginecolog cheamă ambulanţa şi de câte 4-5 ori pe zi speriate şi de cea mai mică durere. De cele mai multe ori acestea ajung la spital, de unde sunt lăsate să plece acasă la scurtă vreme după. 

Vă mai recomandăm:

Top 8 metode prin care hoţii află când să spargă o locuinţă. De ce trebuie să rogi vecinul să-ţi ridice facturile cât lipseşti

Cum atragem atenţia hoţilor de buzunare fără să vrem. Sfaturile poliţiştilor: de ce nu trebuie să citim în autobuz

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite