Spovedania unui orfan care a trăit ororile dintr-o casă de copii comunistă, ajuns scriitor şi şef de orfelinat: „Fetele erau violate, copiii erau bătuţi”

Spovedania unui orfan care a trăit ororile dintr-o casă de copii comunistă, ajuns scriitor şi şef de orfelinat: „Fetele erau violate, copiii erau bătuţi”

Nicolae Avram nu doar că s-a întors să lucreze în instituţia unde a crescut, ci a şi scris despre experienţele din copilărie FOTO: Bianca Sara

S-a născut cu doar câteva zile înainte de Ajunul Crăciunului şi şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa într-o casă de copii. S-a refugiat în scris, despre care spune că este viciul său, iar în 2014, când avea 48 de ani s-a întors în instituţie să o schimbe. Este povestea scriitorului Nicolae Avram.

Ştiri pe aceeaşi temă

Nicolae Avram s-a născut în 21 decembrie 1966, în Năsăud. Şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa în casa de copii din Beclean, iar în urmă cu doi ani, pe când avea 48 de ani, s-a întors ca şef serviciu în instituţia care l-a traumatizat.
 
Casa de copii în care şi-a petrecut o parte din viaţă l-a marcat cum, spune el, îi afectează pe mai toţi care trec pe acolo. Nicolae Avram a reuşit însă să se refugieze în scris. 
 
A început să scrie proză şi poezii încă de când era în casa de copii, această pornire venind ca un pas normal după ce a devorat tot ce a găsit în biblioteca instituţiei. Despre experienţele terifiante de care a avut parte la casa de copii a scris şi proză şi poezie, de curând lansând ultimul roman pe această temă numit „Mame”. 
 
„Am scris încă de când eram la casa de copii. Acela era singurul refugiu, în care mă regăseam, departe de ce se întâmpla acolo. Iniţial mi-am găsit liniştea în citit. Educaţia mea a venit din cărţi, nu de la educatori. De acolo ştiam să dau bună ziua, să zic mulţumesc. Am învăţat de la personajele pe care le iubeam foarte mult. Citeam orice îmi pica în mână, n-avem o selecţie, pentru că nu avea cine să mă îndrume. De la cărţi a venit impulsul de a scrie. Era mai mult o linişte, pentru că copilul crescut acolo are nişte emoţii, nişte traume, iar prin lectură îmi depăşeam asta. Era un fel de drog, drogul meu erau lecturile”, povesteşte Nicolae Avram. 
 
Întrebat dacă a simţit vreodată că nu mai poate în casa de copii, scriitotul spune că l-a salvat tinereţea, dar şi faptul că nu ştia cum e să ai o familie. Tot ce ştia despre mediul familial erau din lecturi. Modele îi erau personajele din cărţi. 
 
„Atunci era impresia că statul ajută copiii (n.r abandonaţi). Dar exact aceeaşi situaţie regăsim în lagărele de la Auschwitz. Populaţia credea că e un lagăr de muncă, nimeni nu ştia ce se întâmplă acolo. În casele de copii, la altă scară, copiii erau bătuţi, fetele erau violate. Noaptea pedagogul abuza de nu ştiu cine. Lumea nu le-a ştiut, decât după Revoluţie”, mai spune scriitorul.
 
Potrivit scriitorului, care a lucrat o perioadă şi ca jurnalist, casele de copii erau organizate după un regim de armată. Acesta îşi aminteşte că la un moment dat a fost mutat de la Prundu Bârgăului unde funcţiona o casă de copii, care ulterior a şi fost transformată în unitate miliară, într-un castel, dar nu ca acelea din poveştile cu prinţese, ci mai de grabă cu moştri. 
 
„Ne-a băgat într-un castel al grofilor, în fosta primărie din Beclean. Nu aveam apă, nu aveam niciun fel de condiţii, dormeam pe saltele goale, fără paturi. După un timp au venit şi celebrele paturi din fier”, rememorează Nicolae Avram. 
 

„Copilul sistemului” s-a întors în urmă cu doi ani să lucreze în sistem 

 
În urmă cu doi ani, mai exact în 2014, Nicolae Avram s-a întors în casa de copii, însă cu un alt scop: să îi salveze pe alţii. Acesta este şef serviciu pe departamentul financiar al centrului din Beclean.
 
„Mi-am dorit o schimbare şi s-a ivit prilejul acesta. Aveau nevoie de un şef serviciu şi cum terminasem Facultatea de Drept m-am încadrat. Am mers acolo fără resentimente, fără ideea de a căuta o revanşă”, declară scriitorul.
 
Acesta mărturiseşte că se aştepta să găsească lucrurile schimbate faţă de ce-şi amintea din perioada comunistă.
 
„După atâţia ani de zile, spre surprinderea mea, lucrurile au rămas la fel. Copiii de comport la fel cum se comportau şi înainte. Lucrurile le-am găsit aşa, cum găseşti nişte gândaci îngheţaţi în timp. Am regăsit atmosfera, am regăsit mirosurile… Condiţiile materiale sunt okey, copiii au unde să doarmă, au cu ce să se îmbrace, sunt ajutaţi. Nu s-a înţeles însă prea bine ceea ce înseamnă reformă şi care sunt acele standarde care trebuie aplicate. Reformă nu înseamnă doar că pui nişte faianţă şi nişte termopane şi mă refer în general la sistemul acesta de protecţie”, explică Nicolae Avram.
 
Scriitorul recunoaşte că în casele de copii întâlnim şi modele de succes, tineri care reuşesc să îşi continue studiile şi să îşi facă un rost în viaţă. 
 

„Mame” – între ficţiune şi realitate 

 
 
Deşi scrie încă de când era în casa de copii din Beclean, manuscrisele lui Nicolae Avram au văzut lumina tiparului abia în 2000, debutul fiind asigurat de volumul „Cântece de sinucigaş”, care a şi primit premiul Uniunii Scriitorilor pentru debut. 
 
Au urmat şi alte volume „Litanii pentru diavol”, Federeii, All Death Jazz. Despre Nicolae Avram, criticii spun că este bântuit de o obsesie pentru casele de copii, această obsesie metamorfozându-se de fiecare dată diferit în operele sale.
 

 
Ultima carte, „Mame”, care a apărut anul acesta la editura Polirom este o îmbinare între realităţile din casele de copii şi ficţiune. 
 
„Cartea porneşte de la adevăr, de la realităţile de acolo. Este literatură până la urmă, nu este o carte de memorii. Conţine adevăruri pentru cine vrea să le vadă, pentru că sunt dureroase”, mărturiseşte autorul.
 
Romanul descrie atmosfera din casele de copii, cu ierarhii, cu pedagogi tirani şi abuzuri de toate felurile, care sunt de cele mai multe hiperbolizate. 
 
„Urechile ţi le lungeşte până la tavan şi ţi le prinde de tavan cu pioneze. Nu ai voie să urli. Pentru un gamăt eşti caftit până-ntorci ochii pe dos. Pedagogul Szanto îţi pune o pernă pe faţă sau pe burtă, să nu lase urme, şi te ia la box. Atât de tare loveşte, că auzim cum ne sună apa-n cap”, descrie comportamentul pedagogului Nicolae Avram în „Mame”. 
 

Vă mai recomandăm:

 

Cine au fost în realitate personajele Ion şi Ana din cel mai cunoscut roman al lui Rebreanu: „Bunicul a iubit mult pământul, aşa cum a spus scriitorul“

 

Apetitul pentru versuri al lui George Coşbuc, dat de bocetele de înmormântări şi strigăturile de horă, în care era expertă mama sa

 

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările