Peste 2000 de apartamente din Bistriţa vor fi reabilitate termic în 2014

Peste 2000 de apartamente din Bistriţa vor fi reabilitate termic în 2014

FOTO: Adevărul/Arhivă

Aceasta este promisiunea făcută de edilul Ovidiu Creţu, care a anunţat marţi prima etapă a proiectului de reabilitare a blocurilor de locuinţe, care va cuprinde 235 de apartamente.

Ştiri pe aceeaşi temă

Bistriţa se numără printre puţinele oraşe care au intrat într-un program pilot ce finanţează din fonduri europene reabilitarea termică a blocurilor de locuinţe. Prima parte a programului care vizează reabilitarea a 235 de apartamente a fost aprobată, urmând ca în cursul anului 2014 să fie aprobate şi finanţate alte două etape.

În total, primarul Ovidiu Creţu susţine că vor fi reabilitate în anul 2014 prin acest program 2115 apartamente. Până ca Bistriţa să fie inclusă în acest program, municipalitatea a susţinut reabilitarea a 90 de apartamente.
În acest moment, consumul necesar încălzirii estimat la nivelul oraşului Bistriţa ajunge la 200/Kw/mp/an, în timp ce în ţările scandinave unde iarna e mult mai aspră, dar şi locuinţele izolate termic acesta ajunge la doar 40/Kw/mp/an. Municipalitatea îşi doreşte ca prin astfel de programe să scadă consumul la nivelul oraşului la 80/Kw/mp/an.

Au fost luate în calcul blocurile construire în perioada 1950-1990, primele incluse în program fiind: blocul nr. 1 de pe Calea Moldovei, blocul nr. 10 de pe Andrei Mureşanu şi blocul nr. 20 de le Bulevardul Decebal.
Lucrările la cele trei blocuri vor începe în martie.  Acestea vor include izolarea termică, închiderea balcoanelor, înlocuirea tâmplăriei sau refacerea trotuarelor. Valoarea lucrărilor ajunge la 3,6 milioane de lei, suma de 1,3 milioane fiind suportată de către Primăria Bistriţa şi locatari.

„Proprietarii pot să plătească partea lor sub formă de taxă. Cam 50 de lei pe lună timp de 3 ani sau 6; 7 depinde de bloc şi de lucrări. Cei care au intrat în programul nostru până acum şi-au recuperat banii plătiţi în maxim doi ani”, a precizat marţi, primarul Ovidiu Creţu.

Cu toate acestea, dezavantajaţi sunt cei care deja şi-au izolat locuinţele, aceştia fiind nevoiţi să mai plătească încă o astfel de lucrare. Asta dacă lucrarea pe care şi-au făcut-o este de proastă calitate sau nu se încadrează în procesul de izolare a blocului.



Vă mai recomandăm:

Aproape 20 de blocuri pregătite pentru reabilitare termică

Betonul din curtea policlinicii va fi înlocuit cu pavaj, iar clădirile vor avea lift, sistem de ventilare modern şi sistem de supraveghere


 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările