Bistriţa: Festivalul de umor „Mărul de Aur“ debutează în variantă de austeritate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

 În loc de trei zile festivalul care aduna umorişti şi caricaturişti din toată ţara ţine acum o singură zi. Amatorii de gen sunt aşeptaţi la un miniconcurs de creaţie literară, un recital de epigrame, câteva lansări de carte şi o expoziţie a unui caricaturist bistriţean

Organizat de 26 de ani, festivalul de satiră şi umor celebru în toată ţara are anul acesta o ediţie de austeritate. Ţine o zi în loc de trei, iar grupurile satirice nu se arată deloc în competiţie. Chiar şi data festivalului a fost mutată de primăvară în toamnă, în speranţa că sponsorii îşi vor dezlega punga. „Dar n-a fost să fie", a constat  Alexandru Câţcăuan, directorul Festivalului Mărul de Aur. „Anul acesta ne finanţăm din sucul propriu, nu ne-au ajutat nici autorităţile locale, dar nici sponsorii nu prea au dat bani. De la Primăria Bistriţa am mai primit fonduri până acum doi ani doar. De când se dau banii pe proiecte, nu ne-au aprobat şi proiectele noastre", se plânge Câţcăuan.  De altfel Mărul de Aur a fost chiar la un pas să nu se mai organizeze deloc, însă organizatorii nu au vrut să întrerupe tradiţia şi i-au pus pe afiş justificarea că este ediţie de criză.

Popa Popa's, doar în trecere

Pentru spectatori, Festivalul începe propriuzis vineri  la ora 16,00, după ce toată dimineaţa au fost organizate jurizările. Trei secţiuni are concursul: grafică şi fotografie, grafică satirică şi fotografie umoristică , iar premiile sunt decernate la Casa de Cultură a Sindicatelor în jurul orelor 17,00. Tot aunci este organizat un recital de epigramă şi un microrecital al Grupului Ridendo. De la ora 18,00, bistriţenii sunt aşteptaţi la vernisajul unei expoziţii de caricaturi realizate de un caricaturist din Bistriţa, Lucian Dobârtă, lansat de Mărul de Aur şi laureat al unor concursuri naţionale şi internaţionale de gen. Cel mai rapid caricaturist din lume, „încoronat" de Guiness Book, Ştefan Popa Popaʼs, vine şi anul acesta la festival, pe care+l frecventează neîntrerupt de la prima ediţie.   „ese implicat în jurizare, nu ştim dacă poate rămâne mai mult după amiază, deoarece este aşteptat la Cernăuţi", explică directorul Câţcăuan. Anul trecut, la ediţia de sfert de centenar Popa Popaʼs i-a încântat pe bistriţeni cu savuroasele sale caricaturi pe teme politice, un adevarat carnaval cu politicieni, cum au spus criticii de artă.

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite