Sânzienele, vechi credinţe populare din Maramureş, unde sărbătoarea se mai numeşte şi „Amuţitul cucului”
0
Sărbătoarea Sânzienelor este una precreştină şi este dintre cele mai bogate în obiceiuri şi tradiţii, păstrate din vechime. Este o sărbătoare solstiţială, după cum spun etnografii şi plantelor care poartă acest nume le sunt atribuite puteri magice în această zi.
Sărbătoarea Sâmzienelor este una dintre cele mai importante sărbători precreştine. În Maramureş, această zi este foarte bogată în obiceiuri şi tradiţii, unele păstrate din vechime.
Etnograful Pamfil Bilţiu spune că, fiind la solstiţiul de vară, sărbătoarea este una solstiţială. „Este una dintre sărbătorile cele mai bogate în tradiţii, fiind o sărbătoare precreştină. Totul se învârte în jurul Sânzienielor, care sunt nişte plante considerate cu puteri magice”, explică el.
Potrivit obiceiului, femeile culeg florile de sânziene în această zi şi împodobesc casa cu ele. „Pun la grindă, la icoane, la fereastra casei, la poartă, la grajd”, explică el.
Dar sărbătoarea are şi un rol în aducerea ursitului sau a dragostei. Pentru asta, fetele de măritat urmau cu stricteţe un ritual ce avea la bază o credinţă străveche.
Scalda în apa magică de la miezul nopţii
Conform credinţei, în această noapte, în râu se va scălda o zeiţă foarte frumoasă, iar fetele ce se vor scălda la mizeul nopţii în apa râului vor căpăta aceeaşi frumuseţe.
„Ele cred că în noaptea dinspre Sânziene se coboară Diana Sânziana, zâna, în apă şi le donează, le înzestrează cu dragoste. Le dă aureola dragostei, deci vor fi iubite, Unele se scaldă noaptea, la miezul nopţii, la ora 00.00 - timpul magic optim”, spune etnograful. „Ţine de magia dragostei”. Pamfil Bilţiu, etnograf
„Fetele cu statul premarital, purtând pe cap o cunună rotundă din flori de sânziene, se scăldau şi ele în râu, la miezul nopţii, pentru a fi pure precum apa neîncepută şi faine sau nealcoşe precum florile de sânziene. Este vorba despre o magie simpatetică”, explică conf. univ. Dr. Delia Anamaria Răchişan la cursuri, studenţilor la Etnografie.
Locul era ales în taină, mai spune ea, pentru a nu fi văzute de cineva. „În apa în care se scaldă aruncă flori de sânziene. În ziua de Sânziene au loc ceremonii la râu, timp în care brăduţi împodobiţi cu colaci, turtă dulce, clopoţei, basmale şi batiste, sunt purtate de feciori. Cu cununiţe pe cap şi flori prinse în cozi, fetele se adună mai multe la un loc, horesc de dragoste şi de dor, se duc la joc, la hora satului”, mai explică ea studenţilor.
Cununi aruncate pe acoperiş, pentru a afla dacă se mărită
Tot în această zi exista obiceiul de a împleti cununi din aceste flori. Cununa feciorilor e realizată în formă de cruce, iar cununa fetelor în formă de cerc. „Cununile prinse laolaltă, reprezintă masculinul şi femininul. În ambele sesizăm reminiscenţe ale cultului solar”, mai spune profesoara.
Potrivit ei, cele două cununi erau aruncate pe acoperişul casei, iar dacă nu cădea una dintre ele şi rămâneau împreunate, era semn că tinerii urmau să se căsătorească.
În Sarasău, în ziua următoare, înainte de răsăritul soarelui, fata mergea cu cele două cununi - pe care ea însăşi le trăgea de pe acoperiş - la râu, unde pronunţa formule orale pentru a-i aduce noroc în dragoste.
În alte părţi, mai arată Pamfil Bilţiu, cununile făcute din flori de sânziene erau purtate pe cap prin sat, după care erau lăsate să plutească pe apă. „Ele culeg sânziene, fac cununi, le pun pe cap, merg cu ele prin sat şi apoi le aruncă pe apă. Şi spun formule magice: aşa cum merge apa, aşa să umble feciorii după mine - intervine analogia”, mai explică etnograful.
Tot pentru a-şi găsi dragostea, fetele se trezeau de dimineaţă şi adunau roua de pe flori de sânziene, pe care o foloseau apoi pentru a se spăla pe faţă, mai spune etnograful. „E un rit de stimulare a frumuseţii şi a dragostei”, explică el.
Sărbătoarea Sânzienelor Foto: traditieialomita.ro
Tot în Maramureş se crede că strălucirea florilor de sânziene amuţesc glasul cucului, de altfel, în zonă sărbătoarea mai este cunoscută sub denumirea de „Amuţitul cucului”.
Fetele strângeau flori diferite pe care le adunau în mănunchiuri şi le lăsau pe apă. Se credea că împreunarea florilor surori, vitregite de natură să nu se întâlnească niciodată, echivala cu o faptă bună şi iertarea păcatelor.
Credinţa populară spune că Sânzenele sunt surorile mai bune ale Ielelor (sau Rusaliilor), considerate vrăjitoarele rele. Spre deosebire de acestea, Sânzienele aduc belşug şi bunăstare. Dar, pentru cei care nu respectau ziua, ele puteau aduce urgii şi distrugerea recoltelor
Focuri ritualice, de Sânziene
Tot în această noapte, în satele din Maramureş „se umblă cu făclia”. „Asta e cel mai interesant. Copiii şi tinerii taie un ţăruş de brad uscat, la un capăt în ascut şi fac mâner, la celălalt, mai gros, îl crapă, îl depsică şi pun acolo răşini şi aşchii, apoi îl leagă cu o sârmă să nu sară focul când arde. Apoi îl duc pe deal”, explică etnograful Pamfil Bilţiu. Chiar şi dealul, mai spune el, are o semnificaţie aparte. „Zeul suprem, prima dată când a coborât, a păşit pe un deal”, justifică el.
Revenind la făclii, el spune că după ce le-au aprins, tinerii le învrât deasupra capului şi strigă : Făclia, măi!
„Şi cum învârt făclia, de la vântul ăla se face flacără mare şi atmosfera este foarte feerică. Apoi trec făclia printre picioare - săritul peste focul sacru. Cine sare peste focul sacru va fi ferit de boli şi de rău. Focul are şi rol purificator, dar este cel care întreţine vigoarea şi săntatea”, mai explică etnograful.
Plantele care poartă acest nume sunt folosite în medicina naturistă, în special în afecţiunile tiroidiene. Se mai spune că este ultima zi în care se mai culeg „plante de leac”.
Sânziana a fost corelată cu Diana Sancta sau Iuno din mitologia romană, cu Hera sau Artemis din mitologia greacă, cu Bendis din mitologia dacică sau cu Ileana Cosânzeana, din cea românească. Alţi specialişti spun că „Sânziana” este un cuvând moştenit din latină, din „sanctus die Iohannis”, adică „sfânta zi a lui Ion”, mai citează etnografii.
Se încarcă comentariile...
