Avertisment: China surprinde. „Ești impresionat de cât de multe fac” - Președintele Microsoft, despre avansul Chinei în tehnologie
0China a făcut avansuri în ultima vreme, chiar și la capitolul tehnologie. Acest lucru nu a rămas neobservat, iar Brad Smith, preşedintele şi vicepreşedintele Microsoft, a avertizat Occidentul cu privire la acest aspect.
„Cred că unul dintre pericole, sincer, este că oamenii care nu merg prea des în China presupun că sunt în urmă”, a spus el pentru Karen Tso de la CNBC. „Dar când mergi acolo, ești impresionat de cât de multe fac.”
Brad Smith se află la conferinţa Web Summit din Lisabona, Portugalia, unde a adeclarat că China se apropie, dacă nu chiar vine din urmă la capitolul tehnologie. De asemenea, președintele Microsoft vine cu predicția că firmele americane și cele chineze vor concura din punct de vedere al tehnologiei.
De aceea, Smith îndeamnă SUA și Europa să colaboreze pentru a crește economiile, și să facă avansuri tehnologice, cum ar fi cu inteligența artificială, pe care să o răspândească în restul lumii.
Potrivit Microsoft, sistemul de operare a ajuns în China de peste trei decenii, mai exact 1992, unde este și cel mai mare centru de dezvoltare din afara Statelor Unite.
Întrebat dacă noul venit la Casa Albă va afecta transferurile comerciale și tehnologice, chiar și transferurile de date, design-uri și inovații, Smith spune că e prea devreme să se poată ști.
„Adevărul este că, în calitate de companie americană de tehnologie, putem face afaceri în China numai atunci când oferim un serviciu pe care guvernul chinez dorește să-l aibă acolo, iar guvernul SUA vrea să-l aducem acolo”, a spus el.
Nu în ultimul rând, a prezis că vom ajunge să trăim într-o lume în care o parte din tehnologie se va muta în China, și nu stă în puterea companiilor să decidă.
În ultimii ani, SUA și China s-au concentrat pe bătălia pentru supremația la capitolul tehnologie, culminând cu o serie de controale la exportul tehnologiilor critice, mai subliniază CNBC.