Ghid detaliat pentru un stil de viaţă sănătos. Cât dormim, cât mâncăm şi cât facem mişcare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Modul de viaţă ne influenţează direct sănătatea. Astfel, abordarea unui stil de viaţă sănătos ar fi primul pas pentru sănătatea noastră. Însă conceptul de „stil de viaţă sănătos” este unul complex şi necesită o concentrare a eforturilor noastre asupra depăşirii unor obiceiuri dăunătoare.

Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), sănătatea este starea deplinei bunăstări fizice, spirituale şi sociale, nu numai lipsa bolilor sau a defectelor fizice. Antrenorul Răzvan Şunea, doctorand în Educaţie fizică şi sport, spune că sunt patru criterii de bază care definesc un stil de viaţă sănătos.

„Potrivit unui studiu realizat de Universitatea din Michigan, un stil de viaţă sănătos trebuie să îndeplinească patru criterii de bază: absenţa fumatului, meţinerea unei greutăţi echilibrate, o dietă echilibrată şi practicarea sportului”, explică el.

De asemenea, el a enumerat mai multe elemente care contribuie la menţinere unei stări de sănătate

Somnul, o componentă importantă pentru sănătate

Orele de somn, de exemplu au o importanţă majoră pentru sănătatea noastră. Astfel, în funcţie de organismul fiecăruia, între 6 şi 8 ore de somn pe noapte sunt suficiente pentru ca dimineaţa să ne simţim odihniţi”, mai spune antrenorul. De asemenea, el a mai menţionat că cel mai bun interval pentru oree de somn este între 22.30 şi 06.30, însă orele de somn pierdute nu pot fi recuperate d ele din timpul zilei. „În lipsa orelor suficiente de somn, organismul nu va rezista stresului din ziua următoare, iar efectele nu vor întârzia să apară. Pe termen lung, lipsa odihnei poate duce la apariţia unor boli foarte grave”, mai explică antrenorul.

Alimentaţia, sursă de energie

Alimentaţia este alt indicator al unui stil de viaţă sănătos. „Potrivit cercetătorilor de la Universitatea Harvard, la baza piramidei alimentaţiei se află legumele, fructele, cerealele integrale (orez brun, paste din făină integrală, secară, orez etc), uleiurile sănătoase. Acestea sunt o bună sursă de energie, de aceea nu trebuie să lipsească din hrana noastră zilnică”, mai spune Răzvan Şunea. În a doua parte a piramidei, mai arată el, se află carnea de peşte, de pasăre, ouăle, nucile, seminţele. „Una-două porţii de lactate vor contribui la necesarul de calciu zilnic”, completează anternorul. În vârful piramidei, cercetătorii au pus alimentele pe care trebuie să le consumăm rar: carne roşie, unt, cereale, pâine şi paste din făină albă, cartofi, băuturi şi dulciuri pe bază de zahar, după cum mai explică el. „Nutriţioniştii recoandă consumarea  alimentelor din toate categoriile de produse, dar în cantităţi mici şi la ore bine stabilite, în funcţie de programul fiecărei persoane”, mai spune anternorul.

Greşeli frecvente în alimentaţie

Cele mai grave greşeli în ceea ce priveşte stilul de viaţă sănătos sunt cele alimentare. Întâi, alimentele pe care le alegem pentru a le consuma, dar la fel de importantă este combinarea lor. O dietă variată şi echilibrată, un consum cât mai mare de alimente neprocesate termic şi de alimente bogate în fibre, minim de sare, zahăr şi grăsimi sunt câteva din principiile importante pentru o dietă sănătoasă. În afară de asta, mai există şi alte modalităţi de a avea o nutriţie sănătoasă”, mai explică antrenorul, ocorand în Educaţie fizică şi sport.

Antenor: „Fără mişcare nu există sănătate!”

Nu putem vorbi despre sănătate în lipsa mişcării fizice. „Putem opta pentru orice fel de mişcare: alergarea în parc, sala de fitness, urcatul scărilor, mersul pe jos cât mai mult, plimbări sau grădinărit. Oricare sunt binevenite, în condiţiile în care toate sunt forme de a evita sedentarismul, care este cauza unor boli cu potenţial letal. Deci, fără mişcare nu există sănătate”, conchide el. Exerciţiile fizice aduc o serie de beneficii psihologice, dar şi fizice.

De asemenea, antrenorul spune că pentru o bună sănătate, este nevoie de moderaţie în ce priveşte consuul de alcool şi renunţara la fumat în cel mai scurt timp. „Nutriţioniştii spun că un singur mililitru de alcool are şapte kilocalorii. Tot ei spun că bărbaţii nu ar trebui să consume zilnic mai mult de 3-4 unităţi de alcool, iar femeile 2-3 (o unitate de alcool reprezentând 10 ml de alcool pur). Fumatul este interzis cu desăvârşire când ne gândim la un stil de viaţă sănătos. Cercetătorii au identificat în fumul de ţigară peste 4.000 de substanţe. Printre acestea există substanţe active farmacologic, antigenice, citotoxice, mutagene şi carcinogene”, mai arată anternorul. „Important de reţinut este că adoptarea unui stil de viaţă sănătos este un proiect pe termen lung. Rezultate nu apar peste noapte şi nici schimbarea nu se face peste noapte. Trebuie stabilite obiective realiste, multă răbdare şi conştiinţa că fiecare pas contează”, mai explică doctorandul.

Mai puteţi citi:

Imagini cu dezastrul ecologic produs de poluarea accidentală de pe râul Lăpuş

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite