Caravana Street Delivery, la ediţia a doua, în Baia Mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Evenimentul este organizat în mai multe oraşe anul acesta    Foto: Adevărul
Evenimentul este organizat în mai multe oraşe anul acesta    Foto: Adevărul

Caravana Street Delivery poposeşte, din nou, în Baia Mare. Începând de mâine, pe parcursul întregului sfârşit de săptămână se va desfăşura evenimentul organizat pentru a doua oară în Baia Mare.

Evenimentul este amplasat pe strada Podu Viilor, unde se reunesc cele mai noi generaţii de makeri din industriile creative şi artişti ai noului val, DJ-i, comercianţi, manufacturieri sau chibiţi. „După ce Bucureştiul a închis străzile, la mijlocul lui iunie, pentru a lăsa  loc mirajului unor grădini posibile, Baia Mare cheamă oamenii la acest sfârşit de săptămână în paradisul verde imaginat la cea din urmă oprire din 2017 a caravanei Street Delivery, un proiect iniţiat în 2006 de Liga Română a Arhitecţilor şi Fundaţia Cărtureşti, organizat anual în Bucureşti, Timişoara, Iaşi, Cuj-Napoca şi Baia Mare”, arată organizatorii evenimentului. Astfel, zona Podul Viilor devine un laborator creativ, amestecând proiecte de artă urbană cu cele din industriile creative, ateliere, expoziţii, proiecte verzi şi muzică, toate însufleţite de iluzia citadină a unor grădini posibile. „Pentru Baia Mare, Street Delivery are un plus de semnificaţie, fiind organizat anul acesta de Asociaţia City Makers, iniţiativă născută din dorinţa de a continua proiectele realizate în perioada de candidatură a municipiului Baia Mare la titlul de Capitală Europeană a Culturii”, mai arată organizatorii.

Anul acesta sunt incluse în proiectul Street Delivery şase oraşe din ţară: Bucureşti (ediţia 12), Timişoara (ediţia 11), Iaşi (ediţia 5), Cluj (ediţia 3), Baia Mare (ediţia 2), Bacău (prima ediţie), iar în toamnă proiectul trece graniţa, realizând prima ediţie dintr-o capitală vecină, la Chişinău. Echipe din mai multe alte oraşe şi-au anunţat anul acesta intenţia de a organiza şi găzdui Street Delivery. Printrea cestea: Alba-Iulia, Galaţi, Arad, Craiova, Constanţa, Sinaia, Alexandria şi Ruse (Bulgaria).

„Înfloresc grădini exotice pe străzi la Baia Mare, un oraş care renunţă la gaze de eşapament şi stres, pentru a reda caldarâmul stăpânilor lui de mai demult, visătorii, negustorii, artiştii şi vizionarii. Din zona de lounge cu canapele, saltele moi, limonadă şi poveşti, treci printre simeze verzi către zona în care sunt expuse insolitele tablouri din muşchi şi licheni ale celor de la Frena Design sau prin posibilele grădini ale materialelor imposibile, călător printr-o utopia urbană cu baloane uriaşe sau cu himerele imaginate în plen air în grădina lui Ştefan, picturi realizate de studenţii de la Arte Plastice din Baia Mare”, mai arată organizatorii evenimentului. Cu DJ-I şi trupe, cu antreprenori, asociaţii şi ONG-uri, Baia Mare întregeşte remarcabilul bilanţ general al acestui an: apelul deschis pentru proiecte Street Delivery cu tema "Grădini Posibile" a primit peste 500 de înscrieri din toată ţara, iar dintre ele, au fost găzduite şi produse peste 200 de idei pentru un oraş mai bun. Cele şase oraşe care au găzduit anul acesta evenimentul au reunite concertele a peste 30 de trupe, zeci de ateliere interactive, au adunat sute de grădinari pe principii de permacultură, mii de pasionaţi de plante exotice, meşteşugari, makeri şi peste 100.000 de pietoni, care au venit să se plimbe şi să se bucure de oraşele lor pe străzile eliberate de maşini.


Mai puteţi citi:

BAC 2017 Maramureş. Elev: "Nu ne-am aşteptat la subiecte atât de uşoare"

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite