FOTO Baroni şi preoţi în campanie electorală. Cum au defilat în ultimii ani politicienii Bacăului cu reprezentanţii Bisericii înainte de alegeri

FOTO Baroni şi preoţi în campanie electorală.
Cum au defilat în ultimii ani politicienii Bacăului cu reprezentanţii Bisericii
înainte de alegeri

Viorel Hrebenciuc, în campania pentru alegerile parlamentare din 2012, la inaugurarea monumentului lui Emil Rebreanu din Palanca FOTO Mircea Merticariu

Viorel Hrebenciuc, Romeo Stavarache şi Dragoş Benea, liderii politici ai Bacăului, nu au uitat niciodată că o campanie electorală de succes are nevoie de binecuvântarea Preasfinţitului dar şi a unei duzine de preoţi. Inaugurarea unor investiţii publice s-a făcut înainte de alegeri, în prezenţa reprezentanţilor Bisericii,  în faţa camerelor de luat vederi. În schimb, preoţii au primit sume importante de bani pentru lăcaşurile de cult.

Ştiri pe aceeaşi temă

Preoţii şi politicienii Bacăului, mai ales cei aflaţi la conducerea instituţiilor administrative, au legat o adevărată frăţie de mai mulţi ani. Prietenia are la bază banul public dat cu dărnicie parohiilor şi Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Consiliul Judeţean Bacău, condus de Dragoş Benea, a acordat peste 12 milioane de euro, în ultimii ani, pentru construirea Catedralei „Înălţarea Domnului“. Dar şi Primăria Bacău, condusă de Romeo Stavarache, a fost întodeauna generoasă cu preoţii. În ultimii ani parohiile băcăuane dar şi organizaţii subordonate Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului au primit câteva zeci de milioane de lei, atât prin legea 350/2005, a finanţărilor nerambursabile, cât şi prin parteneriate directe.

Pe de altă parte, nici clericii nu s-au ferit sa participe la inaugurări în campaniile electorale, chiar dacă personajele cu care s-au afişat erau implicate în mari scandaluri de corupţie, în cele din urmă, cu o moralitate îndoielnică.

Episcopul vicar Ioachim Băcăuanul nu a pierdut nicio inaugurare importantă în judeţul Bacău, făcută în faţa a mii de băcăuani, înainte de alegeri.

În această campanie electorală, din poza cu Ioachim Băcăuanul lipsesc deja Viorel Hrebenciuc, aflat în arest preventiv 30 de zile dar şi Romeo Stavarache, care este de cinci luni în arest, acum la domiciliu. 

Imagini din aceeasi galerie
  • Baroni şi preoţi băcăuani în campanie electorală FOTO Mircea Merticariu  
  • Baroni şi preoţi băcăuani în campanie electorală FOTO Mircea Merticariu  
  • Baroni şi preoţi băcăuani în campanie electorală FOTO Mircea Merticariu   
  • Ioachim Băcăuanul FOTO Mircea Merticariu
  • Baroni şi preoţi băcăuani în campanie electorală FOTO Mircea Merticariu   
  • Baroni şi preoţi băcăuani în campanie electorală FOTO Mircea Merticariu   
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările