Huiduieli ca pe stadion, de asta a avut parte pentru câteva minute trupa Guess Who

Huiduieli ca pe stadion, de asta a avut parte pentru câteva minute trupa Guess Who

Atmosferă incendiară în club Space pe ritmuri de hip-hop

Miercuri seară, a avut loc în club Space un mare spectacol, care i-a avut ca şi invitaţi pe Guess Who şi Spike. Invitaţii s-au lăsat aşteptaţi de sute de studenţi, care au venit dornici să-i vadă şi să le asculte piesele.

Ştiri pe aceeaşi temă

Deşi întârzierea a fost cauzată de o pană de curent care a ţinut aproximativ o oră, studenţii nu au plecat fără să-şi vadă idolii în carne şi oase. Aceştia au cântat aproximativ o oră și jumătate, hit-urile lor, printre care “Flori ilegale”,  “A doua oară”, “Tu”, “Nici o grijă”, “Drumurile”, “Sub papuc SRL” şi bineînţeles hit-ul care i-a consacrat “Locul potrivit”.

Fanii au fost în extaz pe toată durata spectacolului, aceştia cântând toate piesele alături de idolii lor. Membrii trupei Guess Who le-a răsfăţat pe studente cu flori. Înainte de a cânta piesa “Flori ilegale”, Guess Who şi Spike le-a dăruit fetelor câte un trandafir, după care au adăugat că nu vor mai face asta “a doua oară” şi au cântat piesa al cărui nume îl şi poartă .


“Obişnuiesc să particip la fiecare petrecere organizată în club Space, dar acesta a fost senzaţională, iar Guess Who şi Spike au fost într-o formă maximă  azi la Arad”, spune Andrada Sălcianu.

Gafă monumentală taxată de studenţi

Chiar dacă prestaţia celor doi artişti a fost pe măsura aşteptării, studenţii i-au taxat pe aceştia în momentul în care după câteva piese care au ridicat publicul în picioare, cei doi au făcut referire la concertul din această seară  care are loc la Timişoara.

„Să ne încălzim cu toţii înainte de concertul din Timişoara”, au punctat cei doi, moment în care au început huiduielile şi înjurăturile la adresa echipei de fotbal de pe Bega.

După aproximativ zece minute în care studenţii şi-au exprimat „dragostea” pentru rivala Bătrânei Doamne, cei doi şi-au continuat concertul, nu înainte de a-şi cere scuze publicului arădean, mai ales că artiştii nu erau în temă cu eterna rivalitate dintre cele două echipe.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările