FOTO Ziua Naţională a României, sărbătorită la Szeged (Ungaria)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consulul General al României la Szeged (Ungaria) a organizat o recepţie cu ocazia Zilei Naţionale a României. La eveniment au luat parte membri ai mediului academic din Arad, reprezentanţii autoguvernărilor românilor din Ungaria, reprezentanţi ai românilor din Ungaria, oficialităţi din Ungaria, reprezentanţii diplomaţiei româneşti în Ungaria.

O delegaţie a Universităţii de Vest Vasile Goldiş din Arad, formată din prof. univ. dr. Cristian Haiduc – prorector şi prof. univ. dr. Marius Grec – Decanul Facultăţii de Ştiinţe Umaniste, a participat la Recepţia organizată de Consulul General al României la Szeged, Ioan Fodoreanu - la hotelul Tisza din Szeged, cu prilejul Zilei Naţionale a României.


Manifestarea a fost onorată de reprezentanţii autoguvernărilor românilor din Ungaria, reprezentanţi ai românilor din Ungaria, oficialităţi din Ungaria, reprezentanţii diplomaţiei româneşti în Ungaria: Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al României în Ungaria - Excelenţa Sa Alexandru Victor Micula, Directorul ICR Budapesta –  Gabriela Matei, Consulul General al României la Gyula – Florin Trandafir Vasiloni şi bineînţeles gazdele, Consulul General Ioan Fodoreanu şi Doamna Consul – Andreea Monica Radu.

Delegaţia UVVG a transmis românilor din Ungaria salutul comunităţii academice arădene, s-a întreţinut cu invitaţii prezenţi şi s-au discutat noi modalităţi de a extinde colaborarea cu Ambasada României, cu Consulatele Generale din Szeged şi Gyula, cu ICR Budapesta si Szeged, cu Primăria şi Şcoala din Micherechi, cu Catedra de limba română de la Universitatea Szeged.

A fost un prilej de a reafirma politica Universităţii de a sprijini comunitatea românilor din Ungaria, nu cu vorbe, ci cu fapte, reamintind că Universitatea de Vest Vasile Goldiş a acordat şi acordă în ultimii ani numeroase burse de şcolarizare tinerilor români din Ungaria, a făcut donaţii în sprijinul comunităţii româneşi, a organizat numeroase manifestări culturale – toate cu scopul de a contribui la menţinerea identităţii naţionale a românilor din Ungaria.

Vă mai recomandăm: UPDATE FOTO VIDEO Ziua Naţională a României la Alba Iulia: Klaus Iohannis participă la evenimentele din capitala de suflet a ţării

Google sărbătoreşte Ziua Naţională a României printr-un logo special

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite