FOTO Topul celor mai bune licee din judeţul Arad

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele mai bune licee din Arad sunt Colegiul Naţional „Moise Nicoară”,  Liceul Pedagogic „Dimitrie Ţichindeal” şi  Liceul Teologic Baptist „Alexa Popovici”.

Liceul Teologic Baptist „Alexa Popovici”, cuprins în reţeaua învăţământului preuniversitar de stat a judeţului Arad, a luat fiinţă în 1990, la iniţiativa unor oameni plini de entuziasm, animaţi de viziunea unei investiţii pe termen lung pentru copiii lor şi pentru generaţiile viitoare.

Convinşi că, alături de familie, şcoala reprezintă unul dintre pilonii esenţiali ai educaţiei, au dorit să creeze cadrul în care, pe lângă calitatea şi diversitatea informaţiilor dobândite, elevii să-şi însuşească solide principii morale şi, în cel mai înalt grad, respectul pentru adevăr, pentru valorile fundamentale ale umanităţii. Momentul începutului a însemnat o clasă de 23 de elevi, funcţionând în incinta unei instituţii de învăţământ din municipiul Arad.

În prezent şcoala are 643 de elevi (26 de clase) şi 44 de cadre didactice, fiind percepută ca o şcoală competitivă. Situat în zona centrală a oraşului, Liceul „Alexa Popovici” beneficiază de o clădire proprie modernă, dată în folosinţă din anul 2000, dotată cu o bază materială care corespunde cerinţelor educaţiei actuale: săli de clasă cu amenajări atractive, sală multimedia, cabinete de limbi străine, laboratoare de informatică, sală şi teren de sport, cabinet de asistenţă psihologică, bibliotecă.

Din anul şcolar 2000-2001 oferta educaţională a fost extinsă prin ciclurile de şcolarizare primar şi gimnazial. Disciplinele teologice studiate de către elevii claselor IX-XII contribuie la conturarea unei personalităţi proprii a liceelor baptiste precum şi la formarea moral-spirituală a viitorilor absolvenţi. Un impact similar îşi propun să îl realizeze şi orele săptămânale de capelă, orele de religie de la ciclul primar şi gimnazial, concertele şi activitatea misionară a corului şcolii – „Soli Deo Gloria”, implicarea în activităţi comunitare şi proiecte de caritate.
• Media de admitere la liceu (repartizare computerizată) pentru anul şcolar 2012-2013: 8,50
• Rata de promovare a examenului de bacalaureat în 2012: 96,49%
• Procentajul absolvenţilor admişi la facultate în 2012: cca 90%
• Număr elevi repetenţi în 2012: 0
• Număr elevi olimpici (2008 – 2012): 24 – la nivel naţional (discipline teologice, religie, matematică, informatică, filozofie)
• Cazuri de violenţă înregistrate în 2012: 0
• Rezultate la concursurile şcolare (competiţii naţionale şi internaţionale) în 2012:
Performanţe şcolare
2011 – 2012 - Olimpiada de religie şi discipline teologice (Naţional)  Premii I, II, III, Menţiune. 
Concursul „Caius Iacob” Matematică internaţional - Premiul II şi
Menţiune 
Concursul “English My Love” Lb. engleză naţional - Premiul I
Menţiune
Cambridge English Advanced (CAE) Lb. engleză internaţional Nivel european B2 
Concursul „1 Decembrie – Ziua României” Educaţie plastic naţional- Premiul II
Concursul „Mă opun violenţei” Consiliere şi orientare şcolară internaţional – Premii I şi II.

Liceul Pedagogic „Dimitrie Ţichindeal”

Liceul Pedagogic „Dimitrie Ţichindeal” din Arad a aniversat în anul 2012 două secole de existenţă. Înfiinţată în data de 15 noiembrie 1812, „Preparandia”, aşa cum era cunoscută în epocă, a fost cea dintâi instituţie şcolară destinată pregătirii cadrelor didactice din întreg spaţiul românesc şi între primele din Europa (prima şcoală normală a fost înfiinţată în 1810 la Strassbourg).

Istoria Şcolii Pedagogice de la Arad dovedeşte că ea nu a fost o şcoală regională sau locală, ci a fost de la început o şcoală naţională prin excelenţă. De-a lungul celor două secole de existenţă, s-a dovedit a fi una dintre cele mai prestigioase instituţii care au răspândit cultura în zona de  vest a României. Bazele „Preparandiei” arădene au fost puse de Dimitrie Ţichindeal, preot şi învăţător, spirit iluminist, care a devenit şi primul său director.  

Cursurile şcolii au început cu 78 de elevi, îndrumaţi de profesorii Dimitrie Ţichindeal, Constantin Diaconovici Loga, Iosif Iorgovici şi Ioan Mihuţ. Elevii proveneau din localităţile comitatelor Arad, Timis, Caraş si Torontal. După absolvire ei au răspândit ştiinţa de carte în limba română în satele natale. De-a lungul existenţei, şcoala pedagogică română din Arad şi-a schimbat deseori denumirea şi profilele.

Chiar din primii ani ai existenţei sale, şcoala preparandială a întâmpinat dificultăţi datorită lipsei unui spaţiu corespunzător de şcolarizare, a insuficienţei cărţilor şi manualelor tipărite, a dezinteresului comunităţii pentru întreţinerea cursanţilor şi plata profesorilor. Dar, după primul deceniu, finalizaseră cursurile 392 de absolvenţi care, alături de şcoala care i-a format au contribuit la instruirea românilor şi prin activitatea lor educativă au câştigat respectul comunităţii.

După Marea Unire, şcoala pedagogică din Arad a fost denumită Şcoală normală (de la norme, legi, ordine, conform cărora era administrată), după modelul francez. Ea a funcţionat sub administraţie românească cu diverse denumiri ce aveau în conţinut titlul de ”Şcoală normală”.

În anul 1932 s-a făcut mutarea în actualul sediu, clădire de patrimoniu ce are înscrisă pe frontispiciu denumirea de atunci a instituţiei: „Şcoala Normală de Învăţători Dimitrie Ţichindeal”. În 1966 a primit denumirea de „Liceul Pedagogic". Din anul 2000, „Şcoala lui Ţichindeal” cum o denumesc mulţi dintre contemporani, a devenit „Liceul Pedagogic Dimitrie Ţichindeal”.

1. Media de admitere în liceu pentru anul şcolar 2012/2013 – 8,28
2. Promovabilitate bacalaureat iulie 2012
96,33% (105 reuşiţi din 109 absolvenţi)
3. Procentul absolvenţilor admişi în învăţământul superior în 2012
89,90 % (98 din 109 absolvenţi) 
4. Număr de elevi repetenţi 2012:     1 din 1184 elevi
5. Număr de elevi olimpici în ultimii 5 ani -349 
Calificaţi la faza naţională a olimpiadelor şcolare în anul 2012: 34

6. Rezultate la concursurile şcolare în anul 2012: 7

Faza naţională a concursurilor şi olimpiadelor şcolare:

Public Speaking  Toma Virgil  Premiul I
Fizică    Lerinţ Paul  Premiul III
Baschet gimnaziu (fete)    Locul IV
Cultură şi spiritualitate Dragoş Simina Menţiune
Chimie   Moisi Raul  Menţiune
Pedagogie, psihologie Ofrim Ioniţa  Menţiune
Pedagogie, psihologie Şăran Mirela Premiu special

Faza internaţională

Public Speaking (Londra) Toma Virgil  Menţiune
Cultură şi spiritualitate  Dragoş Simina Menţiune
8. Cazuri de violenţă: 0

Colegiului Naţional „Moise Nicoară”


Colegiului Naţional „Moise Nicoară” a fost înfiinţat prin decret imperial „Gimnaziul Superior Regal”, la data de 15 octombrie 1850. Activitatea gimnaziului în perioada 1848-1867 s-a desfăşurat în localul atribuit gimnaziului în 1800 şi unde va funcţiona până în 1873, când va fi inaugurată impozanta clădire care-l găzduieşte şi astăzi.

Prin Legea XXXVIII din anul 1868 privind învăţământul, şcoala devine „Gimnaziul Superior Regal de Stat”. În anul 1869 începe construcţia clădirii actuale, terminată în anul 1873, arhitect fiind Iosif Diescher (Budapesta), susţinerea financiară venind din partea Fundaţiei Margareta Bibits.

Cursurile şcolare în noua clădire, încep în anul 1873, iar în anul 1874 devine Gimnaziu Regal Superior. De-a lungul timpului activitatea acestei şcoli a suferit schimbări de denumiri: Septembrie 1874 – septembrie 1919 Gimnaziul Regal Superior; Septembrie 1919 - septembrie 1948  Liceul de Băieţi „Moise Nicoară”. (Liceul românesc „Moise Nicoară” a luat fiinţă în 16 iulie 1919, când, în baza Ordinului Consiliului Dirigent nr. 7569, din 5 iulie 1919 — privind preluarea şcolilor de stat din ţinuturile dezrobite — şi a Ordinului nr. 919 din 1919 al Prefecturii Judeţului Arad, Gimnaziul Regal Superior de Stat din Arad, a trecut în proprietatea statului român.); Septembrie 1948 – august 1957 Şcoala Medie nr. 1; August 1957 – septembrie 1965 Şcoala Medei nr.1 „Ioan Slavici”; Septembrie 1965 – septembrie 1977 Liceul „Ioan Slavici”; Septembrie 1977 – septembrie 1992  Liceul de Matematică – Fizică „Ioan Slavici”; Septembrie 1992 – august 2001 Liceul Teoretic „Moise Nicoară”; Septembrie 2001 – prezent  Colegiul Naţional „Moise Nicoară”.

media de intrare la liceu, la admiterea computerizata -  9,73 clasa de ştiinte ale naturii bilingv engleză

- rata de promovare la examenul de Bacalaureat, 99,37 % promovabilitate bac 2012, în ultimii 15 ani 100%
- procentul absolventilor admisi la facultate, in 2012 - 100 %
- numar de elevi repetenti/an – 2
- numar de elevi olimpici - ultimii 5 ani (2008 - 2012) peste 90 de elevi
- rezultatele la concursurile scolare (olimpiade, competii nationale si internationale), pentru anul 2012 – un premiu întâi, doua premii II, un premiu III, trei Medalii de Aur, trei  Medalii de argint, una de bronz, şase Menţiuni, cinci Menţiuni Speciale şi trei premii speciale
- cazuri de violenta inregistrate – 0

Vă mai recomandăm: Topul celor mai bune licee din Prahova

TOP 3 cele mai bune licee din judeţul Vâlcea
 

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite