Cum ne tratăm naturist durerile de dinţi. Esenţa de vanilie, usturoiul, ceapa, uleiul de cuişoare şi oregano fac minuni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şi ceapa face minuni în cazul durerilor de dinţi FOTO 4.bp.blogspot.com
Şi ceapa face minuni în cazul durerilor de dinţi FOTO 4.bp.blogspot.com

Medicii stomatologi avertizează că durerile de dinţi sunt semnale ale unei probleme grave care trebuie tratată neapărat la cabinet. Temporizarea durerii nu poate îndepărta problema de fond.

Medicii stomatologi recomandă prevenţia, însă cei care sunt departe de un cabinet stomatologic trebuie să ştie cum să elimine durerea pentru moment.

Miedicul arădean stomatolog – nutriţionist, Dan Merişca, spune că una dintre primele metode este cea clasică: aplicarea unui tampon îmbibat în alcool sau esenţă de vanilie pe dintele.

„Practic, prin îmbibaţie se face o anesteziere topică (locală) a suprafeţei gingivale cu transmitere la nervul dintelui afectat. Altă metodă este cea cu ulei de cuişoare chiar şi mestecarea câtorva cuişoare. Şi usturoiul este bun. Un căţel de usturoi presat pe dintele respective sau o felie mai groasă de usturoi ţinut între dinţi are efect imediat, mai ales dacă leziunea carioasă este expusă pe suprafaţa de contact a dintelui. Se ştie că usturoiul prin proprietăţile sale întăreşte smalţul dacă e consumat regulat dimineaţa înainte de micul dejun. Dinţii devin mai rezistenţi la diferenţele de temperatură şi la dulciuri. Ceapa are aceleaşi calităţi. Şi frunza de oregano pusă într-un pahar cu apă clocotită, după răcire, se ţine în gură 5-10 minute, iar la urmă se face gargară. De asemenea, piper şi frunze de busuioc se pot aplica pe zona cu probleme”, spune mediul Dan Merişca.

Aceasta mai adaugă că unii mai „curajoşi” au aplicat tămâie în cavitatea cariei, pentru a omorî nervul, însă procedura este extrem de periculoasă. 

„O astfel de pacientă am întâlnit-o personal cu distrucţie dentară masivă. Inclusiv, distrucţie osoasă în zona respectivă cu ischemie de ţesut moale. Nu e de glumit cu aşa ceva. Mai este cornetul de ziar în ureche, căruia i se dă foc în partea opusă pentru a trage curentul. Toate aceste proceduri neavizate plus altele, îi «ajuta» pe pacienţi să-şi temporizeze durerea, însă adevăratele tratamente se efectuează doar în cabinet. Amânarea tratamentului este o pistă falsă pentru a rezolva problemele. Calmarea durerii este necesară, dar nu suficientă. Durerea este un stimul ce ne avertizează de prezenţa problemei ce trebuie trezolvată, nu temporizată. Episoadele dureroase se vor repeta, cu o intensitate mai mare. Iar durerea nu ne-o mai decontează nimeni”, mai spune medicul Merişca.

Vă mai recomandăm: 

Mit sau adevăr: frigul provoacă dureri de dinţi?

Ardeiul iute face minuni medicale: remediu ideal pentru dureri de dinţi, de gât, reduce colesterolul şi celulita

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite