Trotuarul şi parcarea de la Direcţia Finanţelor Publice Teleorman arată ca după bombardament

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pavelele de pe trotuar sunt distruse
Pavelele de pe trotuar sunt distruse

Zona Direcţiei Finanţelor Publice Teleorman este una dintre zonele centrale ale oraşului. Trotuarul şi parcarea de aici arată deplorabil, deşi au trecut doar doi ani de când municipalitatea a investit bani în înlocuirea parţială a pavelelor.

Trotuarul şi parcarea de la Direcţia Finanţelor Publice Teleorman arată ca după bombardament. Situată într-o zonă centrală a oraşului, instituţia este înconjurată  de adevărate ”capcane”, pentru că trotuarul din zonă este plin de gropi. Pavelele s-au măcinat şi terenul este denivelat, punând la încercare trecătorii care trebuie să păşească foarte atent pentru a nu-şi rupe picioarele în craterele de pe jos. 

Inclusiv bordurile de pe strada Dunării, din zona Finanţelor, s-au deteriorat iar, mai nou, şi scările instituţiei au început să se distrugă.

Municipalitatea a investit în urmă cu doi ani în înlocuirea pavelelor dintr-o porţiune a parcării de la Direcţia Finanţelor Publice Teleorman. Salariaţii de la ADP au înlocuit atunci o bună parte dintre pavele vechi, cu altele noi. Lucrarea s-a dovedit a fi una de mântuială, având în vedere că, în prezent, cu greu mai poţi deosebi lucrarea nouă de cea veche. Zona arată la fel de rău şi acolo unde pavelele au fost înlocuite, şi acolo unde acestea au rămas neschimbate.

Primăria nu pare să aibă în plan o nouă investiţie în zonă. În bugetul local pe anul în curs nu apare nicio alocaţie bugetară pentru reabilitarea trotuarului şi parcării de la finanţe. 

Zona parcării şi trotuarului de la finanţe este una dintre cele mai populare din oraş. Aici se desfăşoară majoritatea târgurilor organizate de primărie, majoritatea expoziţiilor şi mai toate manifestările organizate de municipalitate. 

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite