VIDEO FOTO Miron Cozma, vedetă printre participanţii la Ziua Naţională de la Alba Iulia

VIDEO FOTO Miron Cozma, vedetă printre participanţii la Ziua Naţională de la Alba Iulia

Miron Cozma şi Marinela Niţu la Alba Iulia. Foto Dorin Ţimonea

În lipsa politicienilor din Bucureşti, Miron Cozma a fost vedetă printre participanţii la Ziua Naţională de la Alba Iulia. Cu câteva ore înainte de a-i expira interdicţia de intrare în Petroşani şi Bucureşti, Cozma a dat autografe la Alba Iulia.

„Luceafărul huilei“ a venit însoţit de soţia sa, Marinela Niţu, şi de mai mulţi membrii ai partidului pe care îl conduce. Fostul lider al minerilor a cântat imnul naţional, a depus coroane de flori în cadrul ceremoniei de la statuia lui Mihai Viteazul, a susţinut un discurs patriotic, s-a fotografiat cu participanţii la manifestări şi a dat zeci de autografe. Sâmbătă, 1 decembrie, îi expiră lui Miron Cozma interdicţia de a intra în Petroşani şi Bucureşti. A declarat că va merge în cele două oraşe şi va ridica „armata la luptă“.

 
Foto
Miron Cozma la Alba Iulia
 
„Indiscutabil voi merge la Petroşani şi la Bucureşti. Le voi transmite politicienilor că, acum când mi-am recâştigat libertatea, un mare român spunea «libertatea este mai presus decât viaţa». Acesta este motto-ul lui Cozma. A spus-o haiducul Pintea Viteazul. Le transmit politicienilor, cum spunem noi în Ardeal «Miron Cozma no murit, numa un pic so hodinit». Eu dacă lucrurile vor continua aşa, voi ridica armata ţării dacă va fi nevoie. Îmi pregătesc armata. Nu mi-e teamă de aceste cuvinte. Constat cu stupoare că ţara e vândută la mezat ca pe vremuri“, a spus Miron Cozma.
 
Fostul lider al minerilor şi-a amintit şi de bătăliile pe care le-a dat în timpul mineriadelor. „Eu nu sunt mincinos. Sunt conducător. Aşa m-am născut. Am să îi leg pe toţi, iar primul pe listă este Ion Iliescu. Eu nu am trădat oamenii. Eu aparţin poporului, niciodată nu am să le aparţin lor. Am înfrânt 20.000 de miliţieni la Costeşti”, a mai spus Miron Cozma.

Miron Cozma la Alba Iulia. Foto Dorin Ţimonea

Imagini din aceeasi galerie
  • Miron Cozma la Alba Iulia. Foto Dorin Ţimonea
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările