USL Alba şi-a prezentat candidaţii la alegerile parlamentare: „Suntem o echipă câştigătoare“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

USL Alba şi-a prezentat, oficial, vineri, candidaţii pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012. Din cei şapte candidaţi, câte trei provind de la PNL şi PSD, iar unul este membru UNPR.

Liderii USL şi-au exprimat convingerea că vor câştiga toate cele şapte colegii, cinci la Camera Deputaţilor şi două la Senat. „Suntem în situaţia în care judeţul Alba trebuie transformat din judeţul cu cel mai mare număr de şomeri din Transilvania într-un judeţ dezvoltat cu locuri de muncă bine plătite“, a spus liderul PNL Alba Teodor Atanasiu, candidat la Senat.

Fostul prefect Dan Simedru, candidat la Camera Deputaţilor a spus la rândul său că USL prezintă o echipă caracterizată prin unitate, forţă şi competenţă. Liderul PSD Alba, Ioan Dîrzu, a precizat că echipa de candidaţi este una câştigătoare.

Candidaţii USL:

Teodor Atanasiu (PNL) - Colegiul 1 Senat (Alba Iulia-Apuseni-Cugir)

Nicolae Dobra (UNPR) – Colegiul 2 Senat (Sebeș – Blaj – Aiud)

Călin Potor (PNL) – Colegiul 1 Camera Deputaților (Alba Iulia)

Ovidiu Jidveian (PSD) –Colegiul 2 Camera Deputaților (Sebeș – Blaj)

Dan Simedru (PNL) – Colegiul 3 Camera Deputaților (Cugir – Zlatna)

Radu Coclici (PSD) – Colegiul 4 Camera Deputaților (Aiud – Ocna Mureș)

Ioan Dîrzu (PSD) - Colegiul 5 Camera Deputaților (Apuseni – Teiuș)

Şanse foarte mari de a ajunge în Parlament le are Teodor Atanasiu pe colegiul 1, unul dintre cele mai mari din ţară din punct de vedere a numărului de alegători: 193.627. Chiar dacă nu va obţine majoritatea voturilor exprimate, Atanasiu are prima şansă de a primi mandatul la redistribuirea judeţeană. Şansele cele mai mari pentru mandatele de deputat sunt în colegiul 5 unde candidează Ioan Dîrzu şi colegiul 3, unde se regăseşte fostul prefect Dan Simedru.

De altfel simulările pe votul politic de la alegerile locale dau ca câştigătoare pentru USL aceste colegii. Votul de la parlamentare pote produce, însă, surprize mari, iar USL poate obţine alte mandate în cu totul alte colegii decât cela menţionate mai sus.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite