Tren de epocă pe ruta Zlatna – Alba Iulia: licitaţie pentru reparaţii la o locomotivă cu abur veche de 100 de ani

Tren de epocă pe ruta Zlatna – Alba Iulia: licitaţie pentru reparaţii la o locomotivă cu abur veche de 100 de ani

Locomotivă de tipul celei care va fi repusă în funcţiune la Zlatna Foto Arhivă

Primăria Zlatna a iniiat demersuri pentru reluarea traficului unui tren de epocă pe ruta de pe Valea Ampoiului. Administraţia locală a publicat un anunţ de licitaţie privind lucrări de reparaţii la o locomotivă cu abur veche de 100 de ani.

Ştiri pe aceeaşi temă

În anunţul de licitaţie se solicit servicii de reparaţii la instalaţiile locomotivei, de timp “BN 2T”, curăţare, înlocuire a componentelor nefuncţionale şi altele. Valoarea contractului este estimată la 487.248 lei, bani ce vor fi plătiţi din bugetul local. „Contractul presupune servicii de reparaţie pentru Locomotiva cu abur, clasată în Patrimoniul Naţional Tehnic al României, cu restaurare la forma şi caracteristicile originale. Locomotiva urmează să circule în trafic intern”, se precizează în anunţul de licitaţie.
 
Reparaţia locomotivei înseamnă, potrivit caietului de sarcini, „demontări, curăţiri, verificări, controale, măsurători, recondiţionări, înlocuiri, teste, încercări, probe la toate instalaţiile locomotivei, sau la componentele acesteia. Toate aceste lucrări se efectuează cu scopul restabilirii stării tehnice a locomotivei şi nu conduc la îmbunătăţirea parametrilor tehnici iniţiali ai acesteia. În urma efectuării reparaţiei, locomotiva trebuie să atingă şi să realizeze, în cadrul întregii perioade de exploatare (maxim 5 ani) următoarele condiţii tehnice de calitate: disponibilitate – 80%, siguranţă în exploatare – minim 10.000 km între două defectări, mentenabilitate ridicată”. Criteriul de atribuire a contractului este preţul cel mai mic, iar data limită de depunere a ofertelor este 8 iulie 2013.
 
Primarul din Zlatna, Silviu Ponoran, doreşte ca la 1 Decembrie 2013, când se sărbătoresc 95 de ani de la Unirea din 1918, “Mocăniţa” şi 3 vagoane din anul 1901, să refacă traseul pornind de la Zlatna la Alba Iulia. 
 
Lucrările la calea ferată Alba Iulia – Zlatna au început în 1892, aceasta fiind inaugurată în 1895. Linia avea o lungime de 48,5 km, 11 gări şi trei puncte de alimentare cu apă la Alba Iulia, Şard şi Zlatna. Linia îngustă a fost înlocuită cu o linie normală în anul 1976. Realizarea ei a fost făcută pentru a uşura transportul materialelor şi al produselor miniere care se extrăgeau şi se prelucrau în fabricile din Zlatna şi Munţii Apuseni .

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările