Portret. Radu Şerban a reparat 1.000 de autobuze

De când a terminat şcoala profesională şi până în prezent, Radu Şerban a lucrat doar în transportul de călători reparând autobuze.

Profil

Data naşterii: 13 octombrie 1959, localitatea Silivaş, judeţul Alba
Educaţie: Şcoala profesională de mecanici auto Aiud
Starea civilă: căsătorit, doi băieţi şi o fată

Părinţii l-au trimis pe Radu Gheorghe Şerban la Aiud să se facă strungar. Tatăl său, care era pompier, considera meseria de strungar  „brăţară de aur” şi vroia foarte mult ca fiul său să se specializeze în domeniul prelucrărilor prin aşchiere pentru că pe vremuri se plătea bine în acest sector industrial.

Părinţii îl vroiau strungar, el s-a făcut mecanic auto

Radu a plecat la Aiud, dar s-a înscris la şcoala profesională de mecanici auto. „Când a aflat tata, nu a mai avut ce zice, că eram deja în al doilea trimestru”, îşi aduce aminte meseriaşul. Nu a fost o întâmplare că nu l-a ascultat pe tatăl său. Îi plăceau mult maşinile şi repara la ele încă dinainte de a merge la şcoala profesională. „Aveam 16 ani când am reparat prima maşină. A fost un Moskvich, maşina unui vecin. Era cam rablă, toată ziua reparam la ea”, povesteşte mecanicul auto.

Imediat ce a terminat şcoala profesională s-a angajat mecanic auto în transportul de călători din Ocna Mureş. Era în 1978. De atunci încoace repară autobuze, dar din anul 1984 lucrează la Societatea de Transport Public Alba Iulia. A adunat în atelierele auto o vechime de 32 de ani. „Nu este motor să nu-i dau de capăt, pot repara orice maşină. La urma urmei, nici nu-i greu dacă-ţi place ce faci. Şi mie îmi place”, spune cu simplitate Radu Şerban.

”Când se strică o maşină, cel mai greu e să-i afli baiul”

De-a lungul vremii a lucrat în condiţii grele, incomparabile cu cele de azi. „Iarna erau atelierele neîncălzite, îţi îngheţa cheia în mână. Ştiu că cel mai greu era când reparam autobuzele cu gaz. Îngheţau dedesubt şi stăteam sub ele câte 4-5 ore ca să le dezgheţăm. Lucram şi o săptămână la câte unul când se strica”, afirmă mecanicul răscolind în timp.

Acum,  lucrurile s-au schimbat radical, adaugă Radu Şerban. Au toate condiţiile în atelier, iar autobuzele sunt dintre cele mai moderne. „La autobuzele de azi e mai simplu de lucrat, se repară mult mai uşor. În general, când se strică o maşină, cel mai greu e să-i afli baiul, că dup-aia imediat se rezolvă restul”, spune zâmbind meseriaşul.

În 32 de ani de muncă a reparat aproximativ 1.000 de autobuze, precizează după un scurt timp de gândire. Principalele sale scule sunt cheile, de la 6-7 mm. până la 60-70 mm., şi presa de rulmenţi. „Întotdeauna am lucrat cu simţul răspunderii, am reparat să-mi placă mie. Am fost întotdeauna chiţibuşar. Până nu mi-a plăcut cum sună motorul, nu i-am dat maşinii drumul din garaj”, mai spune mecanicul auto.

Ce-i place: „În timpul liber mai repar maşinile vecinilor şi prietenilor, dar mă ocup şi cu agricultura, că am o grădină la Şard. Îmi plac oamenii cumsecade, care sunt de omenie şi oamenii responsabili de ceea ce fac.”

Ce nu-i place: „Nu-mi plac oamenii care mă mint, persoanele fără caracter, care nu se ţin de cuvânt.  Mă supără, de asemenea, şi oamenii cu două feţe, care îţi vorbesc fain pe faţă, iar pe la spate te prăjesc.”

Aveţi doi băieţi şi o fată. Feciorii v-au călcat pe urme ?
R.S.: Nu chiar. Cel mai mare are 24 de ani şi e şofer pe autobuz, iar celălalt are 21 de ani, a lucrat şi el o vreme şofer, dar la distribuţie, pe maşini mai mici. În privinţa fetei, ea are 23 de ani şi face o şcoală de asistente în domeniul farmaceuticii.

Ce calităţi trebuie să aibă un mecanic auto meseriaş ?
R.S.: Să aibă simţul la strângere. Să lucreze de calitate şi cu răspundere, pentru că nu te poţi juca cu vieţile oamenilor.  Să nu lucreze de mântuială, să-i placă ceea ce face, pentru că numai atunci munca e uşoară şi lucrarea de calitate.