Alba: Bătaie pe fondurile de vânătoare. AJVPS contestă asocierea primăriilor cu proprietarii de terenuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

AJVPS riscă să piardă o parte din cele 32 de fonduri de vânătoare pe care le gestionează, după ce suprafeţele pe care trăieşte vânatul vor fi scoase la licitaţie. 300 de vânători din Alba şi-ar putea pierde dreptul de a vâna pe fondurile deţinute acum de AJVPS.

Potrivit datelor furnizate de Asociaţia Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi, în Alba sunt vizate spre recontractare 30 de fonduri de vânătoare.

În urma Ordonanţei de Guvern 110/2010, AJVPS Alba s-a trezit în concurenţă cu asociaţiile de proprietari, care deţin cel puţin 50 la sută din suprafaţa fondului de de vânătoare.

Asocierea primăriilor cu proprietarii terenurilor, contestată

Practic acestea au depus 10 dosare la Ministerul Agriculturii, prin care cer dreptul de a primi direct dreptul de a dispune cine să le gestioneze fondul. AJVPS a atacat cererile în contencios administrativ, pe motiv că primăriile s-au asociat ilegal cu  proprietarii de terenuri.

„Am contestat dosarele, după ce am aflat că primăriile au dat adeverinţe fără documente justificative, nu au precizat titlul de proprietate, ci doar datele din registrului agricol. Apoi, primăriile s-au asociat cu persoane fizice, fără licitaţie publică. În plus, am descoperit cazuri când persoane decedate sunt membrii în asociaţiile nou constituite “, a explicat Nicolae Oneţiu, directorul AJVPS Alba, care numără aproape 1.100 de membrii.

Asociere pentru venituri al buget

„Consiliul local s-a asociat cu proprietarii de terenuri de pe fondul de vânătoare doar pentru a aduce bani la bugetul local, pentru că până acum n-aveam niciun avantaj material. Cât despre legalitatea asocierii aşteptăm decizia instanţei de judecată“, a precizat Emil Lupşan,  primarul comunei Cricău.

image

Din cele 20 de fonduri gestionate de AJVPS , asociaţia va primi, potrivit legii, prin încredinţare directă 5+50% , mai exact 13. Restul vor fi scoase la licitaţie pentru a fi reatribuite. Şeful vânătorilor şi pescarilor din Alba nu ascunde teama ca o parte să fie perdute în favoarea altor administratori.

„Şi noi avem dreptul să participăm la aceste licitaţii. Există riscul să pierdem din fonduri, dacă luăm în calcul faptul că se va putea ajunge la nişte sume colosale, pe care să nu le putem acoperi. Nu ascundem că există destui care abia aşteaptă să pună mâna pe fonduri“, a completat Nicolae Oneţiu, directorul AJVPS Alba.

300 de vânători ar urma să ajungă pe alte fonduri

Recontracatrea fondurilor loveşte în principal vînătorii de rând. 300 dintre membrii AJVPS ar urma să fie redirecţionaţi pe alte fonduri de vânătoare. Ioan Stanciu din Cricău merge la vânătoare de  aproape 30 de ani ani şi nu vede cu ochi buni perspectiva de a fi nevoit să pună puşca în cui.

image

„Nu ştiu unde se va ajunge, eu cunosc acest fond de vânătoare ca pe propria mea palmă, nu o să accept să vânez pe altul aflat la zeci de kilometri distanţă“, a spus bărbatul de 62 de ani.

Tarifele plătite de AJVPS Alba pentru gestionarea fondurilor de vânătoare au fost în 2010 de 41.000 de euro, iar potrivit legislaţiei ce a intrat în vigoare în ianuarie 2011 sumele se dublează. Aproape 80 la sută din suma totală trebuie să ajungă la proprietarii care deţin cel puţin 50 de hectare de teren pe fondurile de vânătoare.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite