Un oraş trist, unde se trăieşte vesel

I se spune „Bătrâna Afumată“ sau „Atena Nordului“, două apelative care te trimit direct în istorie sau în legendă, dar vei fi încântat să constaţi că adjectivele care i se potrivesc cel mai bine sunt „verde“ şi „vechi“. Cine n-a călcat niciodată prin Edinburgh trebuie să mă creadă pe cuvânt că nu există multe oraşe care să concureze cu frumoasa Capitală a Scoţiei în privinţa aerului curat şi a vestigiil

V-aţi putea face o idee  dând o căutare pe Google Earth şi plimbându-vă cu privirea peste imaginile din satelit.

Veţi observa repede cum se îmbină zidurile înnegrite de vreme ale castelelor sau catedralelor cu nuanţele vii ale parcurilor şi pădurilor ce întretaie străzile sau scuarurile.

De parcă oamenii care au ridicat aşezarea din Firth of Forth, cel mai mare estuar al ţării, s-ar fi gândit să construiască sărind, ca la şotron, frumuseţile cu care au fost binecuvântate aceste locuri!

August, luna cea mai călduroasă

Dar o incursiune pe internet nu-ţi va fi suficientă, oricâte minunăţii tehnologice s-ar mai inventa, ca să simţi pe deplin farmecul Edinburghului. E ca şi cum ai încerca să guşti dintr-o prăjitură după care-ţi lasă gura apă, dar pe care nu poţi decât s-o admiri într-o poză! Vei avea senzaţia că ai ratat esenţialul, oricâtă imaginaţie ţi-ai pune în mişcare...

Nicio fotografie nu poate surprinde, vă asigur, atmosfera acestui oraş trist în care se trăieşte atât de vesel. Am fost acolo în august, cea mai călduroasă lună a anului, şi parcă tot oraşul se pregătea de sărbătoare.

Începea faimosul festival ce poartă numele Edinburghului, turiştii umpluseră puburile şi muzeele, iar pe Royal Mile (drumul ce începe la kilometrul zero al vechii cetăţi) răsunau cimpoaiele de dimineaţa până seara. Şi, cel mai important, toată lumea zâmbea!

E o atmosferă de care, trebuie să mărturisesc, m-am îndrăgostit instantaneu. Degeaba citisem atâtea cărţi, degeaba văzusem atâtea filme, degeaba navigasem în neştire pe web, în căutarea acelui "ceva" care-mi câştigase simpatia pentru scoţieni!

Fiindcă nu poveştile lui Walter Scott, nu poemele lui Robert Burns, nici măcar scenariul lui "Braveheart" n-au reuşit să mă facă să iubesc acest popor ca primele zile petrecute în Edinburgh.Totuşi, mi-e imposibil să fac pe ghidul, pentru că sunt atâtea puncte pe care vi le-aş recomanda, încât nu mi-ar ajunge o pagină de ziar.

Înainte de orice, inevitabilă mi se pare oprirea la Castle Rock. Adică, aşa cum spune şi numele, castelul ce se iţeşte în vârful impunătoarei stânci vulcanice din centrul oraşului vechi.  Poţi vizita încăperile fostei curţi regale, un mic muzeu militar, dar mai ales vei avea posibilitatea unei privelişti ce-ţi taie respiraţia. O adevărată „panoramă", cuvânt despre care puţini ştiu că s-a născut chiar aici.

Istoria vibrează pe Royal Mile

Dar ce e aşa deosebit în Auld Reekie, cum îi zic scoţienii, sau Old Smoky, cum îi spun englezii? Mie, cel mai mult mi-a plăcut drumul ce coboară de la castelul de pe stâncă, printre căsuţele de pe Royal Mile, numai pentru a se opri la poalele vechiului oraş în faţa altui castel, Holyrood Palace, reşedinţa actualilor monarhi ai Regatului Unit al Marii Britanii.

Simţi, străbătând această distanţă, cum vibrează istoria de sub fiecare piatră a pavajului. De-a stânga şi de-a dreapta, din strada principală, pornesc acele ganguri în trepte, întunecate şi întortocheate, aşa-numitele "close". Dacă o apuci pe oricare dintre ele, te cuprinde brusc senzaţia unei călătorii în timp.

Pe care cu greu o mai poţi trăi în metropolele din beton şi sticlă de azi. Şi senzaţia se adânceşte dacă dai peste una dintre celebrele galerii subterane care îi dau Edinburghului o aură de indescifrabil mister.

La Edinburgh cu Sabin Orcan

La 40 de ani abia împliniţi, Sabin Orcan se poate lăuda că este gazetar de o jumătate de viaţă! Face parte din generaţia tinerilor care în '90 au năvălit cu mare entuziasm în presă. A debutat la un cotidian local şi a colaborat apoi cu o seamă de publicaţii naţionale şi posturi străine.

Asta până când a hotărât să-şi încerce norocul ca imigrant în "ţara tuturor posibilităţilor". Dar n-a reuşit să scape de microbul gazetăriei, aşa că s-a întors în ţară. Mai întâi ca editor şi coordonator de ediţie regională la „Evenimentul Zilei". Din 2008 este redactor-şef al cotidianului gratuit „Adevărul de seară".

Nu rataţi!

30 noiembrie este Ziua Naţională a Scoţiei, care îl sărbătoreşte pe Sfântul Andrei. Cu această ocazie, accesul la majoritatea atracţiilor turistice din Edinburgh, la muzee şi la galerii de artă, este gratuit. Castelul Edinburgh, faimosul Castel Stirling, Catedrala St. Andrew şi alte edificii medievale spectaculoase pot fi vizitate gratis.

În capitala Scoţiei, Festivalul Iernii durează o lună. Începe odată cu aprinderea luminiţelor de Crăciun, într-un oraş de basm, la 26 noiembrie, şi se încheie după Hogmanay, cele patru zile în care se sărbătoreşte Anul Nou.

Până la 31 ianuarie 2010, puteţi vizita expoziţia de fotografie "Faces of Conflict"  ("Chipurile conflictului") a artistului Robert Wilson, găzduită de Edinburgh Castle, care îi pune în lumină pe cei care au ales să-şi ducă viaţa în rândurile armatei.