Terapie prin călătorie, noul trend propus de o agenţie turistică din România. Preţurile încep de la 1600 euro/persoană

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fiordurile Norvegiei
Fiordurile Norvegiei

Terapie prin călătorie - o nouă viziune propusă de o agenţie touroperatoare românilor, ca mod de a-şi alege destinaţia de vacanţă în anul 2022. Preţurile pornesc de la 1600 de Euro de persoană.

„Călătoriile ne încarcă cu o stare de bine, ne oferă prilejul de a cunoaşte locuri frumoase şi oameni noi, cu poveştile lor, ne deschid mintea, ne ajută să ne cunoaştem mai bine noi înşine. O vacanţă, chiar scurtă, face minuni în ceea ce priveşte relaxarea şi detaşarea de rutina vieţii de zi cu zi. O vacanţă înseamnă cu adevărat sănătate curată”, explică Anca Drugan, CEO Nordis Travel, agenţia care propune românilor conceptul de terapie prin călătorie.

Modul de a face turism, aşa cum îl expliccă agenţia, pleacă de la principiul că lux nu înseamnă neapărat scump, ci mai degrabă experienţa şi emoţiile pe care ţi le oferă o clădire istorică, o arhitectură deosebită, un colţ de stradă cu poveste sau plăcerea de a savura o carte bună într-un loc liniştit, în mijlocul naturii. Lux înseamnă să te bucuri de locuri extraordinare, alături de cei dragi ţie, fără a avea stresul organizării vacanţei.

Cele mai cerute circuite turistice culturale ale anului 2022

Cele mai solicitate, până în acest moment, sunt cele din Normandia şi Valea Loarei, Fiordurile Norvegiei, Costa Rica, Islanda, Kerala, Strasbourg-Colmar şi Africa de Sud.

NORMANDIA ŞI VALEA LOAREI (3-10 august | de la 3,565 Euro/persoană)

Prima oprire va fi în Argenteuil, locul care l-a inspirat pe Claude Monet, care şi-a petrecut aici 43 de ani din viaţă. Urmează oraşul cu miros de croissant franţuzesc şi apă sărată de ocean, Deauville - acolo unde Coco Chanel a creat celebra modă a dungilor marinăreşti. Următorul reper: Trouville, cu a sa „Regină a Plajelor” celebră în perioada Belle Epoque. Zilele următoare vor fi dedicate altui loc incredibil, Mont Saint Michel, care face parte din Patrimoniu Mondial UNESCO, Arromanches, Bayeux Livarot, Chenonceau, Chambord şi Blois. La care se adaugă Valea Loirei, cu degustări de cidru franţuzesc, vizite în locuinţa lui Claude Monet sau Christian Dior, tururi pietonale şi cine în restaurante locale.

FIORDURILE NORVEGIEI (14-21 august | de la 2.197 Euro/persoană)

Primul pas al călătoriei înseamnă un tur pietonal în boemul Bergen, considerat cel mai frumos oraş norvegian, cu renumita lui Piaţă de Peşte şi Muzeul de Artă. Urmează explorarea fiordurilor (croaziere de o zi): Sognefjord, „Ruta de Aur” şi malul fermecătorului Nordfjord, cu peisaje idilice si sate pitoreşti, plus încântătorul Fiord Geiranger.

COSTA RICA - Pura Vida si o biodiversitate desăvârşită (29 septembrie - 3 octombrie | de la 3.837 Euro/persoană)

Circuitul începe în capitala exotică San Jose, continuă cu Parcul Naţional Vulcanul Poas, La Paz Waterfall Garden, pădurea tropicală Cloud Forest (Pădurea Din Nori), resortul Si Como No (aflat pe coasta Oceanului Pacific) - loc de pornire pentru explorarea regiunii San Antonio. Opţional, experienţe în aer liber: rafting, paddle board, plimbare cu barca cu vâsle pe Lacul Arenal, cursuri de gătit sau plimbări cu ATV-urile prin locuri absolut fabuloase.

AURORA BOREALĂ ÎN ISLANDA (10-15 noiembrie | 2.590 Euro/persoană)

Această călătorie oferă privelişti unice, cu o abundenţă de gheizere, gheţari, cascade şi vulcani care creează un peisaj feeric, in mijlocul căruia luminile nordului oferă un spectacol memorabil. Aurora boreală poate fi admirată încă din prima zi a circuitului. Alte puncte de atracţie: Cercul de Aur (Reykjavik, Geysir, Gullfoss, Vik şi Parcul National Thingvellir, considerat unul din cele mai frumoase locuri de pe Terra), Jokulsarlon, Laguna Albastră, precum şi cascadele Barnafossar şi Hraunfossar.

KERALA – O Călătorie Spirituală în Cochin, Munnar şi Kumarakom (29 noiembrie - 7 decembrie | de la 3.565 Euro/persoană)

Situat pe coasta vestică a peninsulei indiene, statul Kerala este locul de naştere al religiilor iudaismului, islamului şi creştinismului din India, precum şi principal producător si exportator de mirodenii din lume.

STRASBOURG, COLMAR - Pieţe de Crăciun (30 noiembrie - 4 decembrie | de la 1.637 Euro/persoană)

Strasbourg („Capitale de Noel”) şi Colmar („L’Ame de Noel”) sunt locuri greu de egalat atunci când vine vorba despre pieţele de Crăciun. Aromă de vin fiert. Globuri uriaşe. Foie gras şi tarte flambante. Candelabre din flori. Copaci albi stilizaţi. Totul pe fondul unor clădiri superbe.

REVELION 2023: Africa de Sud (29 decembrie - 5 ianuarie | de la 3.980 Euro/persoană)

Cape Town, capitala legislativă a Africii de Sud, se află pe malul Golfului Table, la poalele Munţilor Table, oferind o gamă variată de peisaje, de la arhitectură urbană, la plajele cu nisip fin şi formaţiuni stâncoase. Are un centru cosmopolit, cu o viaţă culturală vibrantă, o îmbinare fericită de creativitate, culoare, sunet şi savoare.

Călătorii



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite