City Break la Budapesta

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Budapesta este unul dintre importantele noduri feroviare din Europa Centrală, centrul sistemului de şosele ale Ungariei şi una dintre cele mai frumoase capitale europene, la doar o oră distanţă de Bucureşti cu avionul.

Dunărea, bine exploatată comercial şi administrativ, împarte oraşul în două: Buda, zonă de locuit şi Pesta, inima administrativă, comercială şi industrială a oraşului.

Mulţi români ignoră frumuseţea specială a Budapestei şi preferă să viziteze alte oraşe, mai bine marketate turistic. Dar Budapesta este una dintre cele mai bune opţiuni pentru că are de toate: lux şi istorie, tradiţie şi noutate, entertainment şi cultură.

Budapesta deţine o sumedenie de parcuri, unele dintre cele mai din Europa, oaze mirifice de relaxare, linişte şi verdeaţă în tumultul oraşului.  O amintire minunată pe care ţi-o va lăsa Budapesta este reprezentată de plimbarea pe Dunărea care desparte oraşul în Buda şi Pesta. Nici un turist care se respectă nu poată rata mini-croaziera, mai ieftină dacă se desfăşoară ziua, mai scumpă, dar mai luxoasă pe timp de seară. În preţ intră şi şampania care însoţeşte mâncarea ce va fi servită pe punte.

image

Budapesta abundă de clădiri spectaculoase prin vechime, somptuozitate şi spendoare.  Castelul Buda, de exemplu,  mai numit şi Palatul Regal este declarată monument UNESCO încă din 1987. Castelul a fost când un răsfăţat al istoriei, când o victimă, şi a fost traversat de stilurile gotic, renascentist şi baroc, succesiv. Acesta adăposteşte şi trei dintre cele mai faimoase muzee ale capitalei, dintre care îţi recomand să-l vizitezi pe cel de istorie. 

O altă clădire superbă este Palatul Parlamentului a treia că mărime din lume, cu aproape 700 de camere. Clădirea este vizibilă în toată splendoarea sa dinspre Dunăre, atunci când vei face croaziera despre care ţi-am vorbit anterior. O poţi vizita dacă achiziţionezi un tur cu ghid, dar ar fi bine să faci o rezervare în avans.  

În vasta suprafaţa oferită de Bazilica Sfântul Ştefan pot încăpea peste 8000 de oameni, dar nu prin acest fapt este celebra clădirea. Remarcabil pentru conştiinţa creştină este faptul că adăposteşte cea mai sacră relicvă:  mână dreaptă a Sfântului Ştefan. Dacă vizitezi basilica între iulie şi octombrie, după orele 18 seară, te-ai putea bucura e splendidele concerte de muzică ce au loc aici, acustica fiind excelentă. 

Shopping şi dulcegării

Brandurile de top şi mainstream îşi etalează mărfurile pe nu mai puţin celebra stradă, Vaci Uta. Îţi poţi petrece mai bine de o jumătate de zi pierdut printre magazine, după care, la o cafea, poţi savura atmosferăa burgheză a oraşului. La ora prânzului, aromele îmbietoare te fac să te opreşti la unul dintre restaurantele tradiţionale.  Gulaşul este un “must”, dar şi  o mâncarea grea: ceapa, cartofii şi carnea plutesc într-un sos gros, bine condimentat cu boia, iar porţia are dimensiuni impresionante. Nu încerca să-i rezişti acestui fel de mâncare,  căci ar însemna să refuzi chiar spiritul acestui popor. Toate mâncărurile conţin din belşug boia, ceapă, usturoi, dar mai ales, ardei şi roşii. Este o bucătărie complexă, ca şi cea românească, plină de arome balcanice.  Meniurile conţin carne pe săturate: porc, pui, vânat, raţă, gâscă, dar şi multe condimente, puţin folosite în bucătăria românească, cum ar fi, de exemplu, chimenul şi coriandrul. Bune de tot sunt şi prăjiturile cu mac din abundenţă, cărora nu le-am dat nici o şansa la prima vedere, dar care m-au cucerit prin gust şi cremozitate. Ca turist, vei fi ademenit de langoşi, o plăcintă prăjită în ulei şi servită cu smântâna şi caşcaval, scăldată în arome de usturoi, pe care o poţi cumpăra proaspăt preparată de la chioşcurile stradale.  Evident, dacă eşti în Ungaria, deschizi masa cu o palincă ungurească, iar felurile de mâncare le însoţeşti cu un vin Tokaj.

Iubesc dulciurile, sunt marea mea slăbiciune. Cum aş fi putut să ratez, în atare condiţii, Muzeul Marţipanului, în care absolut totul este realizat din acest ingredient de bază al cofetăriei austro-ungare. Muzeul este lângă Bastionul Pescarilor şi conţine mii de produse de cofetărie, ori personaje de poveste sau desene animate, ba chiar clădiri emblematice din Budapesta sau Ungaria, îmbrăcate în marţipan. Preţurile nu sunt chiar mici, dar dacă eşti ca mine,  vei luă scofeturi şi diverse dulcegării la pachet şi le vei ronţăi cu plăcere.

 Relaxare şi spa

image

Budapesta mi-a rămas la suflet şi pentru nenumăratele posibilităţi de a-ţi petrece timpul în spa-urile locale. De fapt, Ungaria, în integralitatea sa, este populată de băi şi fântâni, unele atât de vechi încât datează de pe vremea românilor. Ei bine, că o iubitoare de spa ce mă ştiţi, m-am cazat la Ramada, special pentru a mă bucura de Aquaworldul de aici, despre care se zice că e cel mai mare din Europa. De la piscina cu valuri până la zona de surfing, nici o distracţie acvatică nu lipseşte. Vară este o gălăgie de nedescris, iar ţipetele de bucurie ale copiilor răsuna în tot resortul. Dacă vrei să te bucuri de relaxare şi linişte, atunci optează pentru zona de piscine destinată clienţilor, în care poţi beneficia şi de masaj, saună, jacuzzi, etc. 

Budapesta,  supranumită  “Regina Dunării” este şi o destinaţie culturală. Dacă vei alege un city-break pe la jumătatea lunii martie, ai toate şansele să descoperi cel mai important eveniment cultural din Ungaria care se desfăşoară de 32 de ani, Festivalul Primăverii. Ai privilegiul de a asculta mari solişti, concerte de muzică clasică, spectacole de jazz, teatru şi dans. Serile se  încheie spectaculos, cu o  orgie de artificii. 

Budapesta este o capitală sofisticată şi o destinaţie turistică de prima mărime. Trece-o în agenda călătoriilor tale, pentru a te convinge singur de frumuseţea şi unicitatea sa. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite