Tarifele RomTelecom intrec media europeana raportat la puterea de cumparare a populatiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tarifele la serviciile de telefonie fixa din Romania exprimate in euro sunt printre cele mai scazute in randul tarilor candidate la Uniunea Europeana, insa raportat la puterea de cumparare clasamentul

Tarifele la serviciile de telefonie fixa din Romania exprimate in euro sunt printre cele mai scazute in randul tarilor candidate la Uniunea Europeana, insa raportat la puterea de cumparare clasamentul sufera unele modificari, potrivit celui mai recent raport al Comisiei Europene. Statisticile plaseaza Romania pe locul al noualea din 13 in functie de tariful pentru o convorbire locala cu o durata de trei minute, estimat la 9,3 eurocenti, media in UE fiind de 14 eurocenti. In schimb, luand in considerare paritatea puterii de cumparare, Romania urca pana pe locul al saselea, cu un tarif de 26 de eurocenti pentru trei minute de convorbire locala pe telefonul fix, fata de 14,5 eurocenti - nivelul mediu in UE. Raportul prezinta si un clasament in functie de convorbirile locale cu o durata de zece minute. In acest caz, cu 30,9 eurocenti pentru o astfel de convorbire, Romania se claseaza pe locul al saptelea, dupa Slovacia, Cehia, Ungaria, Letonia, Lituania si Turcia. Media pentru Uniunea Europeana este de 40,4 eurocenti. Cu paritatea puterii de cumparare luata in calcul, Romania urca pana la pozitia cinci, ajungand la un tarif de 86,7 eurocenti, fata de 41,6 eurocenti - nivelul mediu in UE. Aceeasi impartire este utilizata si pentru convorbirile la distanta (interurbane). Astfel, in cazul unei durate de trei minute, Romania se regaseste pe locul al optulea, atat fara a avea in vedere paritatea puterii de cumparare, cat si daca se tine cont de aceasta, cu un tarif de 24,7 eurocenti, respectiv 69,4 eurocenti. In UE, tariful mediu practicat este de 35,5 eurocenti, respectiv 37,7 eurocenti. Romania, in schimb, se claseaza in fruntea ierarhiei dupa tariful pentru convorbirile internationale cu o durata de zece minute, efectuate intr-o tara vecina. Astfel, fara a lua in calcul puterea de cumparare, tarifele de pe piata romaneasca se situeaza pe locul al doilea dupa Malta, cu 4,85 euro pentru RomTelecom, fiind mai scazute insa pe segmentul operatorilor care utilizeaza tehnologia Voice over Internet Protocol (VolP), respectiv, 1,11 euro. Media europeana este de 2,32 euro. Avand in vedere si paritatea puterii de cumparare, Romania se gaseste pe primul loc, cu 13,64 euro in cazul RomTelecom si 3,12 euro in cel al operatorilor VolP, in conditiile in care media practicata in UE se ridica la 2,43 euro. In clasamentul realizat dupa valoarea abonamentului lunar pentru o linie de telefonie fixa, fara impulsuri incluse si avand ca utilizator o persoana fizica, Romania ocupa ultimul loc, cu 2,9 euro, cele mai scumpe fiind abonamentele din Ungaria, cu 12,3 euro. Valoarea minima in UE este de 11,8 euro, iar cea maxima de 19,6 euro. Daca se ia in calcul paritatea puterii de cumparare, Romania se plaseaza pe locul al saptelea cu 14 euro, prima pozitie revenind si in acest caz Ungariei, cu 24,3 euro.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite