Fie că îţi vând ceva, fie că îţi cumpără forţă de muncă, inteligenţă şi ce mai pot lua de la tine, şi îţi dau bani în schimb, team building-uri, invidia celorlalţi şi tot ce mai sunt în stare specialiştii de HR să născocească.
 
Cel mai uşor e să seduci pe cineva mai slab de înger sau cu mai puţină minte, care nu ştie că ar mai putea face sau avea şi altceva în viaţă, în afara lucrurilor care îi sunt servite pe tavă, fără să le ceară el. Copiii ştiu acum a€“ fiindcă aşa sunt învăţaţi în şcoală -€“ că jobul e cel mai important lucru din viaţă, aşa că lucrurile sunt clare din acest punct de vedere. Şi companiile profită din plin de asta, evident, speculând la maximum ignoranţa oamenilor, lipsă de vlagă şi adesea prostia celorlalţi pretendenţi la inima, mintea şi banii cetăţenilor. Şi câştigul e maxim atunci când unul dintre aceşti peţitori te face să te îndrăgosteşti de el. Se ştie, doar, că orice îndrăgostit vrea să dea mult mai mult decât primeşte, şi că o şi face cu pieptul înainte, cu mândria sacrificiului şi cu un zâmbet (adesea tâmp) pe faţă.

Nu vă închipuiţi la câte drame sunt nevoit eu să asist în această meserie a mea de recrutator. Şi cele mai multe dintre ele, de departe, sunt cele ale angajaţilor trădaţi în dragoste sau încornoraţi de către angajator. De către angajator ca firmă, nu de către manager, fiindcă aici e marea problemă! Cei mai mulţi personifică firma angajatoare, îi atribuie trăsături umane, conştiinţă, sistem de valori şi memorie, raţiune şi empatie, sex appeal, şi, câteodată, unii sunt chiar convinşi că detectează ceva sentimente în ceea ce-i priveşte, sau pentru alţii. Or, de aici şi până a te îndrăgosti de o asemenea făptură nu e decât un pas, mai ales dacă e senzuală şi ştie să o şi arate.

Deşi în discursurile managerilor, în articole, pe site şi în newsletter-urile interne firma vorbeşte în versuri frumos rimate şi cu exces de epitete numai despre răsărituri de soare, despre viitor şi despre familia fericită, ea e mult, mult mai materialistă decât omoloagele ei cu picioare adevărate şi lungi şi fustiţe scurte. Oricât aţi vrea să credeţi altceva, firma nu ţine minte sacrificiile pe care le-aţi făcut pentru ea decât în măsura în care acestea sunt o premisă pentru alte, viitoare ofrande. Dacă nu, nu! Pentru firmă contează doar ce poţi face de acum înainte pentru ea, nu şi ce ai făcut până acum.

Cei din posturile de conducere, angajaţi mai în vârstă, trecuţi prin viaţă şi mai versaţi, au învăţat asta şi nu întâlnesc aproape niciodată manageri de top care să îşi iubească firma, care să îi fie credincioşi şi să fie dispuşi să facă pentru ea mai mult decât primesc în schimb. Pentru ei, relaţia cu compania este una contractuală, nu una afectivă, şi aşa şi trebuie să fie. Doar pentru angajaţii tineri, la început de drum, şi pentru cei cu mai multă vechime dar cu mai puţină minte lucrurile stau altfel, şi nu e deloc de mirare că se simt trădaţi când avansurile lor rămân fără niciun răspuns.
 
Sigur, cu foarte, foarte puţine excepţii, angajatul e cel care trebuie să facă primul pas în acest joc al seducţiei, el trebuie să facă mai întâi mai mult decât i se cere în mod formal pentru a se remarca şi pentru a trece în faţă altora. Fiindcă raportul de forţe nu e în favoarea lui, câtuşi de puţin, firma are mulţi curtezani şi îşi permite întotdeauna să aleagă şi să aibă capricii. Însă dacă în şase luni nu primeşti încurajări, ar fi cazul să-ţi iei gândul de la sex (bani) şi de la căsătorie (carieră) şi să începi să te uiţi în jur. Aşa-i în viaţă.

Şi încă ceva! Chiar dacă vă răspunde avansurilor, tot trebuie să fiţi convinşi că firma vă înşală şi vă va înşela întotdeauna cu managerii, cei care fură cu mult, mult mai mult decât vă închipuiţi, fără să existe riscul să li se întâmple ceva. Pentru că firmă ştie bine cum să facă sex cu mai mulţi deodată, adesea fără ca aceştia să ştie unul de altul...