Ce facem la maturitate pentru a vindeca traumele copilăriei. Există 10 situaţii ce le pot cauza
0
Traumele copilăriei variază de la neglijare, neîmplinirea nevoilor, abuzuri sau incidente majore. Indiferent de natura lor, modul în care copilul le percepe şi interiorizează se va manifesta de-a lungul vieţii adulte, prin prisma tuturor apărărilor pe care şi le-a construit pentru a face faţă evenimentelor adverse. Iată ce putem face la maturitate pentru vindecarea noastră, pentru regăsirea autenticităţii.
Un impact devastator
Simona este o tânără de 34 de ani care a plecat din ţară imediat după absolvirea liceului. Până acum a trăit şi a muncit în patru ţări şi a avut o serie de relaţii romantice care s-au încheiat dezastruos pentru ea.
A început un proces terapeutic din dorinţa de a înţelege ce se întâmplă cu ea şi cum să-şi găsească împlinirea. Din primele discuţii am aflat că a avut o copilărie marcată de abuzuri fizice şi sexuale, neglijenţă emoţională din partea părinţilor, iar bunica maternă, singura persoană care s-a purtat frumos cu ea, a murit înainte ca ea să meargă la şcoală.
Astfel de experienţe adverse din copilărie lasă urme adânci în ceea ce gândim şi simţim despre noi şi despre ceilalţi şi ne pot predispune către dificultăţi emoţionale, relaţionale şi fizice la maturitate. Putem experimenta un gol interior, un sentiment permanent al inadecvării, plictiseală sau neputinţa de a face faţă vieţii.
Studiile din psihologie indică impactul devastator pe care îl au traumele din copilărie în viaţa de adult. Cum ducem cu noi povara emoţională a trecutului şi cum ne putem elibera de ea?
Ce este trauma
Literatura de psihologie defineşte trauma ca un răspuns emoţional prelungit la un eveniment advers care ne-a pus viaţa în pericol sau la un eveniment advers la care am fost martori.
Aşadar, trauma nu se referă la ceea ce ni se întâmplă, la evenimentul propriu-zis, cum ar fi un accident rutier, divorţul părinţilor sau observarea unui abuz asupra altcuiva, ci la ceea ce rămâne în noi ca urmare a ceea ce am experimentat.
Două persoane care au trăit acelaşi eveniment pot experimenta consecinţe emoţionale diferite, în funcţie de resursele pe care le aveau la momentul respectiv, resurse interne, cum ar fi experienţa de viaţă şi resurse externe, cum ar fi sprijinul familiei.
Ce sunt traumele copilăriei şi care sunt consecinţele lor
Nenumărate studii au legat experienţele timpurii de funcţionarea la maturitate. Dintre acestea, merită a fi remarcate studiile longitudinale care au urmărit parcursul copiilor ce au experimentat evenimente adverse de-a lungul copilăriei şi adolescenţei lor.
Cercetătorii au inclus în categoria evenimentelor adverse (în engleză, adverse childhood experiences, abreviat ACEs) 10 tipuri de evenimente sau situaţii disfuncţionale: abuz fizic, abuz emoţional, abuz sexual, neglijare fizică sau neglijare emoţională din partea părinţilor, un părinte cu suferinţă mintală, un membru al familiei în închisoare, mama abuzată de către un alt membru al familiei, consumul de substanţe în familie sau divorţul părinţilor.
Un studiu publicat în 2017 ce sintetizează rezultatele a 37 de studii longitudinale în care au fost urmăriţi 273.719 oameni de-a lungul vieţii a pus în evidenţă consecinţe negative asupra sănătăţii mentale şi fizice la maturitate. Spre exemplu, cei care experimentaseră patru evenimente adverse în copilărie (aveau un scor ACE de 4) aveau un risc de 3.7 ori mai mare să dezvolte anxietate, de 10 ori mai mare să devină dependenţi de droguri şi de 30 de ori mai mare să aibă tentative de suicid, comparativ cu cei care nu experimentaseră niciun eveniment advers în copilărie.
Rolul ataşamentului
Pentru a se dezvolta sănătos, un copil are nevoie să se simtă protejat, respectat, apreciat, iubit şi susţinut de către părinţii săi. Atunci când se joacă în parc alături de alţi copii, el are nevoie să vadă aprobarea şi zâmbetul încurajator al mamei pentru a îndrăzni să interacţioneze cu ceilalţi.
Când visează urât şi se trezeşte plângând, are nevoie să fie îmbrăţişat şi liniştit de mama. Când are un disconfort fizic sau emoţional, are nevoie de mamă să-l înţeleagă şi să-l ajute să facă faţă emoţiilor.
Acei copii care au avut parte de disponibilitate, interacţiuni calde şi încurajatoare din partea părinţilor au fost mai fericiţi, au avut prieteni cu care s-au înţeles mai bine, relaţii mai bune cu fraţii şi surorile, o stimă de sine crescută şi încredere în capacitatea lor de face faţă provocărilor vieţii.
Copiii învaţă despre ei şi despre lume din interacţiunile pe care le au cu părinţii, din modul în care aceştia îi ascultă, le vorbesc şi îi tratează, din tipul de ataşament pe care îl dezvoltă cu mama şi alţi membri ai familiei. Dacă sunt trataţi cu respect, pornesc în viaţă cu convingerea că sunt valoroşi şi merită respectul celorlalţi.
Dacă primesc susţinere când dau de greu, învaţă că se pot baza pe ceilalţi. Dacă sunt trataţi cu înţelegere şi blândeţe când greşesc, pornesc cu convingerea că merită să fie iubiţi chiar şi când greşesc iar greşeala lor poate fi o oportunitate de creştere.
Se încarcă comentariile...
