A venit frigul

Cobor cu liftul împreună cu vecinul meu de palier. „A venit frigul“, constată el nemulţumit. Ridic din umeri. Mă aşteptam să-mi spună când are de gând să pună geamul de la uşa balconului de pe palier, pe care l-a spart în urmă cu o lună. Pentru că a venit frigul. Ieşim din lift şi ne vedem de treburi.

Cele mai frecvente discuţii în lumea în care mă învârt sunt cele despre starea vremii. Nu despre vremuri, ci despre vreme. În lumea noastră s-a instalat un nor gros de despresie. Şi „plouă“ cu văicăreli: iar plouă, e arşiţă!, sunt două grade afară!, bate vântul!, e ceaţă, a venit frigul... Parcă nimic din vremea asta nu ne mai este pe plac. Vremea este subjugată urgenţei şi panicii.

Conversaţiile despre starea vremii au atins culmile absurdului în comunicare. Am fost întrebat de un domn în vârstă, aşteptând să-mi vină rândul la ghişeul unei bănci, dacă „ieri a fost mai frig ca azi, pentru că ieri n-am ieşit din casă“. Poate că omul avea o grădină cu zarzavaturi sau poate că era meteo-dependent, dar să te interesezi despre trecutul vremii mi se pare chiar o scrânteală. În vară, când m-am întors din vacanţă, l-am întrebat pe un amic ce s-a mai întâmplat în ţară. Aşteptam să-mi spună lucruri grele, dar el mi-a răspuns îngrijorat: „Vezi că mâine s-a anunţat cod galben de ploi!“. Într-adevăr, devotat amicul meu! A doua zi, mi-am luat umbrela.

Conversaţiile despre starea vremii au atins culmile absurdului în comunicare.     

În fond, dacă nu avem ceva ce să ne spunem cu adevărat şi dacă ne arde limba să trăncănim, cel mai indicat este să vorbim despre starea vremii. Astfel, simţim că trăim în pas cu vremea. Fiecare pretinde că are doctoratul luat în meteo. Nu vorbim, ci ne văicărim. Sunt de-a dreptul comice persoanele care se plâng că afară a început să plouă, repetă avertizările de cod galben, roşu şi... mov auzite la buletinele meteo TV, mai adaugă şi ploile de la Urlaţi sau Tecuci (au vorbit cu nişte verişori) ca să certifice ce urgie va veni, mai fac şi nişte previziuni pentru următoarea lună, postează pe Facebook poze stupide cu cerul întunecat şi, invariabil, încheie cu aceeaşi placă: încălzirea globală, poluarea e de vină, oamenii au distrus pământul, nu vedeţi ce de cutremure!

Televiziunile noastre sinistre au contribuit la această psihoză. Orice ploicică este transformată de televiziuni în veritabile uragane. Orice ninsoare atrage gânduri sinucigaşe. Nici nu mai poţi să te bucuri de vreme! Stai cu frică, acum-acum vine sfârşitul lumii! Dacă tot ne-au băgat frica în sân, televiziunile ar trebui să bage nişte concursuri în care telespectatorii să povestească prin telefon moderatorului cum e vremea pe la ei, să se uite pe geam şi să descrie cum plouă pe stradă, cum ninge peste casă, toate fenomenele meteorologice care se petrec în acel moment. Ar fi o bună şedinţă de psihoterapie, pentru că este evident că mulţi români sunt loviţi psihic de vreme. Şi cele mai frumoase poveşti să fie premiate cu o umbrelă, cu un fular, după bugetul televiziunii.

„A venit frigul“, rămân cu oftatul vecinul meu. Da, a venit frigul. Dumnezeu să binecuvânteze toate anotimpurile vieţii noastre!