Un gest pentru o viaţă: oferiţi o şansă bebeluşilor născuţi prematur

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fiecare dintre noi poate acorda o şansă la viaţă copiilor născuţi prematur în spitalele din România. Aceştia au nevoie de incubatoare şi de alte echipamente performante pentru a supravieţui, iar organizaţia „Salvaţi Copiii“ le vine în ajutor printr-o campanie naţională.

Organizaţia „Salvaţi Copiii“ derulează la nivel naţional campania „Un gest pentru viaţă“, menită să atragă fonduri pentru echiparea spitalelor româneşti cu incubatoare şi alte echipamente necesare copiilor născuţi prematur. Campania susţine Programul naţional de reducere a mortalităţii infantile, pentru modernizarea maternităţilor şi a secţiilor de nou-născuţi, precum şi pentru oferirea de suport parental.

Andra Duţea, în vârstă de 31 de ani, a născut în primăvara anului doi gemeni, în Spitalul Cantacuzino, din Bucureşti. Din păcate, ceea ce ar fi trebuit să fie cel mai emoţionant moment din viaţa sa risca să se transforme în cel mai cumplit coşmar. Cei doi băieţei, Mihai şi Petru, au apărut pe lume mult mai devreme decât termenul stabilit, la doar 29 de săptămâni.

„Cel mai greu a fost când i-am văzut prima oară. Am fost şocată de cât erau de mici. Evident, aveam în cap imaginea copilului perfect de la televizor, bucălat, blond, cu faţa curată şi ochi albaştri. Or, ai mei erau mici ca nişte mormoloci, închişi la culoare şi, efectiv, demni de milă“, a povestit Andra, mama bebeluşilor. După ce, săptămâni la rând, au fost supuşi permanent la tratament perfuzabil intravenos, în iunie, cei doi băieţei au fost în sfârşit externaţi, iar acum umplu casa de râsete şi gângureli.

Viaţa celor doi micuţi a depins de o conjunctură fericită, căci organizaţia „Salvaţi Copiii“ dotase cu puţin timp în urmă maternitatea Cantacuzino cu două  incubatoare şi alte aparate vitale supravieţuirii micuţilor născuţi înainte de vreme. Aceasta a fost una dintre cele 54 de maternităţi şi secţii de nou-născuţi din întreaga ţară echipate de organizaţie în ultimii doi ani cu aparatură medicală în valoare de 4.800.000 de lei.

image

Pentru a oferi o şansă la viaţă copiilor născuţi prematur din orice colţ al ţării, este nevoiede continuarea acestor eforturi. De aceea, organizaţia „Salvaţi Copiii“ are în plan dotarea altor 15 maternităţi în perioada următoare, şi, în acest scop, lansează un apel către companiile din Romania de a direcţiona 20% din impozitul pe profit către o cauză vitală: dotarea cu echipamente a maternităţilor şi secţiilor de nou-născuţi din România.

Doar 16% din firme fac donaţii

Peste 190.000 de companii româneşti au înregistrat profit în decursul lui 2013. Din păcate, doar 16% (circa 30.000) din firme au direcţionat 20% din impozit către un ONG în cursul ultimului an fiscal, sponsorizarea totală generată fiind de 118 milioane de euro, potrivit unui studiu al firmei de consultanţă E&Y.

Dacă toate aceste companii ar fi direcţionat bani către un ONG, opţiune complet gratuită, s-ar fi strâns un fond de jumătate de miliard de euro, care ar putea schimba viaţa unor grupuri vulnerabile, a unor copii talentaţi sau a unor persoane vârstnice.

Cum puteţi contribui

Persoanele juridice care doresc să sprijine acest demers pot descărca formularele precompletate cu datele de identificare ale organizaţiei de aici. Această cheltuială este deductibilă, costurile pentru companii fiind zero. Important de ştiut, suma direcţionată nu poate fi mai mare de trei la mie din cifra de afaceri, iar plăţile trebuie făcute până la 31 decembrie, pentru ca suma să poată fi scăzută din impozitul pe profit aferent anului fiscal.

Persoanele fizice pot face donaţii trimiţând un SMS în valoare de numai 2 euro la numărul 8833.

Viață de cuplu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite