Topul plăcerii sexuale: care sunt cele mai excitante zone ale trupului feminin

Topul plăcerii sexuale: care sunt cele mai excitante zone ale trupului feminin

FOTO Arhiva Adevărul

Fiecare parte a corpului feminin răspunde mai intens sau mai puţin intens stimulării sexuale. O cercetare a fost desfăşurată tocmai pentru a identifica şi a ordona zonele erogene în funcţie de cât este de puternică reacţia sexuală, pentru a stabili o categorie a celor mai sensibile astfel de puncte cheie.

Corpul feminin este presărat cu o mulţime de zone erogene, însă acestea pot fi clasificate într-o categorie a celor mai sensibile astfel de locuri după intensitatea reacţiei la stimularea sexuală, a arătat un studiu realizat de Universitatea Bangor din Marea Britanie.

Subiecţii, bărbaţi şi femei, au dat calificative zonelor erogene cu cifre cuprinse între 1 şi 10. Respondentele au indicat clitorisul ca principală zonă erogenă, în timp ce la bărbaţi penisul a fost primul nominalizat. Dincolo de clitoris, care a primit punctajul maxim, reprezentantele sexului frumos au pus pe locul secund vaginul, urmat de buze (gură), ceafa, sânii şi sfârcurile, interiorul coapselor, urechile şi zona lombară.

În cazul bărbaţilor, penisul a condus în clasament, apoi buzele (gura), scrotul, interiorul coapselor, ceafa, sfârcurile, perineul, zona situată imediat sub buric şi urechile.

„Consider că diferenţele între zonele erogene masculine şi feminine au fost mult exagerate, în condiţiile în care sunt mai asemănătoare decât ne-am fi aşteptat în ceea ce priveşte intensitatea reacţiei sexuale. Ce trebuie reţinut, atât femeile, cât şi bărbaţii au nevoie de o stimulare mai extinsă a corpului, în condiţiile în care organele sexuale sunt cele care primesc de cele mai multe ori întreaga atenţie“, a precizat psihologul Oliver Turnbull, care a condus cercetarea.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: