Simţeam un profund disconfort când le vedeam pe Salma Hayek şi Penelope Cruz, actriţe pe care eu le adoram, arătându-şi senzualitatea. OK, am acceptat voluptatea Angelinei Jolie, fiindcă are şi partea aceea mistico-nebună care îmi place.

Este clar că mie nu mi-au plăcut nicodată femeile din categoria „femme fatale”. Pentru mine, o femeie trebuie să fie frumoasă şi deşteaptă, ok, bună la pat, dar să nu se vadă asta! Dar, mai presus de orice, o femeie trebuie să fie cuminte!

Creşterea noastră în vremurile trecute era una în care sexualitatea nu trebuia recunoscută, nu trebuia să se vadă. Mai mult, era ceva ruşinos, care era ghidat atât de societate, cât şi de religie. Nu e situaţia doar în România, ci şi în multe dintre colţurile lumii. Aflam despre sex de la prieteni şi apoi de la familie şi râdeam la acest subiect. Râdeam fiindcă ne trezea multă jenă şi teamă. Cum e? Ce înseamnă? Cum o să fie? Ca fetiţe, am crescut cu ideea că nu trebuie să fim în contact cu sexualitatea noastră. Mă uit de multe ori la fetele mele de aproape 6 şi 8 ani cum îşi unduiesc corpul şi cum dansează senzual şi primul reflex interior este acela de strângere de inimă şi de teamă: „De ce sunt ele <aşa>? Nu asta e important în viaţă, să îţi arăţi senzualitatea! Alte lucruri sunt valori, nu mâţâiala asta de doi lei! Dacă te arăţi aşa băieţilor, e de rău! Dacă te arăţi aşa fetelor, vor fi invidioase pe tine şi nu vei avea prietene! Deci, nu îţi arăta feminitatea toată, suprimă o parte din ea, pentru a fi acceptat de toată lumea!“

Astea sunt gândurile şi teama mea. Care au origini îndepărtate, nu doar în familia în care am crescut, ci şi în familiile mele de acum muuulte generaţii. Femeile care erau mândre de ele, de corpul lor, care erau în contact cu bogăţia lumii lor senzuale erau pentru mine „femei uşoare“. Ele reprezentau un cuvânt de care îmi e teamă şi pe care eu nu am curajul să îl rostesc sau să îl scriu. De când am copii, se schimbă lucrurile cu acel cuvânt. Nu mai e aşa. Vreau ca fetele mele să se unduiască, să îşi simtă şi să privească fiecare parte a trupului lor. Să nu se sfiască să experimenteze oirce fel de privire, oricât de cuminte sau „indecentă“ ar fi ea. La fel e valabil şi pentru băieţei, acum doar scriu din perspectiva femeii care odată a fost fetiţă.

Îmi amintesc cât de revoltată eram în liceu pe fetele adolescente care îşi arătau formele corpului şi pe felul lor de a se purta, care era unul în care arătau că nu le e ruşine cu faptul că sunt nişte fiinţe sexuale. Nu era nimic indecent, ci doar pur şi senzual. Mă enervau. Nu le puteam suporta. Atunci, fiindcă eram profund conectată la religie, le „acceptam” şi pe ele ca pe nişte fiinţe. Mai apoi am trecut în faza în care le consideram „nişte proaste”. Neştiind că toate sentimentele pe care le aveam mascau, de fapt, gelozia, că eu nu îmi permiteam să fiu atât de liberă ca ele. Eu eram controlată şi rigidă, ele – libere şi neîngrădite. Eram atât de geloasă şi nu ştiam... Acum nu mai sunt. Aşa de tare.

Realitatea e şi că purtăm cu noi reprimări din trecut ale sexualităţii noastre, care ne dor în continuare şi care ne opresc din a ne bucura de relaţiile intime cu iubitul sau iubita noastră.

Ce consecinţe pentru viaţa intimă poate avea faptul că o fetiţă a fost crescută să fie cuminte, fără să fie în contact cu sexualitatea ei atât de naturală?

Esther Perel (foto) spune că în intimitatea erotică apar toate amintirile, dorinţele reprimate, fricile, aşteptările şi luptele pe care le duceam cu noi înşine, în copilărie, atunci când ne descopeream sexualitatea. Aşadar, în viaţa intimă, pentru că a respins atâta timp partea ei voluptoasă şi dornică de plăcere, este posibil ca femeia adultă să respingă sexul pe motivul că e obosită. Fiindcă dintr-o dată ea trebuie să deschidă braţele unei realităţi a fiinţei sale pe care ea timp de 18 ani a respins-o. Fiindcă nu este curată dacă face sex, aşa cum a învăţat în primii ei ani de viaţă. Fiindcă nu merită plăcere. Încet încet, relaţiile sexuale cu partenerul de cuplu devin tot mai rare, motivul fiind acela „că am intrat într-o rutină“, că suntem prea obosiţi etc. Însă realitatea e şi că purtăm cu noi reprimări din trecut ale sexualităţii noastre, care ne dor în continuare şi care ne opresc din a ne bucura de relaţiile intime cu iubitul sau iubita noastră.


Mai sunt două săptămâni şi Esther Perel, unul din cei mai renumiţi terapeuţi de cuplu internaţionali vine în Bucureşti la invitaţia lui Gaspar Gyorgy şi a Otiliei Mantelers. Vă aşteptăm alături de noi, bilete puteţi găsi aici http://otiliamantelers.ro/esther-perel-in-bucuresti/

Text semnat de Otilia Mantelers, Parenting by Connection Instructor.