Programul diferit, piatra de încercare a unui cuplu. Recomandări pentru o relaţie funcţională

Cum menţii o relaţie funcţională când orarul tău diferă mult de al partenerului? Cum comunici eficient şi mai ales ce menţine vie o relaţie în care partenerii se văd câteva minute pe zi?

Andreea (28 de ani) şi Liviu (27 de ani) sunt împreună încă din liceu şi locuiesc în Bucureşti.

La început erau genul de cuplu cu o singură adresă de e-mail (comună) şi fiecare îi controla celuilalt telefonul. Spre deosebire de cuplurile de vârsta lor, aveau planuri pe termen lung, inclusiv „planul cel mare“. De altfel de trei ani sunt căsătoriţi.

Încă din timpul facultăţii, Andreea şi-a găsit un serviciu care i-a plăcut şi care i-a oferit posibilitatea să promoveze. Cu Liviu lucrurile n-au stat la fel. El a reuşit să se angajeze la un an după terminarea studiilor, vreme în care s-a întreţinut din meditaţii. Primul său post era sub pregătirea lui şi prost plătit. Între timp a reuşit să-şi găsească o slujbă care să-i pună în valoare aptitudinile. Lucrează la o companie multinaţională, iar postul ocupat îi oferă posibilitatea de a avansa şi deplasări în străinătate.

Andreea lucrează la o altă multinaţională. A fost promovată de două ori până acum, iar salariul i-a crescut pe măsură. Dacă vorbeşti cu ea, planurile ei se referă la o altă avansare, la un proiect pe care l-a cerut ca să demonstreze că poate sau la un transfer la o sucursală din străinătate.

Chiar dacă la o primă vedere serviciile lor se aseamănă, programul le este diferit. Dimineaţa, când pleacă el la serviciu, ea încă doarme. Iar Liviu se întoarce acasă seara cu mult înaintea ei. Andreea ajunge de multe ori chiar după miezul nopţii, când soţul ei doarme. Nu puţine sunt cazurile când se văd şi îşi vorbesc faţă în faţă o dată la câteva zile. Mai ales că, dacă o sună peste zi, Andreea nu-i răspunde. De altfel, nu prea răspunde nimănui din familie la telefoane pe motiv că este ocupată.

Şi serviciul Andreei presupune deplasări în străinătate. Şi spre deosebire de Liviu ea se oferă voluntar pentru fiecare plecare dacă se poate, indiferent dacă a apucat sau nu să se consulte şi cu el. Anul acesta, Liviu şi-a petrecut ziua de naştere singur, acasă. Andreea era în Franţa, într-o deplasare de mai mult de o lună. Aniversarea căsătoriei i-a prins pe ea în China şi pe el în România.

Liviu este din ce în ce mai nemulţumit de faptul că soţia sa lucrează atât. Când încearcă să discute cu ea, primeşte acelaşi răspuns de fiecare dată, „este o situaţie de scurtă durată (de câteva luni)“, până are loc următoarea evaluare sau un mare eveniment în firmă.

Au ajuns chiar să discute despre divorţ. De atunci a trecut un an şi sunt încă împreună.
Liviu le-a povestit unor prieteni că îl preocupă atât de mult problemele din cuplu, încât a început să nu mai aibă randament la slujbă.

Prietenii i-au sugerat lui Liviu că s-ar putea ca ea să aibă o relaţie cu un coleg de muncă. El este convins că Andreea doar munceşte, pentru că la început mai mergea noaptea să o ia de la birou şi de fiecare dată, în clădire, nu erau decât ea şi portarul.

Liviu caută tot felul de strategii pentru a o determina să ajungă mai repede acasă. Nu de puţine ori s-a întâmplat să organizeze, cu acordul Andreei, întâlniri cu prietenii şi ea să întârzie (în cazurile fericite), pentru că s-a întâmplat de câteva ori să uite cu totul de întâlnire şi lumea să o aştepte degeaba.

Soţi aflaţi în competiţie

„Am putea spune că amândoi sunt ambiţioşi şi motivaţi de succes. Paradoxal, ceea ce a ajuns să-i lege la începutul relaţiei şi i-a ţinut împreună ajunge în prezent să-i despartă. Probabil că au fost constant într-o competiţie care i-a motivat şi i-a împins spre reuşită pe amândoi. Succesul i-a determinat să intre într-o cursă de genul «cine ajunge primul sau cine reuşeşte primul»“, este de părere psihologul Viorel Nedelcu, de la Centrul de tratare a depresiei Bellanima, din Bucureşti.

În viziunea psihoterapeutului, neşansa a făcut ca Liviu să ajungă pe locul doi şi astfel s-a descalificat şi nu a mai fost un competitor de nivelul Andreei, care şi-a continuat cursa spre succes singură.

„Probabil că amândoi au ajuns în timp să se schimbe într-atât de mult încât le vine foarte greu să accepte realitatea, şi anume că au ajuns să aibă în comun propriul trecut şi o competiţie pe care poate nu o conştientizează. În present, motivaţiile sunt foarte diferite. De dragul trecutului, fiecare a ajuns să conserve ideea de a fi împreună sub forma unui clasament care nu mai poate suferi modificări, dar care generează frustrări şi dezamăgiri“, spune psihologul.

Programul diferit de lucru devine o bună scuză de a fi intangibili şi, în acelaşi timp, pentru a menţine o distanţă confortabilă între primul şi al doilea clasat.

„Andreea are o relaţie specială cu munca pentru că aceasta îi dă posibilitatea să fie locul întâi în ochii ei şi ai «mamei» indiferent de cine este preluat în prezent acest rol. Motivaţia ei principală ţine de reuşita profesională, de statut, de recunoaştere şi putere. Ceea ce era important pentru mama, probabil că se gândeşte că a devenit important pentru şef – să fie cea mai bună şi să aibă rezultate de excepţie pe linie“, crede Nedelcu.

Recomandarea psihologului pentru cuplul Andreea – Liviu este: „O întâlnire pe teren neutru într-o «pauză» competiţională, care le-ar da posibilitatea să-şi reseteze aşteptările şi să conştientizeze că nu sunt într-o cursă contracronometru, ci într-o relaţie. Dacă sunt motivaţi de competiţie îşi pot alege eventual obiective comune, de echipă, prin care amândoi să câştige pentru că în modelul actual de relaţie nu există câştigători, ci doar pierzători“, spune acesta.

Dorinţa de distanţă

Vorbind despre programul diferit al partenerilor, psihoterapeutul Virgil Rîcu, colaborator al Centrului de tratare a depresiei Bellanima, din Bucureşti, face referire la două situaţii extreme. „În prima variantă, cei doi se iubesc, doresc să fie împreună, dar programul de lucru îi desparte, iar ei suferă din cauza asta, sunt frustraţi că nu mai reuşesc să se vadă; adesea se simt prinşi în situaţia de a alege între partenerul de cuplu şi serviciu, între dragoste şi carieră“, spune psihologul.

În această situaţie, dacă dorinţa de a fi mai mult timp împreună prevalează, mai devreme sau mai târziu vor găsi oportunităţi pentru a-şi regla programele astfel încât dorinţa lor de a fi împreună să se împlinească.
În al doilea caz, „cei doi simt că se înstrăinează, dar nu vor încă să confrunte perspectiva divorţului şi atunci acceptă programe diferite ca modalitate «sigură», scuzabilă, pentru a se evita“, spune Rîcu.

El atrage atenţia că între aceste două extreme, există o multitudine de alte situaţii care se supun principiului „în fiecare cuplu, partenerii caută să găsească distanţa şi frecvenţa optime“.
Psihologul pune accent pe importanţa dorinţei: „Într-un fel sau altul, mai devreme sau mai târziu, dorinţele se împlinesc“.

De obicei, oamenii prezintă lucrurile într-o manieră în care circumstanţele exterioare dictează: «Soarta ne desparte», «aşa s-a întâmplat, eu nu am avut de ales» etc. Dar la o analiză mai atentă, vedem că «soarta» înseamnă o serie de alegeri fine inconştiente, iar «întâmplarea» rezonează foarte mult cu o dorinţă nemărturisită,

spune Rîcu.

Aşadar în viziunea acestuia a avea un program diferit pe termen lung este îndeplinirea dorinţei de a lua distanţă, de a sta la distanţă.

Calitate, nu cantitate

Totuşi dacă el lucrează noaptea şi ea ziua, se întâlnesc câteva minute între joburi şi în weekend, dar vor ca relaţia lor să meargă, cum procedează?

„Timpul petrecut împreună este important, dar nu el este definitoriu, ci calitatea timpului petrecut împreună. Într-o astfel de situaţie, cuplul ar fi greu pus la încercare şi vorbim despre o motivaţie foarte puternică în stare să-i ţină împreună, mai ales dacă relaţia are o durată semnificativă de timp. Programe diferite de lucru ar putea fi echivalentul unei distanţe sau a unei încercări care testează relaţia“, spune psihologul Viorel Nedelcu.

Dacă diferenţa de progam a partenerilor apare când relaţia este la început, oare va fi mai uşor de destrămat? Dar dacă partenerii sunt căsătoriţi, mai contează că nu se văd prea des?

Un orar diferit poate influenţa viaţa de cuplu, indiferent de vechimea lui, o poate încerca, dar în nici un caz nu acesta va fi motivul pentru care un cuplu ar ajunge să se despartă. Dacă s-ar ajunge la această situaţie, altele ar fi motivele reale care ar sta la o eventuală destrămare. Programul diferit poate fi un pretext, dar nu un motiv real,

spune psihologul Viorel Nedelcu.

„Un program atât de diferit la începutul relaţiei devine o piatră de încercare serioasă, pentru că de obicei la începutul unei relaţii cei doi au multe de împărtăşit şi de descoperit şi, în mod firesc, cei doi îşi doresc să petreacă cât mai mult timp împreună. În acest caz, şansele de a rămâne împreună ţin de cât de mult se regăsesc unul în celalalt şi de cât de mult îşi doresc cei doi să rămână împreună“, spune psihologul.

În cazul în care cei doi sunt căsătoriţi, angajamentul este diferit, legăturile sunt mult mai solide, motivaţiile mai puternice şi se presupune că acestea vor asigura continuitatea. Iar dacă apare ideea unei despărţiri, specialistul spune că motivaţia reală nu ar fi programul diferit de lucru.

Cea mai mare dovadă de iubire este încercarea de a schimba programul pentru a putea fi împreună

Recomandări pentru o relaţie funcţională

Psihoterapeutul Viorel Nedelcu are câteva recomandări pentru relaţiile în care partenerii au un orar diferit. „Fiecare cuplu are un fel propriu de a fi, iar programul diferit al partenerilor poate avea un impact diferit asupra cuplului şi de aceea o reţetă universală nu este posibilă, dar câteva lucruri generale pot fi avute în vedere, iar ele ţin de factorii interiori ai cuplului, dar şi externi“, spune acesta.

O primă recomandare a specialistului este o zi sau două de exclusivitate.

Ar fi important ca partenerii să aibă posibilitatea să ştie din timp şi să-şi planifice o dată pe săptămână, sau în funcţie de contextul în care se află, o zi sau două împreună. Aceste perioade de exclusivitate ar fi o bună ocazie ca ei să «recupereze» timpul pierdut şi să-l trăiască în felul lor. Acest interval comun periodic face suportabilă absenţa şi creează perspectiva comună.

Un alt sfat al psihologului este „să nu lase lucruri nespuse“, respectiv să găsească alternative de comunicare în perioada săptămânii – când nu prea se văd – mai ales că tehnologia este un foarte bun aliat pentru a reduce distanţele şi în acest fel să nu lase lucrurile nespuse – de la lucruri banale până la cele importante.

„La fel de bine, dincolo de tehnologie, un bileţel scris de mână cu un mesaj potrivit poate avea efecte miraculoase. Să-ţi surprinzi plăcut partenerul de la distanţă prin mici gesturi care ţin de aspecte casnice, pe care acesta le poate găsi când vine acasă, până la lucruri care sunt proprii cuplului, au o anumită încărcare afectivă şi o anumită semnificaţie pentru cei doi“, spune Nedelcu.

El recomandă ca o parte din timpul pe care nu îl pot petrece împreună să fie alocat întâlnirilor cu prietenii sau cu părinţii. „Dar poate cea mai importantă ar fi dovada constantă că sunt căutate alternative pentru a schimba situaţia, pentru ca partenerii să poată fi împreună intervale de timp mai mari“, concluzionează specialistul.

Psihologul Oana Tudor, de la clinica Psyevolution, din Bucureşti, le aminteşte partenerilor că „important este să nu uite să ofere, iar atunci când simt, să o facă fără a pune bariere“.

Pe de altă parte, psihoterapeutul Virgil Rîcu îi îndeamnă pe partenerii cu program diferit să mediteze la motivul pentru care se află într-o astfel de situaţie. „Mai întâi de toate, le-aş atrage atenţia că poate această alegere a programelor nu este întâmplătoare şi i-aş invita să exploreze motivele pentru care le convine să păstreze această distanţă; urmează apoi explorarea consecinţelor pe termen mediu şi lung: unde ar putea duce această situaţie dacă s-ar prelungi câteva luni sau câţiva ani?“

Părinţi cu rândul

Cum îi afectează pe copii, un program foarte diferit al părinţilor?

„Este important să i se explice unui copil în mod adecvat pentru nivelul lui de înţelegere absenţa temporară a unuia dintre părinţi sau de ce mama şi tata nu pot fi pentru moment în acelaşi timp împreună. În funcţie de etapa de dezvoltare a copilului, această absenţă este trăită şi traversată foarte diferit“, spune psihologul Viorel Nedelcu.

În opinia specialistului, eventualele „complicaţii“ pot apărea eventual din preferinţele copilului pentru unul dintre părinţi, dar şi invers. „Până la o anumită vârstă, prezenţa mamei este mai importantă decât a tatălui, dar la fel de bine într-un cuplu modern, tatăl poate prelua părţi din rolul mamei şi viceversa – este adevărat că în aceste situaţii redistribuirile de rol pot duce la eventuale confuzii în percepţia copilului faţă de rolul matern şi patern“, crede psihoterapeutul.

Dar pot exista şi beneficii de pe urma unor astfel de situaţii, respectiv copilul îşi poate petrece mai mult timp cu părinţii, chiar dacă acest lucru se întâmplă cu fiecare în parte şi în diferite perioade ale zilei.