Vântul schimbării adie la Ford

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Începutul lunii august a marcat schimbări importante pentru marca Ford. Prima zi a lunii a anunţat intrarea în funcţie a Companiei Na­ţionale de Vânzări Ford pentru România (CNFV).

Aceasta a devenit operaţională şi va fi responsabilă în totalitate de comercializarea mărcii Ford în România, precum şi pentru operaţiunile de service şi servicii postvânzare.

Astfel se încheie colaborarea de succes între Ford şi Romcar SRL, care a deţinut rolul de distribuitor principal al Ford timp de peste un deceniu şi care a contribuit la recunoaşterea mărcii în România.

Apariţia CNVF reprezintă un moment deosebit de important în activitatea desfăşurată de Ford în România, întrucât dealerii autorizaţi vor putea accesa vehicule şi componente direct de la constructor.

Acest fapt contribuie la consolidarea activităţii de comercializare şi la fluidizarea infrastructurii, logisticii şi a operaţiunilor de service.

ATS, dealer Ford

A doua modificare importantă este apariţia unui nou dealer Ford în Bucureşti. ATS, compania unde acţionar majoritar este fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, a trecut sub umbrela Ford, renunţând la comercializarea modelelor Citroën. O mişcare neaşteptată dat fiind că ATS a fost compania ce a introdus marca franceză în România la mijlocul anilor '90.

Surse apropiate ATS au declarat că firma fostului premier va rămâne doar reparator autorizat Citroën în locaţia din bulevardul Aviaţiei. 

Auto



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite