Opel România şi Mihai Leu extind parteneriatul pentru Super Rally 2019

Opel România şi Mihai Leu extind parteneriatul pentru Super Rally 2019

Opel România şi Mihai Leu anunţă un nou parteneriat, extinzând colaborarea pentru al patrulea an consecutiv. Prin parteneriatul agreat pentru 2019, marca germană susţine toate cele patru etape ale Campionatului Naţional de Super Rally şi etapa CNVC de la Braşov, Trofeul Opel.

Ştiri pe aceeaşi temă

Campionatul Naţional de Super Rally este organizat de Mihai Leu prin Clubul Sportiv AMC Racing. Mihai Leu, primul roman campion mondial la box profesionist şi campion naţional în diverse competiţii automobilistice, este unul dintre cei mai importanţi promotori ai sportului cu motor din România.
 
“Am vrut să  aduc etapele de Super Rally mai aproape de fani şi să ofer unui număr cât mai mare de piloţi posibilitatea de a concura în astfel de competiţii.” Mihai Leu
 
Despre colaborarea cu Opel România: “Avem alături de noi Opel România cu care colabărăm extraordinar deja de trei ani. Toţi cei din echipa Opel sunt foarte implicaţi în acest parteneriat şi pasiunea lor pentru sportul cu motor se vede în tot ceea ce fac.”
 
O nouă etapă de Super Rally aduce Mangalia pe harta Super Rally
 
Campionatul Naţional de Super Rally a debutat în 2018 cu etapa de la Târgu Mureş. Au urmat apoi etapele de la Craiova şi Bucureşti. Organizatorul CN Super Rally, Mihai Leu, anunţă o nouă etapă pentru 2019, cea de la Mangalia, care va deschide sezonul 2019.
 
Mihai Leu: Alte modificări în planul CN Super Rally faţă de sezoanele anterioare - “Finala de la Bucureşti va avea un nou traseu, cu un grad de dificultate mai ridicat faţă de cel ales în 2018. Ediţia din 2019 introduce şi o nouă clasă. Aceasta va aduce în competiţie automobilele istorice.”
 
Calendar CN Super Rally 2019
 
10-11 mai                    etapa I Mangalia
 
14-15 iunie                  etapa II Târgu Mureş
 
13-14 septembrie        etapa III Craiova
 
25-26 octombrie          etapa IV Bucureşti
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: