18 august: 26 de ani de când ne-a părăsit muzicologul și realizatorul de emisiuni Iosif Sava
0Tot pe 18 august S-a născut Franz Joseph I, împărat al Austriei şi rege al Ungariei, a murit Honoré de Balzac, scriitor francez , s-a născut istoricul și filosoful Neagu Djuvara.
1812: Bătălia de la Smolensk. Francezii au învins armata rusă a lui Kutuzov.
Invazia a început pe 23 iunie 1812. Napoleon și-a trimis la Sankt Peterburg oferta finală de pace cu scurtă vreme înaintea declanșării atacului. Nu a primit niciun răspuns, așa că a fost dat ordinul de ocupare a Poloniei Rusești. Francezii au întâmpinat la început o rezistența slabă și au avansat rapid în teritoriul inamic.
Barclay, comandatul suprem rus, a refuzat să lupte, în ciuda cererilor lui Bagration. Bagration a încercat de câteva ori să oprească înaintare franceză cu linii de apărare puternice, dar de fiecare dată avansarea rapidă a francezilor nu i-a lăsat timp generalului rus să-și organizeze defensiva, și l-a obligat să se retragă de fiecare dată.
În timpul retragerilor, rușii au folosit tactica pământului pârjolit, acțiunile lor din 1812 fiind un exemplu clasic folosit în manualele de tactică militară.
Presiunea politică exercitată asupra lui Barclay pentru a angaja în armata într-o mare bătălie hotărâtoare și pozițiile critice ale generalilor săi au dus la înlocuirea lui cu mult mai popularul Mihail Kutuzov. În ciuda retoricii sale războinice, Kutuzov a continuat să acționeze ca predecesorul său, dându-și seama că înfruntarea forțelor franceze într-o bătălie în câmp deschis ar fi dus la sacrificarea fără rost a numeroși soldați.
El a reușit până la urmă să stabilească o poziție defensivă puternică la Borodino, după o luptă indecisă în zona Smolenskului, 16 – 18 august. Bătălia de la Borodino de pe 7 septembrie a fost cea mai sângeroasă luptă a războaielor napoleoniene și una dintre cele mai sângeroase ale istorie mondiale. Rușii nu au reușit să aducă pe câmpul de luptă decât jumate dintre efectivele de care dispuneau și, pe 8 septembrie, au fost nevoiți să se retragă, lăsând liber drumul către Moscova. Kutuzov a ordonat evacuarea capitalei.
După acest moment, rușii au reușit să mobilizeze un mare număr de trupe de rezervă, cee ce a dus totalul trupelor ruse la aproximativ 904.000 de soldați, cu aproximativ 100.000 de oameni în imediata apropiere a Moscovei, rămășițele armatelor înfrânte la Borodino și unele întăriri
1830: S-a născut Franz Joseph I, împărat al Austriei şi rege al Ungariei
Franz Joseph al Austriei (în română Francisc Iosif I, în germană Franz Josef I, în maghiară Ferenc József I, în cehă František Josef I, în croată Franjo Josip I, în italiană Francesco Giuseppe I), (n. 18 august 1830, Viena – d. 21 noiembrie 1916, Viena) împărat al Austriei din Casa de Habsburg, rege al Ungariei și Boemiei, rege al Croației, mare duce al Bucovinei, mare principe de Transilvania, marchiz de Moravia, mare voievod al Voievodatului Serbia etc. din 1848 până în 1916.
Domnia sa de 68 de ani a fost a treia ca lungime dintre domniile din Europa, după cea a regelui Ludovic al XIV-lea al Franței și a principelui Johann al II-lea al Liechtensteinului.
1850: A murit Honoré de Balzac, scriitor francez, unul dintre cei mai prolifici prozatori
Celebrul romancier şi dramaturg Honoré de Balzac s-a născut la 20 mai 1799, la Tours. Şi-a început cariera literară devreme, cu o operă comică, Le Corsaire, inspirată din scrierile lui Byron.
A continuat cu o tragedie în cinci acte, Cromwell. Între timp îşi începe, fără prea mare succes, cariera de editor. Adevărata intrare în viaţa literară o face cu Şuanii (1829), operă cu care debutează şi cunoscuta La Comédie humaine, o serie de romane şi nuvele din care fac parte celebrele Eugénie Grandet (1833), Moş Goriot (1835), Iluzii pierdute (1837), César Birotteau (1837). În această perioadă o cunoaşte pe Eveline Hańska, cu care poartă o intensă corespondenţă ce va sta la baza unui volum de scrisori.
Continuă să publice, notabile fiind volumele O afacere tenebroasă (1841), Verişoara Bette (1847), Ursule Mirouët (1841), Strălucirea şi suferinţele curtezanelor (1839‑1847). În 1850, după o relaţie îndelungată, se căsătoreşte cu Eveline Hańska. Moare în acelaşi an, trădat de o sănătate precară.
1916: S-a născut istoricul și filosoful Neagu Djuvara
Născut la București, Neagu Djuvara a fost una dintre personalitățile postdecembriste care a vorbit cel mai mult despre România. În anul 1961, a plecat în Africa, în Republica Niger, care abia împlinise un an de la independenţa faţă de Franţa. A lucrat în calitate de consilier pe lângă preşedinţie şi a ajutat la organizarea Ministerului Afacerilor Externe. Concomitent, a deţinut şi un post de profesor de drept internaţional şi de istorie economică la Universitatea din Niamey. A rămas în Niger timp de 23 de ani, perioadă în care a fost martor la decolonizarea Africii şi la construcţia statelor naţionale independente.
În 1990, s-a întors în România. În perioada 1991-1998 a fost profesor asociat la Universitatea din Bucureşti şi a fost numit membru de onoare al Institutului de Istorie „A.D. Xenopol“ din Iaşi şi al Institutului de Istorie „N. Iorga“ din Bucureşti.
Neagu Djuvara a murit la 25 ianuarie 2018, la vârsta de 101 ani.
1936: S-a născut Robert Redford, actor şi regizor american
Robert Redford este unul dintre cei mai mari actori ai anilor ’60 - ’70, iar unul dintre cele mai cunoscute roluri ale sale este cel din „Butch Cassidy şi Sundance Kid“, film în care a jucat alături de Paul Newman. Robert Redford a jucat în peste 30 de filme, printre care se numără clasicele „Cacealmaua/The Sting“, (1973), „Marele Gatsby/The Great Gatsby“ (1974), „Three Days of the Condor/Cele trei zile ale condorului“ (1975), „All the President’s Men/Toţi oamenii preşedintelui“ (1976), „Out of Africa/Departe de Africa“ (1985).
Începând cu anii 1980, Robert Redford a trecut de multe ori în spatele camerei de filmat, fiind în prezent un regizor foarte apreciat. În 1981, lungmetrajul „Oameni obişnuiţi/Ordinary People“ i-a adus două premii Oscar, inclusiv pentru regie.
O bună parte din activitatea actorului-regizor este dedicată Institutului Sundance, înfiinţat în 1981, care are ca scop sprijinirea şi dezvoltarea scenariştilor şi regizorilor în afirmare. Acelaşi institut organizează anual un festival omonim dedicat cinematografiei independente, în statul american Utah.
1940: Bătălia Angliei
Bătălia Angliei (10 iulie – 31 octombrie 1940) este numele dat eforturilor Luftwaffe depuse pentru câștigarea superiorității aeriene asupra Royal Air Force (RAF), înaintea unei invazii terestre și aeriene asupra Marii Britanii (Operațiunea Leul de Mare), în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Bătălia Angliei a fost prima luptă purtată integral doar de forțele aeriene. A fost de asemenea cea mai mare și susținută campanie de bombardamente desfășurată până la acea dată și primul test adevărat al teoriilor bombardamentelor strategice dezvoltate după Primul Război Mondial. Eșecul Germaniei Naziste de a distruge forța aeriană a Angliei sau de înfrângere a stării de spirit a guvernului sau poporului britanic este considerată prima înfrângere majoră a celui de-al Treilea Reich.
1991: Începutul Puciului de la Moscova. Liderii GKCP îl arestează pe Gorbaciov
Pe 18 august 1991, vechea gardă comunistă, reprezentată de Dimitri T. Iazov, ministrul Apărării și comandant al Forțelor Armate Sovietice, Boris K. Pugo, ministrul de Interne, Vladimir A. Kriuskov, șeful KGB-ului și premierul Valentin S. Pavlov, împreună cu trei divizii armate, au ocupat Moscova.
Se zvonea atunci că armata va demola Casa Albă, clădirea guvernamentală și va termina definitiv cu perestroika. În timp ce Gorbaciov era reținut în Crimeea, Elțin se cățăra pe un tanc T-72 și vorbea mulțimii nelinistite, câștigând simpatia moscoviților.
Autorii loviturii de stat care l-au reținut pe Mihail Gorbaciov în reședința de la Foros Crimeea, l-au declarat „incapabil să-și asume funcțiunile din motive de sănătate” si l-au numit în fruntea statului pe vicepreședintele URSS, Ghenadi Ianaev, organizand in pripa un „Comitet de stat pentru starea de urgență”. Presedintele Federației Ruse, Boris Elțin, a făcut apel la rezistență și a cerut armatei să se alature populației pentru a face să eșueze „lovitura de stat reacționară”.
1998: A murit Iosif Sava, muzicolog, realizator de emisiuni radio şi de televiziune
Iosif Segal, pe numele său la naştere, a văzut lumina zilei la 15 februarie 1933, la Iaşi, fiind descendent al unei familii de muzicieni profesionişti evrei, a căror activitate se întindea de-a lungul a 400 de ani. Tătăl său avusese şapte fraţi, toţi cu rezultate notabile în muzică, bunicul său absolvise Conservatorul din Iaşi, fiind, pentru o vreme, unul dintre colaboratorii lui Gavriil Musicescu, iar străbunicul fusese unul dintre primii absolvenţi ai aceluiaşi Conservator, întemeiat de Alexandru Ioan Cuza.
În anul 1939, la vârsta de doar 6 ani, Iosif Sava cânta la orga bisericii catolice din Iaşi.
Iosif Sava a studiat muzica, viola şi pianul, la şcoală şi la liceu. În anii 1944-1945 a studiat la Conservatorul Municipal din Iaşi, în perioada 1945-1947, a frecventat cursurile Academiei de Muzică „George Enescu“ din Iaşi, iar în anii 1947-1949 a studiat la Institutul de Artă din Iaşi.
În perioada 1949 – 1951, a fost colaborator al ziarului „Opinia” din Iași.
În 1951 se mută la Bucureşti, şi începe activitatea de colaborare ca editor muzical la Radiodifuziunea Română, a lucrat şi la ziarul „Scânteia Tineretului” – la secţia de ştiinţă şi cultură -, unde a avut ocazia să întâlnească mari personalităţi ale timpului, şi în paralel, în perioada 1951 – 1955, a studiat la Facultatea de Filosofie de la Universitatea Bucureşti.
Din anul 1958 începe să scrie cronici muzicale, fapt care marchează începutul drumului său către inima publicului larg. Acela a fost şi anul morţii tatălui său, căruia îi făgăduise că nu va uita niciodată muzica…
Între anii 1962 – 1966, a studiat la Conservatorul „Ciprian Porumbescu“ din Bucureşti, cu Constantin Constantinescu (teorie și solfegiu), Achim Stoia (armonie, contrapunct, forme muzicale) şi George Pascu (istoria muzicii, muzică de cameră).
În anul 1968 se transferă la Radiodifuziune, iar începând cu anul 1972, a realizat aici programul săptămânal „Invitaţiile Eutherpei“, dar, în paralel, a realizat şi emisiunile „Cronica muzicală“ şi „Viaţa muzicală în actualitate“.
Din anul 1972, a fost membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România (UCMR).
În perioada 1974 – 1987, a fost clavecinist şi pianist al mai multor formaţii de muzică de cameră, precum Ars Rediviva, Quodlibet Musicum și Consortium Violae, şi a fost partener de muzică de cameră al multor soliști români de marcă. A realizat turnee artistice în Bulgaria, Germania, Italia, Țările de Jos, Spania, Elveția, Cuba și U.R.S.S.
În anul 1980 şi-a început activitatea la televiziune, pe programul 2 al TVR, unde a realizat săptămânal emisiunea „Serata muzicală TV“, un ciclu de emisiuni extrem de apreciat, un forum de discuție cu cei mai reprezentativi oameni de cultură români, gravitând în jurul muzicii, dar cu trimiteri la politica culturală și la problemele contemporaneității. Emisiunea a fost scoasă din grilă între anii 1985 – 1990 – , şi s-a încheiat în mai 1998.
”În perioada 1990-1993, Iosif Sava a fost redactor-șef al Departamentului de Muzică din TVR, iar din 1993 până în 1998, a îndeplinit funcţia de redactor-șef al redacției culturale TVR. În mai 1998, Iosif Sava a fost îndepărtat din Televiziunea Română, prin pensionare intempestivă. „După 30 de ani de radio şi televiziune, în care nu am lipsit o săptămână, s-a renunţat la mine cu atâta uşurinţă. Aceasta este marea mândrie a vieţii mele: glasul meu nu a lipsit nici o săptămână de pe posturi, chiar atunci când, 4 luni am fost în spital – la ora 11 am fost operat şi seara trimiteam banda la Radio. Despărţirea a fost bruscă şi inechitabilă“ – mărturisea gazetarul într-un interviu”, potrivit radioromaniacultural.ro.
În 1998, emisiunea sa a fost mutată pe postul Pro TV şi, ulterior, pe Acasă TV, sub titulatura “Salonul muzical Acasă – Lista lui Sava”, însă indiferent de titlulatură, seratele sale sunt considerate cele mai valoroase emisiuni culturale pe care l-a cunoscut televiziunea, în România, până astăzi.
A fost recompensat cu o serie întreagă de premii şi distincţii, între care Premiul Academiei Române, șase premii ale UCMR, patru premii ale Asociației Profesioniștilor de Televiziune din România, Premiul Colegiului Criticilor Muzicali – în anul 1980, premiul Revistei Actualitatea muzicală, Premiul I – în 1981 – și Premiul pentru activitatea deosebită de critic muzical – în 1983 – la Festivalul Național „Cântarea României”, Premiul Centrului Internațional Ecumenic pentru Dialog Spiritual „Pamfil Șeicaru”, în 1996.
Iosif Sava a fost un scriitor prolific, scriind peste 50 de cărţi şi peste 6000 de articole şi studii în presa din ţară şi străinătate. Câteva din volumele ce poartă semnătura remarcabilului om de cultură sunt „Ghid de operă: explicarea acţiunii scenice a 140 lucrări a 86 compozitori”, în colaborare cu Gabriela Constantinescu, Daniela Caraman Fotea, Grigore Constantinescu, București, Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor, 1971, „Istoria muzicii universale în date”, în colaborare cu Petru Rusu, București, Editura Muzicală, 1983, „Idealurile lui George Enescu. Șase decenii pe estrada Ateneului: amintiri în colocviu” – 2 volume, în colaborare cu Alexandru Rădulescu, București, Editura Muzicală, 1984/1985, „Eminescu și muzica”, în colaborare cu Zoe Dumitrescu Bușulenga, București, Editura Muzicală, 1989, sau „Mică enciclopedie muzicală”, în colaborare cu Luminița Vartolomei, Craiova, Aius, 1997.
A fost căsătorit cu doamna Marghit Sava, pe care o cunoscuse încă din anul 1956, la cantina de la „Casa Scânteii“şi cu care s-a căsătorit în ianuarie 1957.
La 12 iulie 1998, o ocluzie intestinală l-a obligat să se interneze de urgență în Clinica de Chirurgie din cadrul Spitalului Universitar București, a urmat o intervenție chirurgicală de urgenţă, care a reuşit, însă o infecţie nosocomială postoperatorie avea să îi aducă sfârşitul.
A trecut la cele veşnice la 18 august 1998, la Bucureşti, la doar 65 de ani, fiind înmormântat la Cimitirul Filantropia din capitală.
Se încarcă comentariile...
