EXCLUSIV Povestea unui român în închisorile Americii

Iosif Răuca (35 de ani) a împărţit o celulă dintr-o închisoare americană cu un vânzător de arme, cu un dealer de droguri şi cu un mafiot italian, pentru că participase la o infracţiune de „skimming”. Apoi a fost transferat într-o închisoare federală, unde a făcut cursuri de Business Management şi Contabilitate.

La 1 mai 2009, procuratura Districtului de Sud din Florida anunţa într-un comunicat arestarea a patru români pentru conspiraţie în vederea comiterii de fraudă cu cărţi de credit, furt de identitate şi extragere frauduloasă de bani din bancomate. Vittorio Tarantino (32 de ani), Alexandru Dragomir (28 de ani), Iosif Răuca (35 de ani) şi Gabriel Mircea Staicu (41 de ani) fuseseră ridicaţi cu două săptămâni înainte de către echipe mixte formate din lucrători de la FBI, Secret Service şi poliţie.

Toţi patru inculpaţii au pledat "vinovat" la unele capete de acuzare şi au primit sentinţe cu închisoare. Unul dintre cei patru, Iosif „Tavi” Răuca, a acceptat să stea de vorbă cu "Adevărul" în timpul încarcerării sale într-un penitenciar federal din Miami, a treia şi ultima închisoare în care şi-a executat pedeapsa. Interviul a fost realizat prin email de-a lungul a opt luni de zile.

Filat de FBI

Românii au fost acuzaţi de o infracţiune cunoscută sub numele de „skimming”, care presupune folosirea unui dispozitiv de interceptare a datelor bancare, în vederea extragerii frauduloase de bani din bancomate. Dispozitivul („skimmer-ul”) este lipit cu adeziv peste fanta de introducere a cardului, iar o cameră de luat vederi minusculă este şi ea montată undeva în cadrul bancomatului.

Skimmer-ul va citi informaţia stocată în banda magnetică a cardului, iar camera va înregistra codul PIN folosit de victimă. După ce aceasta îşi extrage banii şi cardul şi pleacă, infractorii demontează dispozitivele şi le duc acasă, unde descarcă toate informaţiile pe un computer. Cardul-clonă creat cu ajutorul acestor informaţii este apoi folosit pentru devalizarea conturilor victimei.

Conform depoziţiei agentului FBI care s-a ocupat de cazul românilor, pe 16 martie 2009, o filială a băncii SunTrust din localitatea Delray Beach anunţă autorităţile că opt clienţi de-ai săi au semnalat extrageri neautorizate de numerar din conturile proprii. Agentul inspectează bancomatul filialei şi descoperă urme de adezivi şi zgârieturi pe cadru, precum şi patru şuruburi lipsă de la panoul de iluminat (acolo unde fusese instalată camera de luat vederi).

După vizionarea filmuleţului înregistrat de propria cameră video a bancomatului, agentul îi identifică pe Dragomir şi Tarantino, despre care primise deja anumite informaţii din alte surse, inclusiv de la un agent al Secret Service care investigase o serie de fraude de bancomat în statul New York. După o serie de interviuri cu victimele românilor şi stabilirea ordinii exacte a tranzacţiilor de-a lungul a câtorva zile, poliţistul purcede la punerea sub supraveghere a altor bancomate care prezentau urme de skimmer.

În seara lui 6 aprilie, Dragomir, Răuca şi Staicu sunt urmăriţi în exerciţiul funcţiunii la un bancomat din localitatea Inverray Falls, unde românii instalaseră deja un skimmer. Staicu se ocupă de demontarea skimmer-ului, iar Răuca şi cu Dragomir rămân lângă maşina cu care veniseră toţi trei (un pickup aparţinând lui Răuca). Pe 15 aprilie, în baza probelor adunate până în acel moment, agentul FBI înaintează Tribunalului Districtului de Sud din Florida o sesizare penală împotriva celor patru. Două zile mai târziu, Răuca primeşte acasă o vizită cât se poate de neplăcută.

Arestarea

„La 6  dimineaţa m-am trezit din cauza bătăilor în uşa de la intrare”, povesteşte Răuca.„Adormisem doar cu o oră înainte, în sufragerie, la un film. Gabi [Gabriel Staicu – n.red.] era la computer în dormitor şi, speriat, vine în sufragerie, moment în care mă duc la intrare să văd ce se întâmplă. Mă uit pe vizor şi văd numai arme îndreptate spre uşă. Urlete:,FBI, open the door!’ [,FBI, deschideţi uşa!’ – n.red.].

Am deschis şi imediat m-au întins pe jos, mi-au pus cătuşele (de plastic), au făcut la fel cu Gabi şi au început să caute în apartament. Au fost 12 agenţi (FBI, Secret Service, Organized Crime şi poliţia locală) şi între 12-15 maşini de poliţie”, povesteşte Răuca. Conform unui proces verbal întocmit de către procurorul de caz, poliţiştii au spus că apartamentul lui Răuca era o adevărată „fabrică” de skimmere. În total, au fost confiscate zece dispozitive complet asamblate, diferite părţi componente, un aparat de sudură şi adezivi, precum şi o pungă cu 200 de carduri de cadouri care, recodate, puteau fi folosite la scoaterea de bani din bancomate.  

Interogatoriul începe imediat. „Întrebări peste întrebări – unde sunt banii, în primul rând, cine mai este implicat, pe cine mai cunosc, la câte bănci am fost, ameninţări că primesc 15 ani dacă nu spun, după care cu vorbe bune că nu mă arestează dacă cooperez. Am cerut să-mi consult avocatul. Au devenit nervoşi şi nu au mai vorbit cu mine. Aşa cum eram, în boxeri şi tricou, m-au dus direct la FBI Building în Ft. Lauderdale [oraş din sudul Floridei – n.red.], unde au urmat amprentele, datele personale şi ,bookingul’ în county jail [preluarea arestatului de către autorităţile penitenciarului ]. Gabi a apărut după vreo trei ore la aceeaşi locaţie. Alex şi Vittorio erau în încăperi diferite. Au fost arestaţi în acelaşi timp”, rememorează Răuca.

În emailurile sale către "Adevărul", Răuca e dezarmant de sincer. Nu caută scuze pentru activitatea sa infracţională şi-şi spune povestea scurt şi la obiect. „Nu am avut legătură cu ceilalţi români. I-am cunoscut foarte puţin înainte de arestare. Staicu a fost singurul cu care am avut de-a face. L-am cunoscut prin prietena lui, amical (restaurante, cafele, etc.). Ştiam cu ce se ocupă. Nu m-a deranjat, chiar mi s-a părut ,exciting’ [palpitant – n.red.], aşa că, atunci când mi-a cerut sfatul tehnic în anumite proceduri (modificări de hardware), nu am ezitat… şi sunt aici!”, spune Răuca.

”Participarea mea s-a rezumat la construirea sau finisarea carcaselor, cele care se instalează pe bancomate. Staicu avea deja foarte multe ,skimmers’ şi materiale necesare pentru construirea lor, însă calitatea era proastă. A dus toate acestea la mine acasă, în momentul în care m-a rugat să-i ofer cazare pentru 2-3 săptămâni. Gabi era cel ce le instala, Alex era cel ce se ocupa de programe şi cipuri. Eu trebuia să le fac să arate minunat. Nu este prea mult de adăugat, conchide Răuca. O ultimă precizare, însă: „M-am inclus în activitatea asta din plictiseală, prostie şi lipsa altor „prieteni“ români”.

Fără şanse la judecată

La câteva ore după arestare, Răuca este adus în faţa Tribunalul Districtului de Sud din Florida, unde i se comunică acuzaţiile şi primeşte un avocat din oficiu. Rechizitoriul conţine patru capete de acuzare: unul pentru conspiraţie în vederea comiterii de fraudă (infracţiune pedepsită cu închisoare până la 7 ani şi jumătate), unul pentru deţinere de dispozitiv de acces neautorizat, unul pentru deţinerea unor numere de carduri de debit furate (224 de numere eliberate de cel puţin de 10 bănci) şi unul pentru uz de skimmer. Toată procedura durează 10 minute.

Şase zile mai târziu, Răuca compare din nou în faţa tribunalului. Judecătorul hotăreşte păstrarea sa în detenţie pe întreaga perioadă premergătoare judecăţii. Magistratul de caz consideră că Răuca nu poate fi judecat în libertate pentru că are paşaport românesc şi rude în România şi pentru că în trecut a trimis în ţară bani obţinuţi pe cale frauduloasă. Avocatul lui Răuca prezintă instanţei documente care arată că românul a înregistrat la un moment dat în Statele Unite două companii, însă judecătorul constată că una dintre aceste companii a fost dizolvată între timp, iar informaţiile legate de cea de-a doua companie nu sunt suficiente pentru a dovedi că românul are interese serioase de afaceri în Statele Unite. Răuca este nevoit să se întoarcă în celula sa, pe care o împarte de acum cu Dragomir, cu un vânzător de arme, cu un dealer şi cu un mafiot italian.

Deoarece infracţiunile de care este acuzat afectează tranzacţii financiare care depăşesc jurisdicţia autorităţilor din Florida, Răuca încape pe mâinile sistemului federal de justiţie. Faţă de omologii lor abilitaţi strict de către state, procurorii federali au o rată de succes mult mai ridicată, 90 la sută din cazurile lucrate de ei terminându-se cu recunoaşterea vinovăţiei de către inculpaţi. Lucrând de-acum cu doi avocaţi, cel primit din oficiu şi altul angajat de el la câteva zile de la arestare, Răuca află rapid că şansele de a fi găsit nevinovat sunt minuscule.

„Dacă aş fi fost în orice alt tribunal, aş fi câştigat cazul fără probleme. Dar în tribunalul federal există această acuzaţie ,conspiracy’ [conspiraţie – n.red.], care scoate în evidenţă vinovăţia cu dovezi vagi, dar valabile în faţa juriului. Agenţii acuză cam 300%, mai mult decât au dovezi, cazul arată foarte puternic, iar un avocat bun cere în jur de 150.000 de dolari să lupte împotriva lor şi nu oferă nicio garanţie. Cei din jur, inmates [persoanele din arestul preventiv – n.red.] luptă toţi pentru un deal [înţelegere – n.red.] cât mai bun. Absolut toată lumea semnează ofertele bune, iar cei ce merg la trial [proces cu juraţi – n.red.] primesc dublu decât ar trebui. Nu am auzit de nimeni care să câştige vreun caz”, spune Răuca.

Sentinţa

Pe 12 august 2009, la aproape patru luni de la arestare, românul ajunge la o înţelegere cu procurorul şi îşi recunoaşte vinovăţia în privinţa participării la „conspiraţie în vederea producerii, folosirii şi comercializării unuia sau a mai multor dispozitive de acces fraudulos”, infracţiune pedepsită cu până la şapte ani şi jumătate de închisoare ,urmaţi de trei ani de libertate condiţionată şi o amendă de până la un sfert de milion de dolari. La schimb, procurorul acceptă să renunţe la toate celelalte capete de acuzare.

Două luni mai târziu, judecătorul acceptă înţelegerea lui Răuca cu procurorul şi îl condamnă la doi ani şi jumătate în închisoare, urmaţi de 3 ani de libertate condiţionată. La eliberarea din penitenciar, Răuca se angajează să comunice cu un consilier de probaţiune la începutul fiecărei luni, să se supună tuturor percheziţiilor efectuate în limitele legii, să nu deţină arme de foc, să-şi găsească un loc de muncă, să nu solicite împrumuturi la bancă sau linii de credit fără permisiunea consilierului de probaţiune şi să-i prezinte acestuia la cerere situaţia sa financiară completă. Având probleme serioase cu abuzul de alcool, Răuca îi cere judecătorului să recomande conducerii penitenciarului să-i permită să participe într-un program de dezalcoolizare. Judecătorul este de acord cu această solicitare.
 
Deoarece până la data sentinţei, Direcţia de Probaţiune nu a reuşit să calculeze cifra exactă a daunelor cauzate de români, Răuca trebuie să mai aştepte mai bine de două luni până să afle ce sumă va trebui să returneze băncii SunTrust. În final, avocatul său acceptă calculul Direcţiei şi Răuca se angajează să plătească 13.663 de dolari băncii păgubite.

Puşcărie cu lac şi raţe

După şase luni de aşteptare a sentinţei într-un penitenciar districtual, Răuca este mutat într-o închisoare federală de lângă Miami. Stă acolo doar trei luni, însă. În ianuarie 2010 este mutat din nou, de data aceasta într-o închisoare de minimă securitate, aflată la 45 de kilometri de centrul Miami-ului. Viaţa în noul penitenciar nu e tocmai plăcută, dar nici intolerabilă nu e. „Partea grea a trecut, sunt mult mai bine mental şi fizic”, scrie Răuca.

„Am terminat chiar câteva cursuri de Business Management şi Accounting [Contabilitate – n.red.]. Am încercat cât de mult să nu mă adaptez sistemului de instituţionalizare folosit aici şi cred că am reuşit. Zilele trec repede aici, am avut noroc de o instituţie decentă, au sală de forţă în aer liber, pistă de alergare, terenuri de fotbal, bachet, volei, handbal, raquetball, baseball, etc. În fiecare dormitor este o masă de biliard, bucătărie şi maşini de spălat şi uscat. Avem şase televizoare în fiecare unitate.Majoritatea deţinuţilor sunt paşnici, cu pedepse pentru crime fără violenţă sau care au fost în alte puşcării mai rele, au avut bună purtare şi au fost transferaţi aici. FCI Miami este singura puşcărie din America cu lac în mijloc, care bineînţeles este populat de raţe, broaşte ţestoase şi o grămadă de peşti. Condiţiile sunt mai bune decât mi-aş fi închipuit. Astea sunt părţile bune. Părţile rele: trei în celula de 9 metri pătraţi, control movement [sistem de control al mişcării deţinuţilor pe teritoriul penitenciarului – n.red.] de 10 minute pe oră, de la 8 la 16.00. Asta înseamnă că pot să merg la sală, dar trebuie să stau acolo până trece ora şi începe următorul move [mişcare liberă – n.red.]. Mâncarea este destul de dubioasă, dar pot să-mi cumpăr de la magazinul instituţiei (320 de dolari pe lună limită), trebuie să lucrez unde sunt repartizat, iar organizarea este ca pe vremuri la noi în România (totul pe hârtie, dar în realitate...). În orice caz, este bine în comparaţie cu alte puşcării”, spune Răuca.

Viaţa de zi cu zi în închisoare este strict controlată de către gardieni, iar timpul trece greu. „Dimineaţa este deşteptarea la ora 6:00. Ies afară şi alerg 45 de minute. La 7:00 este breakfast [micul dejun - n.red.] şi cafeaua, până la 8:00, când toţi trebuie să părăsească dormitoarele pentru muncă etc. Eu merg la sală până la 10:00. Când mă întorc, merg la duşuri, a doua cafea, citesc ziarele şi încerc să urmăresc noutăţile la TV până la 11:00, când este echiparea în uniformă. Lunch [prânzul - n.red.] la 11:30. „Compound” [dormitoarele penitenciarului - n.red.] este închis până la 12:30, când ies afară şi de obicei joc racquetball până la 14:00 sau alerg, după care mă întorc în dormitor, fac duş, se strigă poşta la 15:00 – 15:30, după care suntem închişi în celule pentru  numărătoarea deţinuţilor între 16.00 şi 16:30. Totul este închis până la masa de seară, după care se redeschide şi rămâne aşa, fără controlul mişcării deţinuţilor în penitenciar , până la 20:30, când se dă stingerea şi toată lumea revine în dormitoare. De obicei mă uit la TV până la 21:30, când se dă stingerea şi în dormitoare şi suntem închişi în celule. Trebuie să lucrez, dar am avut noroc şi am primit un post la care lucrez doar o zi pe săptămână, pentru o oră. În general cei care nu au sprijin de afară de la familie sau prieteni lucrează mai mult şi primesc ceva mai mulţi bani, în jur de 30 de dolari pe lună. Nu se lucrează în weekend şi deţinuţii au ceva activităţi, jocuri de baschet, volei, bingo, etc.” povesteşte Răuca.

Despre România, spune el, nu se ştie prea multe în rândurile colegilor de penitenciar. „Cei mai în vârstă ştiu de Nadia în primul rând, iar ceilalţi bineînţeles de Dracula, Vlad the Impaler. Majoritatea, în special cei needucaţi, habar nu au de România. Ei cred că este ori în Rusia ori în Orientul Mijlociu, asta în cazul fericit. Ăsta a fost un factor în a-mi alege cu cine să-mi petrec timpul aici şi crede-mă că sunt mulţi care sunt foarte bine educaţi în multe domenii. Am învăţat enorm de multe în tranzacţii financiare, business, marketing, chiar şi fitness”, spune Răuca.

Pericolele din celulă

Rutina deţinuţilor poate fi întreruptă, însă, şi de incidente extrem de neplăcute, care de obicei se datorează unor neînţelegeri cu „colegii”. „Să trăieşti într-o celulă de 4 metri pătraţi singur este greu. În trei este de trei ori mai greu! Imaginează-ţi trei paturi suprapuse de metal, trei dulăpioare de genul celor de la sală, o chiuvetă, WC, masă şi trei scaune de plastic într-un spaţiu de 2 pe 2 metri… Sunt reguli care se autoimpun din start: WC-ul se foloseşte doar pentru urinat atâta timp cât suntem închişi în celulă, mişcarea în celulă este limitată la urcatul şi coborâtul din pat, nu se găteşte în camera, nu se scuipă în chiuvetă când se curăţă dantura, totul se şterge după folosinţă (chiuvetă şi WC) şi curăţenia se face pe rând în fiecare zi.

Nu îţi vine să crezi câte certuri şi bătăi pornesc de la regulile astea… Fiecare încearcă să-şi impună punctul de vedere şi să facă după cum îl duce capul şi bineînţeles că, după o perioadă, lipsa spaţiului privat se arată, fără chiar niciun motiv. Pur şi simplu nu mai suporţi compania celor din jur!” explică românul.

Răuca povesteşte o astfel de întâmplare care i-a adus o săptămână la izolare.

„Toate tranzacţiile aici se fac în timbre de un dolar, care în realitate valorează 66 cenţi. Asta este moneda de circulaţie înăuntru, iar valoarea actuală este datorită inflaţiei. Nu glumesc, au intrat prea multe timbre în circulaţie şi atunci schimbul se face în pierdere faţă de bunurile care se pot cumpăra de la magazinul penitenciarului. Fiind sezon de football, se fac anumite pariuri cu tabele, în care bifezi echipele preferate şi dacă ies câştigătoare, totul se înmulţeşte substanţial, 20 ori 30 ori suma iniţială. Nu am primit ce mi-a ieşit în bilet şi aşa au pornit problemele. Banca rămăsese fără bani din motive nelegate de football. Dacă las o problemă nerezolvată, alţii încep să tragă şi ei avantaje şi îşi pierd respectul faţă de mine, sau indiferent de cine este în situaţia respectivă, din simplul motiv că simt slăbiciune. Totul se rezolvă instant fără amânare sau totul este pierdut. Ideea este că o persoană „bancară“ a transmis mai departe informaţiile şi atunci toate persoanele implicate au fost izolate pentru cercetare” explică românul.

„În SHU [la izolare - n.red.], programul este simplu, dormit, flotări, citit, mâncat de trei ori pe zi, o oră de plimbare afară într-o încăpere de mărimea unei jumătăţi de teren de baschet şi cam atât. Izolare înseamnă închis 23 ore pe zi în celulă, singur fără acces la telefon şi fără comunicare cu deţinuţii din afara unităţii de izolare. Splendid... dar face parte din viaţa de aici. „ Sunt tot felul de oameni. Majoritatea sunt negri şi spanioli (cubanezi, puertoricani, mexicani şi salvadorieni). Numeri pe degete chinezii şi indienii, doi ruşi şi eu... român. Crede-mă că trebuie să fiu atent cu fiecare grup în parte. Unii controlează mâncarea, alţii reparaţiile, tatuajele, am auzit că există narcotice, tutun şi băutură. Totul este perfect controlat şi organizat, iar dacă se ivesc probleme se rezolvă… în afara ochilor”, continuă Răuca.

După eliberare

La ora ultimelor mesaje trimise către "Adevărul", Răuca se gândea serios la viaţa de după eliberare. „Sincer nu am avut în plan până acum să plec din SUA, dar cu toată experienţa acumulată în ultimii doi ani, am învăţat unele lucruri referitoare sistemului de aici care nu prea mai corespund stilului meu de viaţă. Este ceva personal, nu generalizez. Am să fiu limitat în multe privinţe. Dar nu mă dau bătut, am să am destul timp să văd dacă mă pot adapta noului stil de viaţă. Trebuie să termin eliberarea condiţionată fără nicio problemă, înainte de a mă gândi unde să mă mut. În România, este ultimul loc unde m-aş muta”, spune Răuca.

„Când am să termin cu toată experienţa asta, am să mă ocup cu exportul de utilaje de construcţii şi echipamente de mecanică auto şi industriale, în mare parte apropiat de domeniul la ce am făcut înainte de arestare. Şi nu în ultimul rând am să-mi termin clasele pentru master in business. Asta pe plan profesional, în rest am să încerc să ma conving să rămân cu reşedinţa la Miami, dar mai mult ca sigur am să mă mut în Europa imediat ce termin probation [perioada de probaţiune - n.red.]”.


A renunţat la facultatea în România, pentru America

Iosif „Tavi” Răuca a ajuns pentru prima oară în Statele Unite în 1995. La acea vreme era student în anul doi la Marketing şi Relaţii Internaţionale, la o universitate din Bucureşti. A plecat cu un contract de muncă pe un vapor de croazieră. „Dar nu a fost pentru mine, condiţiile foarte nasoale, aşa că am hotărât că mai bine reuşesc singur în Miami, unde aveam cunoştinţe la vremea respectivă”, explică Răuca.

În 1996, a obţinut rezidenţa americană, iar în 1997 a început să se ocupe cu transportul de persoane, înregistrându-şi în 2001 o firmă de profil cu numele de Meridian Limousines. În 2003 s-a întors în Bucureşti unde, spune el, a avut un magazin de îmbrăcăminte în Unirea Shopping Center până în 2005. Ajuns din nou în Statele Unite în acel an, Răuca a lucrat în cadrul unei companii de construcţii. A obţinut cetăţenia americană în 2008.