M-am dat jos din pat

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cu tata, Dl. Dan
Cu tata, Dl. Dan

M-am trezit punându-mi capul pe umărul tatei. Eram într-un restaurant. Eram gata să plecăm. Era o femeie cu noi a cărei fizionomie rămâne neindentificată. La un moment dat, tata zice: „Gata, mă pensionez“. Eu nu zic nimic. Tata continuă: „Ştiu că nu eşti de acord...“ Se uită la mine. „Te-am auzit când vorbeai cu sor-ta. Dar nu mai e cum a fost... Sunt alţi oameni“.

Poza de mai sus e de la Tuşnad. Luasem trenul. Mari făcea poza. Pe mamaia o lăsasem acasă. Aveam maşină, dar tata, ca şi mine, nu învăţase să conducă. Mari urma să o conducă peste ani şi "Ulise" unul dintre şoferii tatei de la C.E.C. Nu mai ţin minte de ce îl botezase aşa, ce Penelopă îl aştepta acasă. Mi-aduc aminte că la Tuşnad se vorbea maghiară când mergeam să iau pâine. Că era frumos peisajul. Că drumul cu trenul cu opriri la Medgidia şi în capitală  trebuie să fi fost fain doar pentru că eram noi, fetele lui, şi tata. Nu era prima oară când mergeam cu el. Ne mai luase prin judeţ când îşi făcea treaba şi în ţară când se întâlnea cu alţi economişti pe care îi botezase, "brigadierii". Tatei îi plăcea să se joace cu cuvintele.

Mi-ar fi făcut o infinită plăcere acum, că îmi tot dă târcoale vârsta maturităţii, să stau la taifas şi cu mama şi cu tata. Pe mama aş fi dus-o la muzee. Ce i-ar mai fi plăcut la Museum of Modern Art sau la Guggenheim. Şi i-aş fi luat un telefon că adora să vorbească la telefon. Cu tata aş fi râs pe seama inepţiei lui T. I-aş fi tradus ce bazaconii zice. L-aş fi luat la o terasă să bem vin. Amândoi l-ar fi adorat pe fi-miu şi el ar fi ştiut altfel despre bunicii materni, făcându-şi singur, trăind amintirile decât să mă audă pe mine vorbind despre copilaria mea la Tulcea. 

 Aşa că, dacă aveţi părinţi, luaţi-i în braţe. Dacă aveţi vârsta mea, 45, cred că parinţii voştri s-au făcut mici, un truc inventat de Chronos când am acceptat sa venim pe pamânt. "Vrei viaţă?" "Da". "Dar accepţi că vei muri?" "Hm.. Hm..." "Zi odată. Nu mă irosi", zise Chronos. "Da", zise primul om. Nu îl chema Adam. 

Cu ani în urmă publicam tot aici o mică poveste,"Ţara părinţilor liliputani":

https://adevarul.ro/blogurile-adevarul/tara-parintilor-liliputani-1900192.html

Acum lucrez la o piesă de teatru al cărei final cred că îl văd deja ridicându-se limpede la suprafaţă: sunt in sufragerie cu ai mei, mama, tata, sora, bunica. Este noaptea de Revelion. Vă zic mai multe când este gata. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite